Alex Mihai STOENESCU 

Ni se pare noua ca in Romania, in Iugoslavia sau in Cuba au existat niste aspecte particulare ale comunismului, nationale, dar in fapt ele au fost doar ciobituri ale sistemului monobloc. Aparitia "nationalismului" de stat din aceste tari s-a datorat altor surse ideologice, diferite de comunism, acestea fiind caracterul etnic pronuntat si de extractie istorica din mentalitatea, inca de la origini, al nationalismului popoarelor sarb, croat sau roman, in cazul Iugoslaviei si Romaniei, si vecinatatea abuziva a SUA, in cazul Cubei. Conceptul de nationalism comunist este de data recenta si circula in lume tocmai pentru faptul ca reprezinta scheletul de imagine al unei noi diversiuni globalizante. Aceasta proiectie internationala despre o problema nationala are scopul de a convinge opinia publica de aiurea ca ceea ce s-a intamplat sub regimurile comuniste nu a avut nici o legatura cu marxismul, cu ce a vrut Karl Marx, ci a fost o deformare si o indepartare de la originile ideologice, ambele produse, chipurile, de... nationalismul rusesc. Uniunea Sovietica ar fi practicat nationalismul rus, eventual panslavist, abatandu-se de la linia doctrinara trasata de Marx! Este o gogoasa umflata de presa de stanga occidentala, inghitita ca pelicanul, cu capul pe spate si cu ochii inchisi, de niste filozofi, analisti politici si "aparatori ai democratiei" din Est, printre care si cativa romani platiti pentru scamatoria asta. O alta formula caraghioasa - comunism national - nu este altceva decat expresia incercarii esuate de a adapta comunismul la popoare profund nationaliste, cu rezultat concret in desprinderea din sistem la primul semn de slabiciune (1989). Pe noi, romanii, ne mai deruteaza si un alt fenomen trait in perioada Ceausescu. Cenzura nu permitea sa se faca apel la sursele doctrinare ale nationalismului romanesc in mod direct si explicit. Ar fi fost si periculos pentru regimul comunist ca intelectuali de mare popularitate sa arate ca nationalismul asezat la baza noului curent politic ceausist avusese candva si un alt nume: Barbu Catargiu, Petre Carp, Nicolae Filipescu, Ion si Ionel Bratianu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica. Acesta este si motivul pentru care mascarada nationalismului lui Ceausescu se revendica fictionar fie de la eroi medievali, fie de la istoria improvizata a Partidului Comunist din Romania. De aici vine si drama sentimentului nationalist al romanului, infectat si deformat de specularea lui in scopuri politice totalitare. Pentru ca, asta a facut Ceausescu prin intreaga sa campanie de exploatare a nationalismului latent al romanilor: l-a folosit pentru supravietuirea celui mai antinational regim personal. In categoria victimelor se afla nu numai oamenii de cultura nationalisti, care astazi isi exhiba dosarele de urmarire si poemele critice, ci si informatorii Securitatii care au facut gestul colaborarii din sentimente patriotice, din convingeri nationaliste. Prizonieri ai sensului istoric, ei nu vad nici astazi inselatoria imediata cu care a operat regimul Ceausescu. In realitate, nimic nu este mai anticomunist decat nationalismul.