Ileana CORNEA 

O retragere strategica, destinata sa salveze demnitatea celui care si-a pus amprenta asupra unei insemnate perioade din istoria moderna a Frantei, a celui care a trecut prin doua dificile coabitari, in calitate de premier de dreapta, sub presedintia socialistului Francois Mitterrand si a reusit sa sparga monopolul socialist de la Elysee, dupa 14 ani, a avut curajul de a-si pronunta cu voce tare opozitia fata de razboiul din Irak. Electoratul francez va avea, deci, de ales intre carismatica socialista Segolene Royale, reprezentantul dreptei si, pana nu demult, omul de baza al presedintelui, actualul ministru de Interne Nicolas Sarkozy, si Francois Bayrou, descris in presa drept "centrist". Evident, in tenacitatea sa, extremistul de dreapta Jean-Marie Le Pen, care aspira de multa vreme la functia suprema in stat, se va afla, si de aceasta data, pe lista candidatilor la prezidentiale, desi sondajele si analistii - ar fi minunat sa nu se insele - ii prognozeaza sanse aproape nule. Oricum, nici din aceasta directie, iminenta unei surprize nu poate fi ignorata. Nu poate fi uitata lovitura de teatru din 2002, cand, dupa ce mass-media din intreaga lume astepta sa comenteze, in turul final de scrutin, un duel intre Jacques Chirac si principalul sau adversar sau politic, socialistul Lionel Jospin, pe care actualul presedinte il invinsese si in prezidentialele din mai 1995, in finala a ajuns liderul Frontului National, extremistul Jean-Marie Le Pen. De aceasta data, scena politica franceza a scos in lumina reflectoarelor un actor care, in mod normal, ar trebui sa fie factorul de echilibru, care sa ajute la evitarea reiterarii situatiei de acum cinci ani, cand, din cauza accederii lui Le Pen in finala prezidentiala, Franta si-a atras oprobriul - nu neaparat al opiniei publice - dar al intregii prese de pe mapamond. In ultimele luni s-a vorbit si s-a scris foarte mult despre un duel Royale - Bayrou, intr-un previzibil tur secund al alegerilor. Parand sau, oricum, afisand ca ar fi sigura de victorie, Segolene Royale a afirmat ca stanga nu va colabora, in nici un caz, la guvernare, cu Francois Bayrou si ca "propulsarea" vizibila a candidatului UDF este, mai curand, o problema a dreptei si a lui Nicolas Sarkozy. Alegerile nu au inceput inca, in schimb, dupa cum se vede, au inceput frictiunile intre aspirantii la mostenirea fotoliului lui Chirac. Indiferent care dintre cei trei va fi favoritul urnelor, se angajeaza la conducerea unei Frante aflate intr-o perioada dificila. O Uniune Europeana avand, acum, nu 25, ci 27 de membri, populatia din cele 12 tari recent cooptate asteaptand doar sa ajunga in statele comunitare cu state vechi si, cu situatii economice vizibil mai bune. Iar Franta este una dintre tintele vizate. Noul presedinte francez va mosteni o relatie tensionata cu Statele Unite si va trebui sa demonstreze o deosebita abilitate fata de acele tari membre UE care nu ies din cuvantul Washingtonului. Va mosteni, de asemenea, responsabilitatea in hexagonul pentru dosarul iranian (Franta, Marea Britanie, Rusia, SUA, China si Germania). In ce-l priveste pe Chirac, o data ramas fara imunitate prezidentiala, va trebui sa-si canalizeze calitatile spre a evita un scandal deja amorsat, legat de diverse ilegalitati pe care le-ar fi comis (?) in perioada campaniei pentru postul de primar al Parisului.