Eugen SIMION 

Acuzatia ce se aduce tanarului sef al "generatiei criterioniste" este ca intr-o serie de articole din 1937-1938 el a sustinut "Garda de fier", o miscare politica de extrema dreapta si ca nici mai tarziu n-a manifestat nici un fel de cainta, cum a facut de pilda Cioran, fata de aceasta regretabila ratacire tinereasca. O publicista franco-romana, Alexandra Liguel-Lavastine, a examinat aceste articole si, aducand si alte informatii privitoare la aceasta tema, a tras concluzii foarte dure privitoare la compromisurile, ambiguitatile "omului fara destin" si ale prietenilor sai Cioran si Eugen Ionescu... Articolele in discutie, in numar de sapte, au fost publicate de Mircea Handoca intr-o brosura pe care o poate consulta oricine vrea sa-si faca o idee mai justa despre aceasta chestiune. Citind in liniste si cu obiectivitate aceste texte de tinerete, ce constatam? intai ca Eliade detesta politica si are despre clasa politica romaneasca o parere catastrofala. Nu este singurul in generatia lui. Politicianismul va fi contestat de toti acesti oameni tineri, cu bune lecturi filosofice, disperati ca traiesc intr-o democratie balcanica falimentara. Eliade propune, acum si mai tarziu, primatul spiritului in locul primatului politic. Este, de aceea, "contra dreptei si contra stangii", cum precizeaza intr-un articol din Credinta (14 febr. 1934): "Ce cautam noi la dreapta si la stanga n-am inteles niciodata. Cum putem noi imita hitlerismul care persecuta crestinatatea sau comunismul care incendiaza catedralele (vezi telegramele de la Paris de acum doua zile) - imi sta mintea in loc, dar nu inteleg. Huligani si barbari sunt si comunistii incendiatori de biserici - ca si fascistii prigonitori ai evreilor. Si unii si altii calca in picioare omenia, credinta intima pe care e liber s-o aiba fiecare individ. Si unii si altii se rascoala teluric contra samburelui dumnezeiesc din fiecare om, contra credintei si omeniei lui". In articolele din Buna Vestire, Vremea, Iconar, Cuvantul, Sanziana, din 1937-1938, Eliade apara, intr-adevar, legionarismul, vazand in aceasta miscare politica o revolutie spirituala si crestina. Din nefericire, legionarismul n-a fost numai ceea ce credea Eliade in 1937-1938 ca este; a devenit o miscare politica extremista, a folosit - ca arma politica - asasinatul si a cultivat, sub ideea primatului spiritual, xenofobia, antisemitismul, intoleranta fata de valorile umaniste... Acelea pe care filosoful culturii le-a aparat totdeauna in vasta lui opera. In Jurnal, Eliade a incercat sa explice simpatia politica fata de legionarism in faza 1937-1938 prin admiratia lui fata de profesorul Nae Ionescu (devenit la un moment dat conducatorul spiritual al "Garzii de fier"...), vazand doua faze, in cronologia acestei miscari politice: una religioasa (la care, afectiv, Eliade a aderat) si alta brutal politica, totalitara, aparuta dupa moartea lui Corneliu Zelea Codreanul, seful mistic si mitic al legionarismului. Aceasta disociere n-a convins si nu-i convinge nici azi pe adversarii lui Eliade.