Nae Ionescu a fost un personaj fascinant. Dupa Maiorescu, a avut cei mai straluciti discipoli, fosti studenti si colaboratori ai sai, in frunte cu Emil Cioran si Mircea Eliade. Intre cei ramasi in tara se prenumara Mihail Sebastian, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica. Nae Ionescu nu credea ca sistemul parlamentar occidental era compatibil cu starea de lucruri din Romania si cu specificul ei. Era natioanlist, anti-liberal si isi marturisea credinta in Dumnezeu fara vreo ezitare. Timp de patru ani de zile, din vara lui 1930 si pana la sfarsitul anului 1933, a fost un intim al Regelui Carol al II-lea. Pana acolo incat Nicolae Titulescu i s-a plans monarhului: "Pai bine, Majestate, cum pot eu sa-mi citesc dimineata in <<Cuvantul>> lui Nae Ionescu ceea ce discut seara cu Regele meu?!". Nae Ionescu a fost un om indragostit de gazetarie. Si merita deschisa o paranteza: inainte sa se stinga, in Exil, Grigore Gafencu, fost ministru de Externe al Romaniei, diplomat de cariera, a scris - textul marturisirii sale a aparut intr-un numar din "Jurnalul literar" - ca socoteste a fi avut cu adevarat o singura profesie in viata: aceea de gazetar (fusese director-proprietar al ziarelor "Timpul" si "Argus"). Adversarii lui Nae Ionescu au spus despre el ca ar fi tigan la origine, altii ca ar fi grec. Era roman din Baraganul Brailei, fapt consemnat de Constantin Argetoianu in jurnalul sau. Nae Ionescu insusi isi evoca bunicul, pe Stroe Ivascu, intr-un articol din "Cuvantul" reprodus de Mircea Eliade in antologia "Roza vanturilor", text in care spune ca atunci cand ai un asemenea ascendent nu poti fi idealist, nici macar in filosofie, ci doar realist. Liceul la Braila, doctoratul la M�nchen Nae Ionescu a facut studiile liceale la Braila, unde se nascuse in 1890, iar pe cele superioare la Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti. Mai avea trei surori si un frate, Ionescu-Ghibericon, actor de profesie, care a jucat pe scena Teatrului National din Bucuresti pana la sfarsitul anilor '50 si care apare si in distributiile teatrului radiofonic. E un detaliu care se cuvine retinut, intrucat s-a sustinut ca fascinatia pe care o starnea Nae Ionescu la cursuri se datora darurilor sale de "actor". Inceputurile gazetaresti ale lui Nae Ionescu sunt legate de publicatia fostului sau profesor C. Radulescu-Motru, "Noua Revista Romana", si dateaza din anii 1912-1913. Textele sunt iscalite cu pseudonim, asa cum va proceda si cu cele imprimate dupa sfarsitul primului razboi in "Ideea europeana". In 1913 Nae Ionescu pleaca pentru sustinerea doctoratului la Munchen, unde il surprinde izbucnirea razboiului si unde va ramane pana in 1919. "Nevoia de-a deveni cineva m-a facut sa vin aici", ii scrie el in 1913 viitoarei sotii, Maria Fotino, care il va urma in Germania, unde li se vor naste si cei doi copii, Razvan si Radu, unul mort pe front la Dalnik, in 1943, altul devenit medic, traind la Bucuresti pana in anii '70. Internat in lagar Intrucat Romania se afla in razboi cu Germania, Nae Ionescu a fost internat in 1916 intr-un lagar unde fusese adus si corpul profesoral al universitatii catolice din Louvain. A purtat acolo discutii interesante si adesea controversate cu acesti teologi belgieni, pe tema catolicismului. Audiase deja texte de patristica si patrologie la Universitatea din Munchen, numele sau fiind trecut in registrele de audienti. Angajat pentru un timp ca lector la o editura catolica din M�nchen, in 1919, dadea bun de imprimare textelor. Fiind criza de hartie in Germania, teza de doctorat nu i-a fost tiparita. In anii '30 s-a raspandit zvonul ca Nae Ionescu nu ar avea diploma de doctor in filosofie. Ca sa impiedice o scena penibila a adus diploma, redactata in limba latina, si a aratat-o unui coleg. Textul tezei sale de doctorat, pe un subiect de logica matematica, i-a fost astfel publicat de discipoli in 1943, dupa moarte, in revista "Izvoare de filosofie". Intors in tara in 1919 impreuna cu familia, Nae Ionescu va fi mai intai director de studii la Liceul "Nicolae Filipescu" de la Manastirea Dealu din apropiere de Targoviste. In toamna aceluiasi an este numit asistent al profesorului C. Radulescu-Motru, incepandu-si cariera universitara cu o prelegere intitulata "Functionarea epistemologica a iubirii". Tot atunci devine readctor la revista "Ideea europeana", unde scrie pana in 1925 sub diferite pseudonime. I-am publicat, identificandu-le, aceste articole in volumul editat in 1994 la Editura "Timpul" din Iasi sub titlul "Suferinta rasei albe". In 1924 Nae Ionescu infiinteaza, impreuna cu preotul Victor Popescu, publicatia "Logos", redactata in limba franceza, subintitulata "revista internatioanla de sinteza crestin-ortodoxa", cu colaborarea teologilor rusi din Exil, proaspat refugiati in Occident, intre care Ghiorghi Florovski si Lev Kartasev. Pamflete necrutatoare la adresa lui Iuliu Maniu Tot la inceputul anilor '20 ai secolului trecut, Nae Ionescu devine colaborator al bancherului Aristide Blank, caruia ii aduce un elogiu in "Ideea europeana", intr-un articol intitulat "Finante si cultura". In aceeasi perioada, Nae Ionescu tatoneaza mediile politice. Dupa intrevederi cu taranistul Ion Mihalache, ii cunoaste pe Iuliu Maniu si pe Al. Vaida-Voivod. Ii va sprijini printr-o campanie de presa pe taranisti sa ajunga la guvernare in toamna lui 1928, insa va fi dezamagit de acestia, prilej, cativa ani mai tarziu, pentru o suita de pamflete necrutatoare, dar impecabil scrise, la adresa lui Maniu si a partidului sau.

Dan CIACHIR