Ziua Logo
  Nr. 3898 de joi, 5 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Celebri
Cele mai "grase" tari
Aspectul fizic si sex appeal-ul lor au sedus in trecut o serie de personalitati artistice si culturale precum pictorul francez Paul Gauguin sau scriitorul britanic Somerset Maugham. Astazi insa locuitorii insulelelor din sudul Pacificului sunt cei mai grasi oameni de pe planeta, dupa cum reiese dintr-un top dat publicitatii de Forbes.
Topul Forbes releva faptul ca opt din tarile aflate pe primele zece locuri la capitolul "corpolenta" se afla in Pacificul de Sud, multe dintre acestea fiind destinatii turistice paradisiace. In trecut capabili sa strabata in lung si-n lat cel mai mare ocean al planetei, locuitorii unor insule precum Nauru, Cook, Samoa incap astazi cu greu in canoele lor cu o singura vasla. Femeile zvelte si razboinicii musculosi de odinioara au fost inlocuiti treptat de indivizi supraponderali, care au renuntat la mancarea traditionala (peste, legume si nuci de cocos) in favoarea uneia de tip "junk food" - conserve, chipsuri, snacks-uri.
Foarte apreciate in zona sunt in prezent "cotletele de oaie". Importate din Noua Zeelanda, aceste cotlete sunt considerate o mancare atat de daunatoare, din cauza continutului ridicat de grasimi, incat in Insulele Fiji, de exemplu, s-a interzis importarea lor. La fel de apreciate de catre bastinasii din Pacificul de Sud sunt si cozile de curcan, produse ieftine si mustind de grasime, importate din Statele Unite.
Schimbarea radicala a dietei a mers mana in mana cu migrarea populatiei catre orase, lipsa miscarii iar, in unele situatii, cu credinta ca un aspect fizic mai "zdravan" denota frumusete si bunastare materiala. Bineinteles, odata cu numarul supraponderalilor a crescut si cel al diabeticilor, bolnavilor de inima si hipertensivilor.
Din ce in ce mai multe persoane urmeaza acelasi drum cu cel al Regelui din Tonga, care pana la moartea sa survenita in cursul anului trecut, figura in Cartea Recordurilor drept cel mai gras om din lume, cu o greutate de 210 kilograme. Astfel, micuta republica Nauru are cea mai corpolenta populatie din lume. Aproape 95% din cei 13.000 de locuitori ai insulei sunt supraponderali, conform informatiilor furnizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. Locurile urmatoare sunt ocupate de locuitorii din Micronezia, Insulele Cook, Tonga, Niue, Samoa, Palau si Kiribati, pe zece. Locurile opt si noua au revenit Kuweitului si Statelor Unite. (Camelia CIOBANU)
Fostul rege din Tonga 
 Afisari: 344  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Ce este un partid de dreapta (4744 afisari)
 Cosmar in doi (3358 afisari)
 Sansele celui de-al doilea Guvern Tariceanu (1826 afisari)
 Mostenirea Macovei (1698 afisari)
 Parlamentul pe Hayssam (1585 afisari)
 Faptele presedintelui, neconstitutionale, dar nu atat de grave (228 afisari)
 Agentia secreta (The Good Shepherd) (80 afisari)
 Si Ucraina, la mana Curtii Constitutionale (38 afisari)
 Tiraspolul inaspreste legile sigurantei dupa modelul rus (34 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00979 sec.