Ziua Logo
  Nr. 3875 de vineri, 9 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
CC al Cotroceni
-- Mihai Berinde a fost fortat sa plece din fruntea Consiliului Concurentei * In locul sau, Basescu va putea instala un om prin care sa-si controleze principalii adversari, marii magnati
Mihai Berinde a demisionat de curand din functia de presedinte al Consiliului Concurentei (CC). Decizia este una cat se poate de surprinzatoare, daca ne gandim la faptul ca Berinde se afla in fruntea institutiei de aproximativ trei ani, iar mandatul sau urma sa se incheie peste alti doi. Motivele pentru care Berinde a ales sa paraseasca acest post sunt pana in prezent necunoscute. Se stie doar ca acestuia i s-a reprosat faptul ca nu a facut nimic dupa privatizarea Petrom pentru a preveni anumite clauze defavorabile ale contractului. De altfel, acest aspect poate constitui cheia demisiei lui Berinde. El a fost numit la Consiliul Concurentei in preajma negocierii contractului OMV-Petrom, pe vremea PSD si s-a speculat atunci ca numirea s-a datorat tocmai faptului ca acest contract sa nu fie blocat de CC.
Berinde a fost ajutat sa plece
Conform unor surse ale ziarului nostru, Mihai Berinde a ales sa plece din fruntea Consiliului Concurentei fiind "ajutat". Mai exact, in urma unor presiuni facute asupra sa de la cel mai inalt nivel. Asa cum spuneam, unul dintre reprosurile care au vizat activitatea proaspatului demisionar a fost "cazul OMV-Petrom". Un caz care se afla in lucru la Parchetul General si care face parte din celebrul "dosar al spionilor". Cauza se afla pe masa lui Ciprian Nastasiu, procurorul teleghidat, cel care s-a facut remarcat prin lasarea in libertate si astfel a facilitat fuga din tara a lui Omar Hayssam. Un anchetator aflat, asa cum se stie, la dispozitia presedintelui Traian Basescu. Potrivit acelorasi surse ale ZIUA, tocmai acest "dosar al spionilor" a fost cel care a stat la baza deciziei lui Berinde de a demisiona. Cu alte cuvinte, pentru a nu fi chemat la Parchet si chiar pus sub acuzare, fostului presedinte al Consiliului Concurentei i s-a cerut sa paraseasca aceasta functie.
Propus de Guvern, validat de presedinte
In momentul de fata, una dintre cele mai importante institutii nu este condusa de nimeni. Un nou presedinte al Consiliului va fi numit cat de curand. El va fi propus de catre Guvern, urmand sa fie apoi validat de catre presedinte. Astfel, in momentul de fata, seful statului isi poate extinde influenta, asa cum a facut in ceea ce priveste Parchetele, si asupra Consiliului Concurentei. O institutie "cheie" pentru mediul de afaceri din Romania. Traian Basescu se afla in situatia de a-si numi un om propriu in fruntea Consiliului. Si astfel, lesne de inteles, va putea controla cele mai importante afaceri. Cu alte cuvinte, extinzandu-si influenta asupra Consiliului Concurentei, presedintele va putea "lovi" in orice om de afaceri sau politician implicat in acest mediu care ii este dusman. Un lucru care nu putea fi facut pana in momentul de fata. Asta intrucat Mihai Berinde ramasese unul dintre oamenii PSD. Dar mai important, acesta avea o relatie buna si cu premierul Calin Popescu Tariceanu. Cel mai mare inamic al presedintelui Basescu. Astfel, este clar ca Mihai Berinde devenise un personaj incomod pentru seful statului. Prin demisia lui Berinde, Basescu loveste in interesele de afaceri ale adversarilor sai politici. Este stiut ca orice contract dintre doua societati economice importante, cu miza pentru economia nationala trebuie avizat de Consiliul Concurentei. Numindu-si un pion la CC, presedintele va putea actiona direct in economia nationala temporizand contractele adversarilor politici.
Ancheta pe piata carburantilor
Una dintre cele mai importante anchete desfasurate de Consiliul Concurentei viza piata carburantilor. La scurt timp dupa aparitia in presa a contractului privind privatizarea Petrom si a anchetei penale declansate de Parchetul General, Mihai Berinde a fost acuzat ca nu a intervenit pentru a opri monopolul OMV si pentru a stopa cresterea nejustificata a pretului la gaze.
