Ion Bogdan LEFTER 

E acuzata vicierea votului. Impricinatul sustine ca si-a exprimat opinia doar o data, a doua oara ar fi mimat! Pana la urma se constata ca bilele gasite in urne indica - intr-adevar - un votant mai mult decat cei inregistrati in procesul verbal. Se declanseaza o ancheta. Se promite o pedeapsa severa. Probabil o mustrare oficiala. Protagonistul scenetei: Dan Claudiu Tanasescu. In rol de supraveghetor: Mihai Ungheanu, secretar al Senatului (care statea - totusi - cu spatele la urne). Ambii fac parte din PRM, gloriosul partid condus de Corneliu Vadim Tudor. Trei condeieri, fosti slujitori ai sistemului comunist. La 17 ani de la schimbarea de regim, ei bantuie - iata! - Camera Superioara, parca fara sa fi observat ca intre timp tara a intrat in Uniunea Europeana. O performanta de longevitate care se cere remarcata. Tudor, fost autor de ode versificate spre slava dictaturii proletariatului si a conducatorului iubit, autor de pamflete impotriva elitelor culturale nealiniate din epoca, e faimos, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Pe Ungheanu poate ca si-l mai aminteste cineva din generatiile mai varstnice: critic tanar la sfarsitul anilor '60 si la inceputul anilor '70, promitator, autor al unei carti pasabile despre Marin Preda, devine ulterior ideolog al "protocronismului", al "noii geografii a literaturii romane" si - in genere - al versiunii culturale a ceausismului tarziu, in care s-au amestecat dogmatismul comunist si extremismul nationalist reciclat. Dupa revolutie publica la edituri obscure tomuri in care "dezvaluie" scenarii conspirationiste carora literatura romana le-ar fi cazut prada. Nimeni nu pare sa-i ia in seamna contributiunile, dupa cum nici in politica, in Senat, nu iese in evidenta: in calitate de secretar, se ocupa cu listele de prezenta si cu punerea in ordine a hartiilor. Cel mai putin cunoscut era protagonistul recentei scenete comice, invizibilul - pana acum - Tanasescu, care nici macar "promitator" n-a fost niciodata. S-a mai aflat - totusi - in atentia presei in anii trecuti, dar nu ca scriitor, ci ca primar al comunei Mogosoaia, limitrofa Capitalei, zona de speculatii imobiliare intense si in care au aparut noi cartiere rezidentiale. A fost implicat in scandaluri legate de retrocedari, transferuri de terenuri, acordari de autorizatii de constructie (de pilda pe malul lacului Mogosoaia, peisaj care ar fi trebuit prezervat ca atare, ca ambient al celebrului Palat Brancovenesc, monument istoric). Inainte de 1989, numele a circulat in zonele "colaborationiste" ale lumii scriitoricesti. Medic atras de literatura, Tanasescu compune in anii '70-'80 proze incarcate de metafore pitoresti, in linia kitsch-ului delirant tip Fanus Neagu, cultivat ca marca a "talentului" in anumite cercuri ale boemei artistice primitive din epoca. Are rubrica la revista Saptamana, condusa de Eugen Barbu si unde se lanseaza tineri impetuosi precum Tudor, Dan Ciachir sau Constantin Sorescu. Tanasescu scrie acolo despre... fotbal, cum o mai fac in presa vremii si Neagu, si Tudor, si Ion Baiesu, si altii. Un fenomen niciodata analizat, care a presupus - cel putin in unele cazuri - complicitati cu cluburile "departamentale", cu generalii si coloneii de Militie, Securitate si din armata implicati la Dinamo, Steaua s.a.m.d. Dupa revolutie dispare din orizontul literaturii. Recupereaza gratie scenetei votului cu bile din Senat, ocazie cu care ziaristii afla ca ar fi "scriitor"... Ca toate palatele lumii, si cel al Parlamentului Romaniei e bantuit - vasazica - de "spectre". Inclusiv literare!