Serghei STROKAN 

Nimeni nu se indoieste ca acesta este modul in care se vor desfasura evenimentele. Sa nu uitam ca la intrebarea daca Teheranul va accepta sa indeplineasca cererile comunitatii internationale in urmatoarele 60 de zile se poate raspunde deja de astazi: nu. Asadar, perioada de doua luni stipulata in rezolutia 1747 nu este un ragaz pe care marile puteri i l-au acordat Iranului, ale carui centrifuge vor continua sa se roteasca la fel de repede ca intotdeauna. Acesta este ragazul pe care membrii permanenti ai Consiliului de Securitate si l-au acordat lor, pentru a se pregati din punct de vedere moral si material pentru deznodamantul care se apropie. Moscova insista asupra faptului ca Consiliul de Securitate al ONU este fondat pe baza articolului 41 al Cartei Natiunilor Unite, care mentioneaza numai presiuni de natura economica. Insa Teheranul nu se bucura de nici un fel de protectie. Nu intamplator, in ajunul adoptarii noii rezolutii de catre Consiliul de Securitate, seful Pentagonului, Robert Gates, a declarat ca participarea Americii la peste cinci ani de razboi in Afganistan si Irak nu inseamna ca SUA nu vor gasi resursele necesare pentru a incepe o alta campanie militara de proportii. In mod clar, seful Pentagonului se gandea la Iran atunci cand a rostit aceste cuvinte. Si i-a pus la punct pe cei care cred ca SUA a fost acaparata de alt loc din Orientul Mijlociu si nu se va confrunta cu Iranul. "Se pare ca iranienii s-au lasat luati de val si ca subestimeaza pericolul cu care se confrunta", a declarat un ambasador al unei mari puteri asiatice de la Moscova, care s-a vazut la randul ei pedepsita cu sanctiuni pentru neascultarea ei nucleara. In ajunul operatiunilor din Irak, observatorii erau obsedati de discutarea schimbarilor care vor surveni in lume dupa inlaturarea regimului lui Saddam Hussein. Insa acum aceasta tema de discutie a fost lasata deoparte. Subiectul care va alimenta discutiile in decursul urmatoarelor cateva luni va fi legat de trepidatiile si rasturnarile geopolitice care vor insoti in mod inevitabil operatiunile americane din Iran. In mod paradoxal, desigur, nici un alt lider mondial nu a facut atata pentru a intari pozitia Iranului in lume ca George Bush. Inlaturand principala contrapondere regionala a Iranului siit, regimul sunnit al lui Hussein, SUA au impulsionat puternic pozitia Teheranului in Orientul Mijlociu. Si in interiorul Iranului insusi, ridicarea unor lideri ca Mahmud Ahmedinejad nu ar fi fost, probabil, posibila fara dura retorica anti-iraniana a lui George Bush. Dand nastere fenomenului Ahmadinejad, presedintele Bush a dovedit lipsa de ratiune a actiunilor sale. Iar presedintele Ahmadinejad, care doreste aparent sa se dea cu capul de un zid de piatra si sa se transforme intr-un martir siit, nu este mai rational decat adversarul sau. Aceste doua abordari irationale inchid cartea posibilitatilor de gasire a unei solutii rationale, facand ca razboiul din Iran sa fie inevitabil. Comentariu publicat in Kommersant, transmis de Agentia "Rusia la zi"