L-am provocat pe Cristian Badilita (foto), care este doctor in istoria crestinismului timpuriu al Universitatii Paris IV-Sorbona, la o discutie despre "Evanghelia lui Iuda". Cristian Badilita a avut acces la documente nepublicate pana acum si care rastoarna esafodajul celor care incearca sa acrediteze ideea ca Iuda a facut un sacrificiu eroic, devenind coautor al mantuirii. Dimpotriva, textul respectiv vorbeste despre Iuda ca despre un "daimon", un diavol. Badilita crede ca o explicatie a incercarilor de acum de reabilitare a lui Iuda ar fi aceea ca acesta este primul pas spre canonizare. Intre "Codul lui Da Vinci" si "descoperirea" mormantului lui Iisus, a facut valuri printre profani si nu numai "Evanghelia lui Iuda". Au curs rauri de cerneala despre documentul descoperit in Egipt. Ce-i adevar si ce-i mistificare? Sunt trei lucruri diferite, dar care au cateva puncte comune, intre care, asa cum spui, tapajul mediatic. In cazul lui Da Vinci Code, despre care am scris favorabil, avem de-a face cu o opera de fictiune. Dan Brown a speculat pe marginea unei teorii mai vechi prezentate intr-un volum de senzatie, The Holy Blood and the Holy Grail, de trei ziaristi coordonati de Henry Lincoln. Cei trei ziaristi pornesc ancheta la Rennes-le-Chateau, in sudul Frantei, pe urmele misteriosului preot B�renger Sauni�re, modelul si omonimul custodelui muzeului Luvru din romanul lui Dan Brown. Ancheta lor continua apoi cu miscarea catara din aceeasi regiune, apoi cu Ordinul Templierilor, ajungand la o concluzie provocatoare: in spatele binecunoscutului ordin se afla o asociatie secreta, numita Prioratul Sionului, a carei menire ar fi fost aceea de a conserva Graalul, taina tainelor crestinismului, anume, descendenta trupeasca a lui Isus si a Mariei Magdalena. Dan Brown construieste un roman politist, o opera de fictiune, plecand de la aceasta urzeala pseudojurnalistica de senzatie. In ce priveste "documentarul" lui Cameron despre presupusul mormant al lui Isus, al Mariei Magdalena, sotia lui, si al "fiului" lor Iuda, e o jenanta provocare montata de toutes pi�ces, care nu merita decat un cuvant: rusine. Evanghelia lui Iuda e un document important al crestinismului antic, un text a carui valoare istorica si teologica este incontestabila. Dar si aici lucrurile trebuie analizate cu discernamant, nu asa cum fac unii care arunca si copilul din copaie odata cu apa murdara. Numai un natang sau un incult fanatic poate contesta valoarea acestei descoperiri. Dar daca valoarea descoperirii in sine este de netagaduit, nimeni nu ne opreste sa-i analizam si, de ce nu?, sa-i relativizam ori sa-i dezamorsam continutul, daca avem competenta necesara si mai ales daca o facem onest. Pana la urma, care e povestea "Evangheliei lui Iuda" si a scandalului din jurul ei? Textul a fost descoperit in 1978, in regiunea Minieh din Egiptul Mijlociu, de unde a ajuns in pravalia unui anticar, Hanna, care ar trebui imortalizat ca emblema a avaritiei demonice. Acest individ, nesatul de bani si constient ca are in mana un text poate la fel de important ca si cele treisprezece codice descoperite in 1945 la Nag Hamadi, a cerut o suma fabuloasa: trei milioane de dolari, pe care nimeni n-a fost in stare sa i-o plateasca. Avaritia lui a avut consecinte dezastruoase asupra codicelui. In 1978, chiar si cativa ani dupa aceea, codicele respectiv, care continea patru texte, intre care si Evanghelia lui Iuda, era intr-o stare excelenta, asa cum o confirma specialistii care l-au avut sub ochi atunci. Or, acum, din cauza transportarii, a manipularilor fara precautii si a depozitarii lui in locuri neprielnice (un nemernic de anticar american l-a tinut intr-un... congelator trei luni de zile!) codicele respectiv s-a facut pur si simplu praf, s-a dezintegrat in mii de bucatele. Mai mult, acelasi anticar american si-a rotunjit contul bancar vanzand pe sub mana bucatele disparate savantilor sau amatorilor de curiozitati. De aceea, atunci cand, abia in 2001, a fost reachizitionat de catre doamna Frieda Nussberger Tchacos (de unde si numele codicelui, Tchacos), el ajunsese intr-o stare absolut deplorabila. Aproape nimic nu se mai putea descifra. A fost nevoie de o munca titanica de reconstituire. Iata ce consecinte poate avea avaritia, pofta asta animalica dupa bani, pe planul stiintei si al teologiei. Daca un negustor egiptean ar fi propus un pret civilizat unei universitati americane, de pilda, care se arata interesata de achizitionarea codexului, si daca n-ar fi tinut cu dintii la o suma halucinanta, astazi am avea sub ochi un text complet, nefaramitat, si poate ca nu s-ar fi ivit atatea polemici. Dar uneori imi vine sa spun, e numai o supozitie de-a mea, neverificabila deocamdata, ca aceasta distrugere s-a facut cu bunastiinta, tocmai pentru a lasa loc scenariilor deocheate. Daca am avea la dispozitie textul integral, cu toate datele, ce aberatii am mai putea inventa noi insine? Iuda, tradatorul, Iuda, singurul care l-a inteles pe Iisus. Vorbeste-mi despre imaginea lui Iuda de la Evanghelii pana azi. Tocmai scriu o carte pe acest subiect si sunt fascinat de peripetiile personajului de-a lungul secolelor. Nuantele incep chiar de la evanghelisti. Marcu il prezinta detasat, fara nici o ranchiuna, neacordandu-i, de altfel, mare importanta. Matei adauga episodul caintei si al sinuciderii. In fine, Luca, dar mai ales Ioan, care-l detesta fanatic, il echivaleaza pe Iuda cu diavolul. Cateva intrebari trebuie ridicate aici si trebuie sa spun ca ele merita o adanca reflectie. In primul rand, de ce Jertfa nu se poate realiza fara tradare? Altfel spus, de ce tradarea este necesara mantuirii? Am lansat aceasta intrebare mai multor teologi contemporani pe care ii stiu, din toate confesiunile, si pana acum absolut nici unul n-a pretins a detine raspunsul decisiv. Dovada ca dezbaterea despre Iuda e intr-adevar fundamentala si delicata. Origen, care incearca sa intre in psihologia personajului, vorbeste despre "taina tradarii". Daca Isus trebuia tradat - de ce trebuia tradat? iata intrebarea - si daca Iuda nu ar fi facut-o, atunci cine ar fi facut-o? O alta intrebare: de ce evanghelistii folosesc, in legatura cu Iuda, un verb care inseamna, in greaca, pur si simplu "a preda", "a livra pe cineva", iar nu "a trada"? Ei folosesc vebul paradidonai, cu sensurile de mai sus, cand aveau foarte bine la indemana verbul prodidonai, "a trada" fara nuante. De-a lungul vremii exista, spuneam, o multime de avataruri ale personajului. Pentru Ioan Gura de Aur, de pilda, Iuda este "iubitorul de arginti". El l-a vandut pe Isus de dragul banilor. Ioan Gura de Aur pare sa nu tina seama de faptul ca cei treizeci de arginti nu reprezentau, ca valoare, cine stie ce. O scriere apocrifa din secolul XI, intitulata "Relatarea lui Iosif din Arimateea", incearca o explicatie mai elaborata. Iuda ar fi fost varul lui Caiafa. El n-a crezut nici o clipa in mesajul lui Isus si ar fi devenit apostol numai pentru a spiona. Avem de-a face asadar cu un fel de agent secret infiltrat. In "Legenda aurea", secolul al XIII-lea, apare prima biografie completa a lui Iuda, inspirata din mitul lui Oedip. Iuda isi ucide tatal si se casatoreste cu propria mama inainte de a-L vinde pe Isus. O cu totul alta imagine a