Alex Mihai STOENESCU 

As putea furniza presei o lunga lista de argumente antiRaport, daca n-ar exista riscul de a anula cumva extrasul sintetic al calitatilor. Mi se pare ca acestea sunt mai importante, prin continut, decat forma in care au fost prezentate. In cercurile elitiste, solid si incrancenat legate de Raport, circula informatia ca introducerea unor nume cu totul marginale ale regimului comunist, cum este cel al lui Corneliu Vadim Tudor, s-a datorat intentiei de revansa pentru atacurile din Saptamana la adresa doamnei Monica Lovinescu. Totodata, o anumita violenta de limbaj anticomunist - in cazul particular, la adresa fostului general de Securitate Plesita -, pare a fi o vendeta post factum pentru valorosul critic literar si militant anticeausist de la Paris. Monica Lovinescu a fost agresata fizic, batuta bestial din ordinul generalului Plesita, cu aprobarea lui Nicolae Ceausescu. De cealalta parte a taberelor noastre extremiste, atacurile pe acest subiect sunt privite nu ca o revansa, ci pur si simplu ca o razbunare. Raportul Tismaneanu rateaza esenta acestui subiect. El poate fi rezumat astfel: Uniunea Sovietica a dezvoltat un concept criminal numit "legitimitatea revolutionara in lume", concept care pornea de la ideea fundamentala a marxism-leninismului potrivit careia revolutia comunista va cuprinde intreaga lume si este destinata victoriei generale a comunismului. Pe acest temei ideologic, conducerea stalinista a URSS a ordonat serviciilor sale specializate sa influenteze, sa combata, sa rapeasca, sa intimideze sau sa elimine adversarii din strainatate ai regimului. Conceptul transformat in practica continea si interpretarea identitar-nationala a provenientei adversarului, actiunea din cadrul "legitimitatii revolutionare in lume" fiind destinata exclusiv celor de aceeasi nationalitate, fie refugiati in Vest ca anticomunisti, fie provenind din structurile comuniste (inclusiv din servicii) si care au defectat (tradat) acolo. Romania comunista a aplicat si ea acest principiu pana la Ceausescu, intimidand si asasinand in Occident, fiind cunoscut si un caz de rapire (Decei). Problema cazului Lovinescu consta in reluarea acestui tip de actiune cu caracter criminal din ordinul lui Ceausescu, in perioada anilor '70, perioada despre care se spune ca ar fi marcata printr-o diferenta fata de perioada stalinista. Speriat de reactia cancelariilor occidentale, Ceausescu nu si-a mai recunoscut ordinul, a dat vina numai pe Plesita, l-a schimbat din functie si a lansat zvonul diversionist ca agresiunile impotriva adversarilor din Vest sunt niste intamplari care se pun rauvoitor pe seama Securitatii si a lui. Raportul Tismaneanu, fiind facut fara discernamant stiintific, cu ura si prostie, rateaza acest aspect grav al regimului Ceausescu. Exact acele documente ale reintroducerii conceptului de "legitimitate revolutionara in lume" (dupa alta versiune "in strainatate") de catre Ceausescu trebuiau cautate. Exact acest substrat al cazului Monica Lovinescu trebuia investigat prin interviuri. Atacurile publicistice ale revistei Saptamana vor ramane, in orice analiza serioasa, la nivelul istoriei presei si nu pot primi o dimensiune istorica - ceea ce, pe fond, nu ne livreaza Raportul -, decat dupa ce se demonstreaza aplicarea in Romania ceausista a principiului sovietic pe baza caruia au fost intimidati sau lichidati advesarii regimului din strainatate.