I s-a reprosat si faptul ca nu a facut nimic dupa privatizarea Petrom pentru a preveni anumite clauze defavorabile ale acestui contract. ZIUA a scris un amplu material pe aceasta tema. Aratam la acea vreme ca legea Concurentei prevedea, la art. 10, ca o "concentrare economica se realizeaza prin orice act juridic, indiferent de forma acestuia si care, fie opereaza transferul proprietatii sau al folosintei asupra totalitatii ori a unei parti a bunurilor, drepturilor si obligatiilor unui agent economic, fie are ca obiect sau ca efect sa permita unui agent economic ori unei grupari de agenti economici de a exercita, direct sau indirect, o influenta determinanta asupra unui alt agent economic sau mai multor alti agenti economici". Prin contractul de privatizare a Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom, prin care statul roman a vandut pachetul de actiuni grupului austriac OMV, s-a realizat o concentrare economica. Lucru recunoscut si de Consiliul Concurentei prin Decizia 299/01.11.2004, in care se arata ca "se autorizeaza concentrarea economica realizata prin achizitionarea, de catre OMV, a pachetului majoritar de actiuni la Petrom, in conformitate cu dispozitiile art. 51 alin. 1, lit. b din Legea Concurentei nr. 21/1996 (...)". Paragraful de lege stipula ca autoritatea de concurenta din Romania "va emite o decizie de neobiectiune, cand va constata ca, desi operatiunea de concentrare economica notificata cade sub incidenta prezentei legi, nu exista indoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurential normal". Aratam ca in urma acestei concentrari, OMV detinea o pozitie dominanta pe piata de extractie a titeiului, pe cea a industrializarii acestuia, precum si pe cea de comercializare a produselor petroliere.
Mihai Berinde declara anul trecut ca Consiliul Concurentei a declansat o investigatie in privinta Petrom. "Astfel de investigatii dureaza, pentru ca trebuie sa avem dovezi de necontestat privind abuzul de pozitie dominanta", declara Berinde. Legea prevede ca "este interzisa folosirea in mod abuziv a unei pozitii dominante detinute de catre unul sau mai multi agenti economici pe piata romaneasca ori pe o parte substantiala a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurentiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activitatii economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, in special, in: a) impunerea, in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori sau beneficiari; (...) f) exploatarea starii de dependenta in care se gaseste un alt agent economic fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate".
Preturi impuse
ZIUA arata ca aceste prevederi au fost incalcate de OMV-Petrom in cazul gazelor naturale. Distrigaz Nord si E.ON Gaz Romania s-au plans ca Petrom le impune anumite preturi de livrare, peste cele anuntate de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul gazelor Naturale (ANRGN). Pentru ca Petrom a refuzat sa semneze contracte de livrare a gazelor cu cei doi mari distribuitori, sub un anumit pret, ANRGN a fost obligata sa majoreze pretul gazelor din productia interna. Iar legea prevede ca este interzis ca o companie sa abuzeze de pozitia sa dominanta.
Autoritatea de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) preciza intr-un comunicat de presa prin care anunta majorarea pretului la gaze de la 11 noiembrie (n.r.-2006), ca "a urmarit cu maxima atentie si ingrijorare evolutia divergentelor (n.r. - pretul cerut de producator) ivite intre producatori (n.r. - Petrom) si distribuitori pe parcursul negocierilor pentru incheierea contractelor de aprovizionare cu gaze naturale pentru perioada rece. ANRGN este in situatia de a constata ca, pana la aceasta data (n.r. - 27 octombrie 2006), cu toate demersurile initiate de Autoritate, nu s-a ajuns la un rezultat concret pentru solutionarea acestor divergente si ca persistenta acestora este de natura a afecta securitatea alimentarii consumatorilor cu gaze naturale". Adica Petrom a cerut un pret mai mare distribuitorilor de gaze si nu a cedat. O "demonstratie" a ceea ce inseamna concentrare economica si pozitie dominanta pe piata.
