Dan CIACHIR 

Sunt convins ca la decizia lor contribuisera, pe langa politica de "dezghet" si distantare fata de Moscova, elogiile pe care presa occidentala le aducea acestei politici si, indeosebi, lui Ceausescu personal. Un numar din revista britanica "Time" aparuse cu fotografia lui pe coperta. Cu prilejul vizitelor intreprinse la Bucuresti, generalul De Gaulle, respectiv presedintele american Nixon nu-si precupetisera complimentele. In anii 1968-'69 "cultul personalitatii" lui Ceausescu era anemic in tara. I-l intretinea insa presa occidentala. In 1967 Romania stabilise relatii diplomatice cu Germania Federala si in acelasi timp nu rupsese legaturile diplomatice cu Israelul, dupa razboiul de sase zile, asa cum facusera celelalte state din Tratatul de la Varsovia. In 1968 Ceausescu vizitase Cehoslovacia lui Dubcek, iar popularitatea sa atinsese cele mai inalte cote dupa "scena balconului" din 21 august acelasi an. Era apogeul unei politici de derusificare si destindere interna formulata in mod raspicat de Gheorghiu-Dej prin Declaratia de independenta din aprilie 1964. Ceausescu va continua si va accentua acest curs pana la Tezele din iulie 1971, care au fost numite si mini-revolutia culturala, inspirata de modelul chinez. Ele au marcat procesul de involutie ireversibila care va distruge tara in urmatorul deceniu. Insa inaspririle ideologice din 1971, evidente, n-au afectat popularitatea lui Ceausescu in Occident. In 1973 Papa Paul al VI-lea ii aducea dictatorului roman un elogiu patetic, laudand-o totodata si pe sotia sa. Cativa ani mai tarziu viziteaza Romania presedintele Statelor Unite, Gerald Ford, respectiv presedintele Frantei, Giscard d'Estaing. Spre sfarsitul aceluiasi deceniu, Ceausescu se plimba in caleasca Reginei Elisabeta a II-a, verisoara regelui nostru, Mihai I, si tot atunci era oaspetele presedintelui american Carter... Grevele din Valea Jiului (1977), refugierea in SUA a generalului de Securitate Pacepa, in 1978, indesirea actelor de incalcare a drepturilor omului n-au zdruncinat prea tare imaginea lui Ceausescu. Articolele din ziarele occidentale citite pe atunci la "Europa libera" incepeau cu cateva note critice referitoare la aprovizionare si iluminat si sfarseau invariabil cu laudarea independentei Romaniei fata de Moscova. In aceeasi perioada, liderii euro-comunisti Enrico Berlinguer, Santiago Carillo, cadorisit de Ceausescu cu un Cadillac ce apartinuse Regelui Mihai, vizitau des Bucurestiul si isi faceau, precum Georges Marchais, vacantele la Neptun. Departe de ei gandul ca Ceausescu ar compromite doctrina comunista comuna prin alunecari in nationalism sau contaminari "fascistoide". In anii '80, politica externa romaneasca inca mai avea credit la Departamentul de Stat, motiv pentru care ambasadorul american David Funderburk sa demisioneze din postul sau de la Bucuresti, scandalizat de situatie... Nu stiu ce loc ocupa in raportul Comisiei Tismaneanu sprijinul copios acordat de presa si de politicienii apuseni atat amar de vreme lui Ceausescu si regimului sau represiv. N-a existat lider roman mai tamaiat in Occident ca el. N-am pomenit sa fi facut acolo cineva mea culpa pentru toate acestea, desi i s-au retras lui Ceausescu in 1989 niste decoratii. Daca ar fi avut in Occident statutul unui Jivkov, si-ar mai fi ingaduit oare Ceausescu toate aberatiile sale pustiitoare? Cine i-a dat sfoara la zmeu?!