personajului apare intr-un text iudaic anticrestin, Toledot Ieshu. Aici Iuda reprezinta, metonimic, credinta iudaica in contrast cu erezia crestina. Iuda se lupta cu Isus, pe care-l biruieste maculandu-l. El ascunde trupul lui Isus coborat de pe cruce si li-l arata apostolilor atunci cand acestia incep sa imprastie vestea ca Isus a inviat. Iuda apare asadar ca un adevarat erou evreu, care demonteaza intreg edificiul dogmatic crestin. In fine, amintesc, foarte pe scurt, de celebrul eseu al lui Thomas De Quincey, Judas Iscariot, publicat in 1852. De Quincey propune o interpretare in cheie hamletiana a personajului evanghelic. Dupa el, Iuda e un bun patriot evreu, care vede in Isus o figura mesianica. Rolul Mesiei este in primul rand politic: el trebuie sa elibereze poporul evreu de robia romana. Exasperat de pasivitatea lui Isus, Iuda hotaraste sa-l provoace, sa-l mobilizeze si pentru aceasta il da pe mana sinedriului. Intentia lui era de a-l face pe "somnolentul", pe "liricul" Isus sa-si dovedeasca mesianitatea. Dar s-a inselat. Isus a preferat moartea pe cruce revolutiei nationale. Aceasta imagine a unui Iuda patriot, inselat in asteptari, devine recurenta in literatura moderna. De ce se vrea acum reabilitarea lui Iuda? Tentative de reabilitare exista de cateva secole, dar pana astazi ele au fost relativ putine si fara ecou. Astazi insa fenomenul a capatat amploare si se poate vorbi chiar de o moda pro Iuda. Dupa o perioada de saisprezece secole de demonizare absoluta si nu tocmai justificata, iata, ne aflam in plina moda a eroizarii si inocentizarii, la fel de putin justificata. Pana ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus! O cauza ar fi aceea a presiunii ideologice postmoderniste. Iuda, ca si Femeia, ca si Homosexualul, ca si Paganul, e considerat ca fiind o victima a conspiratiei ecleziale multiseculare. Victimizarea este primul pas spre reabilitare, iar reabilitarea primul pas spre canonizare. Daca ideologia aceasta ne va convinge ca Iuda a fost realmente o victima a masinariei crestine vreme de aproape doua mii de ani atunci e de la sine inteles ca victima trebuie recompensata postum cu titlul de martir, asadar canonizata. Pe de alta parte, incercarea de reabilitare a lui Iuda tine de contextul post-Auschwitz. In secolul I dupa Hristos cele mai frecvente nume date evreilor erau Isus si Iuda. Termenul Iuda avea un sens eminamente pozitiv. Incepand cu secolul al II-lea, dupa raspandirea crestinismului, evreii au incetat sa-si mai numeasca pruncii "Isus", iar crestinii au pus la index numele "Iuda". Or, Iuda trimite direct la numele unuia dintre cele douasprezece triburi, la numele insusi al poporului ales. In polemica antiiudaica Iuda a fost un element cheie. Ioan Gura de Aur merge pana la contopirea celor doua entitati: Iuda, "tradatorul lui Isus" si "poporul iudeu", devenit el insusi, in integralitatea sa, tradator al lui Isus. Dupa lagarele de exterminare atitudinea s-a schimbat. Iuda, legat ombilical de tribul lui Iuda, adica de poporul evreu, incepe sa fie reconsiderat de pe pozitii tolerante, ba chiar simpatetice. Dar si acesta e un efect fals. Daca Iuda a tradat nu inseamna ca toti evreii au tradat. Daca ne simtim solidari cu evreii in a denunta crima nazista nu inseamna automat ca Iuda nu l-a tradat. Altfel picam intr-o logica perversa. Ai publicat si in Romania o serie de apocrife. Eu-una, marturisesc ca nu am citit "Evanghelia lui Iuda" pentru ca nu cred ca sunt pregatita. Explica-mi, in general, raportul dintre canonice si apocrife. Din nou trebuie denuntat un amalgam. Am publicat prima editie a Evangheliilor apocrife acum