Mafia de la cablu
Consiliul Concurentei a finalizat la finele anului trecut investigatiile declansate pe piata serviciilor de cablu. Au fost sanctionate companiile UPC Romania, RCS&RDS, Astral Telecom si Cablevision of Romania cu amenzi in valoare totala de 25.944.809 RON (echivalentul a peste 7.500.000 Euro). De asemenea, Consiliul Concurentei a declansat o investigatie referitoare la practicile companiei de bunuri de larg consum Colgate-Palmolive Romania pe pietele pe care activeaza si care ar putea afecta mediul concurential, dupa ce firma a fost amendata in urma cu doi ani, impreuna cu unele companii de distributie, pentru fixarea indirecta a preturilor. De asemenea, institutia "analizeaza, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice, operatiunea prin care societatea Kandia Excelent va dobandi controlul asupra unor active legate de fabricarea de produse zaharoase, detinute de Kraft Foods Romania S.A.", arata Consiliul.
Cartelul cimentului amendat
Consiliul Concurentei a sanctionat in anul 2005 cei trei producatori de ciment de pe piata romaneasca, Lafarge, Holcim si Carpatcement cu amenzi ce depaseau 27 de milioane de euro, pentru practici concertate de stabilire in comun a preturilor de vanzare a cimentului. Holcim a fost sanctionata separat si cu 1,4 miloane de euro pentru incalcarea unei decizii a Consiliului Concurentei de autorizare conditionata a concentrarii economice realizata prin cumpararea fabricii de ciment de la Alesd. "Cele mai daunatoare fenomene asupra concurentei le reprezinta intelegerile intre firme sau organizatii profesionale care au ca efect fixarea preturilor, stabilirea nivelului productiei, impartirea pietei. Termenul generic utilizat in acest sens este cel de Cartel", declara Mihai Berinde. "Dupa o analiza extrem de atenta si laborioasa a pietei cimentului si a activitatii celor trei producatori, care s-a intins pe o perioada de mai mult de patru ani, echipa de investigatie a demonstrat ca in perioada 2000 - 2004, Lafarge, Holcim si Carpatcement au actionat concertat pentru stabilirea unui cartel de fixare si impunere a preturilor la ciment pe piata din Romania", preciza atunci Consiliul Concurentei.
Loteria, banii inapoi
Autoritatea de concurenta a hotarat anul trecut ca Ministerul Finantelor trebuie sa recupereze de la Loteria Romana 50,6 milioane de lei noi reprezentand contravaloarea facilitatilor primite si dobanzile aferente. Potrivit Concurentei, ajutorul de stat este ilegal pentru ca nu a fost notificat institutiei. In replica, Ministerul Finantelor anunta ca decizia Consiliului va fi atacata in Justitie. Potrivit investigatiilor Consiliului Concurentei, Loteria a beneficiat de scutirea de la plata taxei de licenta si exceptarea de la perceperea si virarea catre stat a taxei de timbru social. Ajutoarele de stat catre Loterie au fost acordate fara sa fie notificate, ceea ce reprezinta o incompatibilitate cu mediul concurential, sustinea Consiliul Concurentei.
Pagina realizata de Bogdan GALCA si George TARATA 
 Comentarii: 8 Afiseaza toate comentariile  
daca   de cosor ion
multumesc pentru atentie   de niculina
Consiliul concurentei...   de eugcap
Tz ! Succese rasunatoare,taica ! Sau... "sunatoare ",'ai taica ?   de Marius Adrian Porojnicu
CC.. si actiunea pe fonduri structurale...   de catalin_mattei
Si care ar fi problema?   de dbutnaru
CC al Cotroceni   de ionescu
Felicitari Presedintelui Romaniei pentru pasii ce-i face in lupta cu CORUPTIA !!   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  Vagoanele lui Basescu    11 comentarii
  Directiva Lenin: pastrati tezaurul Romaniei!    11 comentarii
  Ciudateniile din Bogdanita    2 comentarii
  S-a retrocedat Lido    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Directiva Lenin: pastrati tezaurul Romaniei! (5893 afisari)
 Fiica lui Johnny Depp este grav bolnava (3589 afisari)
 Vagoanele lui Basescu (3401 afisari)
 Casa din lemn cu 15 etaje (2789 afisari)
 Ciudateniile din Bogdanita (2579 afisari)
 Bani pentru partid, varianta PNL (Gorj) (164 afisari)
 Elizabeth Hurley, mireasa de doua ori intr-o saptamana (108 afisari)
 Vioara Stradivarius s-a intors in patrimoniul Ministerul Culturii (78 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01868 sec.