Ziua Logo
  Nr. 3846 de sambata, 3 februarie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Sansele PSD depind si de modernizarea partidului
Serban ORESCU 
-- Potrivit ultimelor sondaje de opinie, PSD este principalul castigator din disputele din cadrul Aliantei Dreptate-Adevar.
Vorba proverbului: "Cand doi se cearta, al treilea castiga"... Se cearta PD cu PNL si castiga PSD; PSD a iesit de la guvernare, cu circa doi ani in urma, cu coada intre picioare. S-ar fi crezut ca multa vreme nu mai are perspective sa revina. Or, acum isi face reintrarea, cel putin in consideratiile analistilor. Ce s-a intamplat? Pe scurt spus, o crestere spectaculara de popularitate inregistreaza liderul PSD, Mircea Geoana, care se plaseaza, cu 35 la suta, pe locul trei in sondajul Insomar, cu opt procente mai mult decat acum trei luni. In acelasi interval, seful statului, popularul domn Traian Basescu, a pierdut, potrivit aceluiasi sondaj Insomar, 12 la suta. Mai bine se tine premierul liberal Calin Popescu Tariceanu; el a pierdut, in acelasi interval de timp, doar un procent. Care sa fie cauza declinului democratilor si a avansului PSD? Nu putem emite decat ipoteze... O prima corelatie se impune, insa, cu rolul important al domnilor Basescu si Stolojan (pana mai ieri, consilier al Cotroceniului) in aparitia Partidului Liberal Democrat si in incercarea de a submina PNL, deocamdata fara succes.
In aceasta ordine de idei, popularitatea in crestere a PSD reflecta, de buna seama, lehamitea fata de certurile din Alianta DA. Ea este o popularitate bazata mai mult pe blamul fata de dualitatea Basescu-Stolojan decat pe o alunecare reala a electoratului la stanga.
Progresele Partidului Social Democrat ar fi putut fi, insa, si mai mari daca acesta s-ar fi modernizat in ultimele luni, dezicandu-se clar de trecutul comunist si de cel care il personifica, fostul sau lider, Ion Iliescu. Reamintim criticile domnului Iliescu la raportul Comisiei Tismaneanu, considerat de fostul sef al partidului si statului prea incriminator pentru era comunista. PSD nu tine seama de greseala istorica a domnului Petre Roman. Acesta devenise la inceputul anilor '90 lider al FSN-ului, dar i-a lipsit intelepciunea sa-l indrume pe fagasul democratizarii. Rezultatul? Partidul domnului Roman a disparut din istorie. Concluzia: cu conditia de a se moderniza, PSD-ul are intr-adevar sanse de a profita din dezbinarile Aliantei DA.
Dupa cate se pare, aceasta ar fi linia domnului Adrian Severin, deocamdata neinsusita de conducerea partidului.
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
Modernizarea partidului   de Santa-Claus
PSD si modernizarea   de Santa-Claus
Sansa revenirii cu piciorele pe pamant a politicianului roman,exista?!   de eugcap
Faptul ca nu a-ti postat mesajul meu devedeste ca am drepatate..   de Ochiul
   de Viorel
PSD   de cosor ion
PSD castigator! Adica cine?   de Radu.Sabin
Sigur, PSD va opri masinaria in loc   de ConanTheBarbarian
"Curat murdar ,coane Fanica!"   de ionescu
A r h i v a
  Licurici la licurici nu scoate ochii    8 comentarii
  Sa cada!    20 comentarii
  Corespondente (II)    4 comentarii
  Declaratia zilei    1 comentariu
  La judecata zilei    6 comentarii
  Cine se opune democratizarii serviciilor secrete?    2007-02-01
  Poti fi deopotriva jucator si arbitru?    2007-01-27
  Basescu si campania anti-Basescu    2007-01-25
  Cum ies liberalii din episodul "biletelului"?    2007-01-19
  Strategia post-aderare a partidelor    2007-01-18
 Top afisari / comentarii 
 Cacealmaua prezidentiala (4145 afisari)
 Razboiul impotriva Iranului a si inceput (3780 afisari)
 Primul cap (3021 afisari)
 Sa cada! (2366 afisari)
 Licurici la licurici nu scoate ochii (2083 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.19496 sec.