Ziua Logo
  Nr. 3885 de miercuri, 21 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Felix pasuit din nou
-- Procesul in care liderul PC neaga ca ar fi facut politie politica a fost amanat a doua oara pentru mai bine de doua luni * Si in instanta, dosarul este la secret
Curtea de Apel Bucuresti a amanat, ieri, pentru a doua oara, procesul in care presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, contesta decizia CNSAS, potrivit careia ar fi facut politie politica. Urmatorul termen este 29 mai, dupa ce precedentul a fost in ianuarie. Avocatul liderului PC, Sergiu Andon, a cerut instantei pastrarea confidentialitatii dezbaterilor in acest dosar, asa cum prevede legea in astfel de litigii. La iesirea din sediul Curtii de Apel, avocatul a declarat ca in sedinta s-a discutat despre probele de la dosar si ca a cerut ca instanta sa ia in considerare stenogramele unor sedinte CNSAS. Avocatul a spus ca a cerut si audierea unei verisoare a lui Dan Voiculescu, Paraschiva Silaghi, insa instanta nu a considerat necesara prezenta acesteia in sala, intrucat la dosar a fost depusa o declaratie autentica data in fata notarului. De asemenea, Sergiu Andon a sustinut ca audierea lui Dan Voiculescu nu este necesara in acest dosar. Presedintele PC a parasit Curtea de Apel inainte de inceperea dezbaterilor, spunand ca trebuie sa fie prezent la o sedinta din Camera Deputatilor.
Daca pierde, paraseste Senatul
Dan Voiculescu a sustinut ca, daca instanta va lua o decizie politica in acest proces, si el va lua o decizie politica, adica va pleca din Senat. Totodata, Voiculescu a declarat ca nu are semnat un angajament cu Securitatea si ca nu a fost ofiter de Securitate. "Nici macar notele Felix sau mai nou, simpatic, Felix Motanut, nu a dat note catre Securitate. Am dat note catre conducerea intreprinderii, unde se dadeau mii de note catre conducere. Daca instanta va lua o decizie politica si eu voi lua o decizie politica, adica plec din Senat. Adica sa convoc Congresul Partidului Conservator. Eu nu traiesc din politica si nu trebuie neaparat sa raman in politica. Se poate face in Romania politica si fara mine", a spus Voiculescu. Intrebat daca va face la fel ca Mona Musca (retrasa de pe scena politica, deoarece a colaborat cu Securitatea) in cazul unei decizii a instantei nefavorabile lui, Voiculescu a spus ca sunt cazuri diferite. Si ca Mona Musca a avut, spre deosebire de el, un angajament semnat cu Securitatea.
CNSAS i-a respins contestatia
In august 2006, Colegiul CNSAS a respins contestatia liderului PC Dan Voiculescu la decizia Colegiului, potrivit careia politicianul conservator a colaborat cu fosta Securitate, in sensul de politie politica. Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS), Cazimir Ionescu, care preciza ca s-a inregistrat un numar egal de voturi, contand astfel pentru luarea deciziei votul presedintelui de sedinta. Cazimir Ionescu arata ca s-au inregistrat trei voturi "impotriva", trei voturi "pentru" si trei abtineri, decizia de respingere fiind luata avandu-se in vedere votul presedintelui, Claudiu Secasiu. Avocatul lui Voiculescu, deputatul Sergiu Andon, declara ca decizia CNSAS de a respinge contestatia liderului PC este neintemeiata si raspunde unor "comenzi politice". Legea 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea securitatii ca politie politica stipuleaza ca, in cazul unei contestatii, Colegiul Consiliului reexamineaza documentatia care a stat la baza comunicarii si, in termen de 30 de zile de la data depunerii contestatiei, adopta o decizie, care se comunica in termen de 10 zile atat solicitantului, cat si persoanei cu privire la care s-au efectuat verificari, indiferent de autorul contestatiei. Decizia Colegiului Consiliului a fost contestata la Curtea de Apel Bucuresti. Dan Voiculescu a apreciat ca politie politica a facut cel care a ingradit drepturile cetatenesti ale cuiva, ceea ce el nu a facut. In cazul in care magistratii vor confirma ca Dan Voiculescu a facut politie politica, atunci el ar putea sa-si piarda functia de parlamentar si chiar sa fie cercetat penal pentru fals in declaratii. Curtea de Apel va judeca contestatia in sedinta secreta, hotararea instantei fiind definitiva si irevocabila. Actele si lucrarile dosarelor au regim secret.
Andrei GHICIUSCA 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Felix   de doctorul
parlament=felix   de niculina
A r h i v a
  Scandal la Pinochio    1 comentariu
  "Revolutia" amanata la nesfarsit    
  Stiri pe scurt    
  Niculae a pus mana pe terenurile ADS    2 comentarii
  Politia romana ne minte    3 comentarii
  Inlaturarea lui Bolboasa    
  Tunul "Timpuri Noi"    
 Top afisari / comentarii 
 Calvarul cetateniei romane pentru moldoveni (5388 afisari)
 Al doilea guvern Tariceanu (3952 afisari)
 Spaga pentru Berceanu (3752 afisari)
 "Trebuie sa ne pregatim pentru un terorism inimaginabil" (3098 afisari)
 Politia romana ne minte (2222 afisari)
 Procedura de demitere a presedintelui a fost simplificata (362 afisari)
 ULTIMA ORA: Comisia Voiculescu cere suspendarea presedintelui Traian Basescu (151 afisari)
 Lumile virtuale valoreaza peste un miliard de dolari (114 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01766 sec.