Ziua Logo
  Nr. 3849 de miercuri, 7 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Cum au fost cheltuite trei miliarde de euro?
Mihai TANASESCU 
-- La sfarsitul anului trecut, Guvernul Tariceanu a reusit performanta deosebita de a atinge un deficit bugetar de 1,7%, in conditii in care la finele lunii noiembrie bugetul statului inregistra un excedent de 1,2% din PIB. Cu alte cuvinte, oficialii de la Palatul Victoria au reusit sa cheltuiasca 2,7 miliarde de euro in mai putin de 30 de zile.
Performanta de a scapa de 3% din bugetul national intr-o singura luna reprezinta cu certitudine una dintre cele mai spectaculoase reusite ale actualilor guvernanti. In acest fel, ministrul Finantelor si-a epuizat toate resursele din trezorerie si a provocat accentuarea presiunilor de pe piata monetara. In cele din urma, Guvernul Tariceanu a confirmat inca o data, desi nu mai era necesar, caracterul imprevizibil al politicilor bugetare si in ceea ce priveste managementul datoriei publice.
Inconsecventa politicilor bugetare a atins un nivel record in 2006. In vreme ce guvernantii se intreceau in rectificari ale deficitului bugetar, care a ajuns de la 0,5% la 2,5% in doar cateva luni, executia bugetara aduna in fiecare luna procente semnificative la excedent, din cauza incapacitatii ministerelor de a cheltui banii alocati pe proiecte. In conditiile in care Romania se confrunta cu probleme structurale majore, Guvernul Tariceanu risipeste bani publici pe investitii lipsite de substanta.
Cele aproape trei miliarde de euro cheltuite de guvernanti in ultimele zile ale anului 2006 echivaleaza cu banii pe care statul roman i-a incasat in urma privatizarii BCR sau cu jumatate din totalul investitiilor pe care tara noastra le-a atras anul trecut. La fel ca si in 2005, institutiile statului au perseverat in incompetenta si lipsa de profesionalism si in 2006, fara sa reuseasca sa cheltuiasca fondurile bugetare. Banii publici necheltuiti inseamna proiecte si programe nerealizate. Astfel, la finele anului trecut, Ministerul Finantelor a fost obligat sa cheltuiasca trei miliarde de euro din banii publici intr-un mod neinspirat si netransparent.
Potrivit declaratiilor oficiale, banii s-au indreptat cu precadere catre investitii. Numai ca aceste investitii au fost facute astfel incat sa "ocoleasca" licitatiile publice si sa poata fi atribuite catre clientii politici ai guvernantilor actuali. Suma investitiilor nu depaseste 40.000 de euro in parte, astfel incat nu este necesara organizarea de licitatii publice, iar contractele pot fi atribuite dupa bunul plac al guvernantilor.
Nici Banca Nationala, nici analistii economici si nici cei politici nu au ridicat vreun semn de intrebare asupra felului in care au fost cheltuiti acesti bani. In oricare alta tara, astfel de "performante" ar fi fost amendate de opinia publica prin cererea demisiei Guvernului. Scandalurile dezlantuite in ultimul timp pe scena politica romaneasca au eclipsat insa neregulile si gafele celor care gestioneaza astazi bugetul Romaniei.
Romania are nevoie de restructurarea sistemului educational, al sanatatii si al sistemului de pensii. De asemenea, trebuie infaptuita o strategie a sistemului energetic. Toate acestea necesita resurse financiare considerabile. Continuarea politicilor economice promovate in prezent de Guvernul Tariceanu nu face decat sa pericliteze si mai mult stabilitatea macroeconomica. Romania nu isi permite extravagante bugetare de genul celor inregistrate in luna decembrie 2006. Resursele limitate pe care le are Romania trebuie indreptate catre proiecte care sa creeze valoare adaugata pe termen lung, sa consolideze finantele publice si economia nationala.
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
fraus in factis   de mirapo
   de diana-andreea
A r h i v a
  Muzica! Muzica!    15 comentarii
  Incalzirea locala    2 comentarii
  Dan Puric, un apologet ortodox    8 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
  Guvernul, adversarul pietei de capital    2007-01-31
  Deficit ingrijorator pe piata fortei de munca    2007-01-24
  In asteptarea strategiei post-aderare    2007-01-17
  Pensiile administrate privat    2007-01-10
  Romania, alaturi de familia europeana    2007-01-03
 Top afisari / comentarii 
 Reconfigurarea lumii - varianta rusa (4857 afisari)
 Dan Puric, un apologet ortodox (3086 afisari)
 "Spionii" incurca scenariul Cotrocenilor (2795 afisari)
 OTV, intrerupt zece minute (2772 afisari)
 So pe energie! (2598 afisari)
 Hartile Armaghedonului (769 afisari)
 Basescu, Tariceanu, Macovei, Udrea si Botos, martori la sesizarea lui Talpes (288 afisari)
 Hackerii au atacat serverele care gestioneaza traficul informatic (232 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.20433 sec.