Eugen SIMION 

Scrisorile private sunt, in schimb, fragmente dintr-un posibil jurnal intim si, consultate, ele pot aduce elemente inedite despre personalitatea celui care se confeseaza. Un jurnal cu un unic destinatar, cel putin in faza in care destinatarul nu se decide sa-l publice. Clauza confidentialitatii este sigura, mai putin clauza sinceritatii si autenticitatii, aceea pe care o stipula in jurnalul sau Stendhal. El nu corecta o greseala de ortografie sau de topica, nu mai stiu bine, pentru a nu incalca principiul autenticitatii pe care il considera esential in scriitura diaristica. Epistolierul incalca in chip aproape sistematic acest principiu deoarece are deja un destinatar (un confident) pe care vrea sa-l seduca. M-am gandit la toate acestea citind in ultima vreme multe volume de scrisori, unele interesante, altele nu. Aleg pentru articolul de azi volumasul publicat de Maria Cogalniceanu la editura "Limes" din Cluj-Napoca, 2005. El cuprinde scrisori inedite trimise sau primite de C. Noica. Cele mai multe sunt conventionale si circumstantiale, dar cateva prezinta interes pentru istoria literara si sunt interesante si altfel pentru ca aduc amanunte despre biografia interioara a celui care scrie. Filosoful era, se stie, un bun epistolier, am putea spune chiar: un exceptional epistolier daca tinem seama ca, atunci cand comunica in intimitatea unei scrisori cu cineva, el aduce mai totdeauna vorba de proiectele sale intelectuale. Miza este, in volumul pe care il comentez, mai mica. Are 77 de ani si comunica, acum cu "o fiica a pamantului" din Braila, admiratoare si, cum se dovedeste mai tarziu, secretara fidela atunci cand ajunge la Paltinis. Filosoful i se adreseaza cermonios in primele scrisori (din 1986), apoi formula de comunicare devine mai intima: "Maria draga". Are, repet, 77 de ani si are "cateva socoteli de incheiat". Una dintre ele se refera la manuscrisele lui Eminescu. Au trecut aproape 20 de ani de cand lupta sa le publice si n-a reusit. Inca mai spera ca inertia sau, cum ii zice el in alta parte, "nemernicia romaneasca" o sa cedeze. N-a cedat nici azi. In octombrie 1986 filosoful vrea sa ia drumul Brailei pentru a vedea hartia pe care i-a promis-o directorul fabricii din localitate. Asteapta, de asemenea, un raspuns de la Botosani, tot in legatura cu manuscrisele lui Eminescu... Raspunsul nu vine si, dupa cate imi dau seama, nici calatoria la Braila n-a fost facuta din motive similare: hartia promisa nu apare... Asa ca Noica abandoneaza pentru moment tema. Cateva remarci despre stilul epistolar al filosofului. Stil afabil, stil curtenitor ("ce cald si deschis imi scrii"), stil cordial amoros ("ma insotesti in tot ce fac si ca, intocmai ca ingerul bun, stai cu blandete in spatele meu sa-mi <<dictezi>> aproape, ce astern pe hartie"), stil cordial dojenitor ("lasa-ma sa te cert"...), stil conspirativ liric ("atat de frageda pe cat este fiinta aceea departata, trebuie sa fie in ea si o putere tainica"), stil interogativ, cu o nuanta, iarasi, conspirativ amoroasa in sensul pe care il da Barthes acestui termen ("Cum stii sa pastrezi de la o scrisoare la alta modul cel bun al scrisului")... Noica stie sa aleaga bine vorbele, stilul lui epistolar nu-i niciodata alb, neutru, el comunica, dar mai ales se comunica, se implica in discurs, da sfaturi, cearta pe cei indolenti, le cere tuturor sa fie, cum spune el intr-o carte "fiinte intru fiinte, nu numai fiinte intru devenire"...