Ziua Logo
  Nr. 3885 de miercuri, 21 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Arta "made in Holland"
"Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana implica mai mult decat faptul ca devine parte a spatiului economic si politic. Este o reafirmare a pozitiei Romaniei in spatiul cultural reprezentat de Europa", a spus ambasadorul Olandei la Bucuresti, Jaap Werner (foto stanga), cu ocazia lansarii oficiale a programului "O sarbatoare culturala. Parteneriatul Olanda-Romania". Prezentat ieri la Hotel Novotel, proiectul isi propune marcarea si intensificarea relatiei culturale bilaterale, prezentarea artei si culturii olandeze in Bucuresti, Sibiu si alte orase, formarea unor parteneriate intre diverse institutii culturale din cele doua tari. La randul sau, secretarul de stat pentru diplomatie publica din Ministerul Afacerilor Externe, Valentin Naumescu (foto dreapta), a mentionat ca si institutiile romanesti vor organiza o serie de manifestari in Olanda - Simfonia Fantastica, o retrospectiva Horia Bernea, o expozitie cu lucrari ale lui Constantin Brancusi, concerte de jazz si spectacole de dans contemporan.
"Sarbatoarea culturala" - care se intinde pe tot anul - a debutat pe 16 martie cu masa rotunda a carei tema a fost "Exista o identitate europeana?" si va continua, printre altele, cu prezenta Teatrului de Dans Olandez din Amsterdam la Opera din Bucuresti (1 si 2 aprilie), Zilele Filmului Olandez (16-19 aprilie, Bucuresti; 30 aprilie-3 mai, Cluj-Napoca), lansare de carte (9 iunie), concerte ale Ansamblului Ricciotti (august), seminar pentru traducatorii de limba olandeza (octombrie), Saptamana Culturala Olandeza la Teatrul Odeon (noiembrie), reprezentatii ale trupei de tineri dansatori ISH pe scene amenajate in piete publice din Capitala, Sibiu si alte orase, iar prezenta olandeza pe agenda Capitalei Culturale Europeane (Sibiu) este de asemenea frecventa. Informatii complete si eventuale modificari de program pot fi gasite pe pagina online a Ambasadei Olandei la Bucuresti (www.olanda.ro).
Programul bilateral este o initiativa a Ambasadei Olandei la Bucuresti, sprijinita de Ministerele Afacerilor Externe si Educatiei, Culturii si Stiintei de la Haga, a Fundatiei Internationale pentru Activitati Culturale (SICA), in cooperare cu Ministerele Culturii si Afacerilor Externe de la Bucuresti. (L. DUSCHKA)
A r h i v a
  Cu Nini la Paris    
  Dinescu - actionar da, editorialist ba    1 comentariu
  Traian Ungureanu, vedeta media la New York    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Calvarul cetateniei romane pentru moldoveni (5388 afisari)
 Al doilea guvern Tariceanu (3952 afisari)
 Spaga pentru Berceanu (3752 afisari)
 "Trebuie sa ne pregatim pentru un terorism inimaginabil" (3098 afisari)
 Politia romana ne minte (2222 afisari)
 Procedura de demitere a presedintelui a fost simplificata (362 afisari)
 ULTIMA ORA: Comisia Voiculescu cere suspendarea presedintelui Traian Basescu (151 afisari)
 Lumile virtuale valoreaza peste un miliard de dolari (114 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00692 sec.