Ziua Logo
  Nr. 3884 de marti, 20 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Nationala in doliu
-- "Tricolorii" s-au reunit ieri pentru jocul de sambata cu Olanda * Nu a participat tocmai selectionerul Piturca, al carui tata a decedat duminica dupa - amiaza
ZIUA FOTO
Dupa ce l-a pierdut temporar pe Cristi Chivu, care nu a putut raspunde convocarii dupa operatia de la nas, selectionerul Victor Piturca a primit duminica dupa - amiaza o lovitura mult mai grea, afland ca tatal sau, in varsta de 76 de ani, a decedat. Inaintea meciului cu Olanda, unul extrem de important atat pentru calificare, cat mai ales pentru a vedea exact unde se afla Nationala in acest moment, Piturca are probleme, peste care va fi nevoit sa treaca pentru a obtine un rezultat bun la Rotterdam. In conditiile in care si celalalt fundas central titular, Tamas, are probleme de sanatate, medicii de la Celta Vigo recomandandu-i ferm sa nu joace cu batavii, Piturca a surprins pe toata lumea prin selectionarea lui Dorel Stoica, aparatorul Universitatii Craiova fiind debutant.
Din cauza decesului, selectionerul a modificat semnificativ programul Nationalei, fiind pentru prima data cand este nevoit sa nu participe la reunire, care a avut loc ieri la pranz, in cantonamentul de la Mogosoaia. Mai mult, FRF a anuntat ca Piturca urma sa nu participe nici la primul antrenament, programat ieri dupa amiaza, lasandu-l ca "principal" pe Stefan Iovan, cel care, in conditii normale, este secund. Cum urmeaza inmormantarea, este posibil ca astazi sau maine selectionerul sa-l delege din nou pe Iovan sa conduca Nationala, fiind de asteptat ca problema sa fie rezolvata pana joi la pranz, cand este prevazuta plecarea spre Olanda a "tricolorilor". Evident, la reunirea de ieri necazul lui Piti si absenta capitanului Cristi Chivu au fost principalele subiecte de discutie. "Sunt momente mai grele in viata si trebuie sa ai puterea sa le depasesti. Suntem alaturi de Victor Piturca si sper ca prin rezultat sa-i facem saptamana putin mai fericita. Nu cred ca este un meci decisiv, insa clar unul foarte important. Olanda este o formatie foarte buna, dar credem in sansele noastre. Selectia a fost foarte buna si mai important este rezultatul decat cine a fost convocat. S-a facut prea mare tam-tam pe tema cine va apara, oricum este presiune foarte mare si nu este bine pentru cel care va apara aiba presiune in plus. Era mult mai important daca joaca Chivu sau nu, pentru ca orice portar si-ar dori sa-l aiba pe Cristi in fata lui", a comentat Dani Coman, portarul Rapidului, care se "bate" cu Lobont pentru postul de titular pe "De Kuip". "Din cate se vede avem ghinion, s-au accidentat jucatori, a venit si problema domnului Piturca, dar sa speram ca o sa trecem peste toate si vom pregati bine meciul. Este greu sa castigi acum si contra Albaniei, darmite contra Olandei. Este greu dar nu imposibil. Ultimele noastre rezultate au fost pozitive, trebuie sa fim optimisti si sa ne gandim ca putem invinge. De cand nu am am mai castigat intr-un meci oficial in fata unei echipe puternice, in deplasare, nu ne-am mai calificat, deci acum trebuie sa castigam", a spus, la randul sau, Laurentiu Rosu.
"Echipa Olandei este puternica in general si are mai multi jucatori periculosi, precum Robben, Kuyt sau Van der Vaart. Dupa cum vedeti isi permit luxul sa nu cheme jucatori ca Van Bommel sau Van Nisterlooy, dar asta nu inseamna ca nu pot fi batuti. Nu mai conteaza istoria, nici un meci nu seamana cu altul si nu cred ca vreunul dintre noi se gandeste la ce a fost acum doi, patru sau zece ani. Ne gandim doar ce trebuie sa facem, sambata si vom face tot posibilul sa castigam. Fata de ultimele intalniri si Olanda si noi avem jucatori noi, s-au schimbat multe de atunci. Este inutil sa ne mai gandim la acele meciuri", a comentat Rosu. De la reunire au absentat Adrian Mutu, Paul Codrea, Gabriel Tamas, Razvan Rat, Ciprian Marica si Daniel Niculae, care erau asteptati in cursul zilei de ieri sau cel mai tarziu azi dimineata.
Bogdan GHEORGHE 
A r h i v a
  Lotul Romaniei    1 comentariu
  Petre si Tamas incerti    
  Chivu dorit la Chelsea    
  Probleme cu inima pentru Padureanu    1 comentariu
  S-a suparat Mititelu!    
  Iacov vrea macar baremul    
  Hagiu cu gandul la JO    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Traian Basescu a incalcat omerta (3814 afisari)
 "Iisus cel Negru" isi viola si ucidea discipolele (2703 afisari)
 Rusia acuza din nou Romania ca fura licente de armament (2364 afisari)
 Gugustiucul Elwis (2229 afisari)
 Dacii saboteaza autostrada (1995 afisari)
 Solutia e in Parlament, nu la Cotroceni (253 afisari)
 Stanculescu si Chitac ar putea scapa basma curata (79 afisari)
 Romanii, mosieri in Cosmos (65 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01085 sec.