zece ani. In acest volum am ales anume acele texte din care s-a plamadit Traditia ortodoxa, lasand altora, competenti, recuperarea textelor gnostice. Daca scoatem din literatura crestina Protoevanghelia lui Ioan sau Discursul lui Ioan Teologul, nu mai ramane absolut nici o marturie despre nasterea Fecioarei Maria sau despre Adormirea ei, doua episoade reprezentate in mai toate bisericile ortodoxe. Canonul dupa care citim astazi Noul Testament n-a existat de la inceput. Procesul canonizarii anumitor texte in detrimentul altora a inceput efectiv in a doua jumatate a secolului II si s-a incheiat abia spre sfarsitul secolului IV. Pana in secolul IV s-au produs nenumarate texte. Nici o apocrifa nu este anterioara textelor cuprinse in Noul Testament, de aceea nu pricep teama unora in fata acestor texte posterioare, ca si cum ele ar putea rasturna datele evangheliilor canonice. Nu, nu, de o suta de ori nu. Evanghelia lui Iuda nu rastoarna absolut nimic din datele crestinismului. Ea aduce o marturie importanta despre secta gnosticilor cainiti, probabil din secolul al II-lea sau al III-lea, care practicau o forma a religiei crestine diferita de forma evanghelica. De obicei apocrifele se nasc din dorinta de a umple anumite goluri de informatie din evangheliile canonice. Stiu ca ai avut acces la documente nepublicate ce rastoarna tot esafodajul de pana acum. Ce ai voie sa ne dezvalui? Sunt rezultatele cercetarilor unui grup de specialisti, coptizanti si istorici ai gnosticismului de la Universitatea Laval, din Canada. Profesorul Louis Painchaud, coordonatorul acestui grup, a redactat doua studii capitale despre Evanghelia lui Iuda, care vor fi publicate, sper, curand. Vulgata de pana acum, sustinuta si de specialisti, din pacate, poate fi rezumata astfel: Evanghelia lui Iuda ni-l prezinta pe discipolul tradator intr-o lumina extrem de favorabila, ca un intim al lui Isus, caruia acesta ii dezvaluie secrete nedezvaluite nimanui si caruia ii porunceste sa-L vanda pentru mantuirea intregului neam omenesc. Iuda devine astfel coautor al manturii, iar gestul sau, un sacrificiu eroic. Nici un verset din Evanghelia lui Iuda nu sustine aceasta interpretare, propusa oarecum sub presiunea modei actuale. Dimpotriva, textul vorbeste despre Iuda ca despre un daimon, cuvant care are un sens strict negativ, de "demon", ca in toate textele crestine, inclusiv gnostice, iar nu pozitiv, "platonician", cum forteaza nota comentatorii "de soc". Iuda este al treisprezecelea daimon, cel mai ratacit dintre apostoli, tocmai pentru ca el il va preda pe Isus preotilor ca sa fie sacrificat. Toate curentele gnostice refuza ideea sacrificiului trupesc al lui Isus si, implicit, ideea invierii trupesti. Pentru gnostici, inclusiv pentru cainiti, sacrificiul si martiriul sunt rataciri ale neinitiatilor, ale "oamenilor materiali", ale falsilor crestini. Ei nu cred decat in sacrificiul spiritual si in invierea sufleteasca. Asadar, nu numai ca Iuda nu poate fi considerat un erou, dar el apare ca ultimul apostol pe scara valorica, cel mai pervers, intrucat crede in eficienta sacrificiului trupesc pentru mantuire, participand, in viziune, la o liturghie preoteasca, lucru detestat de gnostici. Nu e locul sa dezvolt demonstratia cu toata armatura ei tehnica. Ajunge sa spun ca analiza profesorului Painchaud si a grupului sau de colaboratori, intre care si un roman, Alin Suciu, este impecabila si de necontrazis cu argumente lingvistice sau teologice. Fireste, exista lacunele textuale despre care vorbeam la inceput. In conditiile actuale insa, aceasta interpretare este singura acceptabila.

Margarita GEICA