Eugen SIMION 

I-am citit demult studiile lui erudite despre Cantemir si le-am recitit cand le-a reluat si sintetizat in 2003 in introducerea la Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea inclus in primul volum de Opere. Cunoscand vechile lui preocupari, ii solicitasem sa coordoneze editarea integrala a scrierilor lui Dimitrie Cantemir in seria de "Opere fundamentale". N-a apucat sa pregateasca decat tomul intai, acela care insumeaza scrierile in limba romana ale acestui umanist rasaritean socotit de multi (inclusiv de Blaga) intaiul nostru spirit cu adevarat european. Virgil Candea ne-a lasat, totusi, un scenariu al acestei editii integrale, si cand il consult astazi (in Prefata la editia citata), constat ca el prevedea o grupare tematica a scrierilor cantemiresti redactate in limba latina: scrieri istorice, scrieri filosofice si teologice si scrieri orientale. Cine va duce la capat acest proiect fundamental pentru cultura romana? O intrebare la care, pentru moment, nu am raspuns. Cum n-am un raspuns in ceea ce priveste publicarea integrala a scrierilor lui Ion Ghica, excelent memorialist. Numarul celor priceputi si devotati acestei profesiuni care nu aduce o glorie imediata a scazut amenintator in deceniile din urma... Virgil Candea a fost, intre altele, si un eminent editor si comentator de texte vechi. Ambitia lui a fost sa intocmeasca un repertoriu general al bunurilor culturale romanesti aflate in arhivele straine. A reusit in buna parte (a publicat deja cateva volume si altele asteapta sa fie tiparite). In 1984 a descoperit in Biblioteca Universitatii Harvard textul original latin, in forma finala, adnotat de autor, si l-a adus in tara (tiparindu-l in 1999). Era un om discret si politicos, plin de farmec, cu o ironie fina. L-am cunoscut mai bine cat timp a fost vicepresedintele Academiei Romane (1998-2002). Un om de carte si, cum am spus, un om de mare calitate morala. Am lucrat bine cu el si, intr-o institutie in care personalitatile sunt explozive, cum este Academia Romana, n-am reusit niciodata sa ne suparam unul pe altul. Am pornit impreuna mai multe proiecte fundamentale si, trebuie sa marturisesc, contributia lui a fost esentiala. Ma gandesc, de pilda, la Tratatul de istorie a romanilor unde, alaturi de acad. Dan Berindei, a dus un veritabil razboi contra inertiei, aflarii in treaba si a obstructiilor de tot felul. Mi-a placut, repet, acest autentic carturar si am avut pentru el mare simpatie intelectuala pe care n-am reusit sa i-o comunic in chip direct cat timp a trait. O fac, acum, intr-o pagina pe care, din nefericire, el n-o poate citi. Cum as putea incheia acest sumar portret, portretul unui spirit plin de "credinciosenie", cum ar zice Nicolae Steinhardt? Daca credinciosenia (spiritul autentic religios) se poate uni cu stiinta, finetea meditatiei si cu bunatatea ironiei carturaresti, atunci am putea intelege secretul si frumusetea personalitatii lui Virgil Candea, un intelectual de mare clasa care a trecut fara sa faca mult zgomot printr-o lume agitata si foarte zgomotoasa.