Eugen SIMION - Jurnal public 

Cu catva timp in urma colaboratorii mei, Tiberiu Avramescu si Vasile Ciuca, mi-au cerut sa scriu un Cuvant de incheiere la o editie care a inceput in 1962 si, dupa 46 de episoade, se termina, iata, la sfarsitul acestui an. Autorul nu este un debutant, ci un mare poet, cel mai important poet, dupa gustul meu, al secolului al XX-lea. As vrea sa repet aceasta propozitie pentru a nu fi niciun dubiu: Arghezi este cel mai de seama poet european din timpul sau si, daca nu-i cunoscut inca, de vina este, in primul rand, cei care nu manifesta dorinta sa-l cunoasca. Este, desigur, la mijloc si limba in care scrie si este, negresit, o dificultate in stilul lui elaborat, impletit in multe fire, cu multe noduri si cu o infinitate de semne. Un stil al ambiguitatii si o mitologie lirica pe care, pe masura ce incerci s-o descurci, observi ca isi inmulteste sensurile. "Poezie morfologica", imi amintesc ca-i spunea un tanar si infidel ucenic - Nichita Stanescu. O poetica in care negativitatile lumii se combina cu inefabilele spiritului, un magician al versului cantabil, o natura, in sensul pe care Goethe da acestui termen vorbind de Dante. Acest poet complex despre care, in 1910, G. Ibraileanu nu stia ce sa creada (e un geniu sau e un dezaxat?!) este publicat acum intr-o editie frumoasa (admirabil proiectata grafic de regretatul Petre Vulcanescu), o editie ce sta bine in biblioteca, o editie care sugereaza, in primul rand, un enorm efort de creatie. Arghezi a scris mult, a scris in toate genurile, publicistica lui acopera, cu unele intermitente, o jumatate de secol, pozele lui au spulberat frontierele dintre genurile literare si au dat multa bataie de cap criticilor literari. Acelasi Ibraileanu zicea, pe la mijlocul anilor '20, ca intr-un fel se scria in limba romana inainte de Arghezi si altfel se scrie dupa el. Primele volume (1962) din editia la care ma refer (editie in 46 de volume) cuprindeau cartile de poezie de inceput, ultimul (2006) retipareste traducerea facuta de poet din Dostoievski (Amintiri din Casa mortilor). Un arc urias peste timp si peste o opera care a infruntat timpul. Si a fost, deseori, insangerata de timpuri rele... Nu cunosc, in amanunt, istoria acestei editii imaginate chiar de autor. Le sunt recunoscator tuturor celor care s-au straduit ca aceasta editie sa ajunga la capat, in primul rand devotatei Mitzura Arghezi, fiica scriitorului. Este, de nu ma insel, prima editie de autor care nu se pierde pe drum. O dovada ca "adamismul" nostru cultural nu este o fatalitate. Sunt bucuros ca, dupa ce a trecut pe la Editura pentru literatura si Minerva, editia Arghezi a poposit, in 2001, la noi (Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta). Aici este pe santier o alta editie Arghezi ("Opere fundamentale"), ajunsa la volumul al IX-lea. O editie de alt tip, o editie care reproduce cronologia reala a scrierilor argheziene, o editie, in fine, de tip Pleiade, care poate sta frumos langa cea dinainte in bibliotecile noastre. Fugariti de noul proprietar al Editurii Minerva, cativa redactori eminenti, specializati in editarea scriitorilor clasici, si-au gasit refugiu la Institutul "G. Calinescu" si la Fundatia noastra. O Fundatie care nu-si propune sa se imbogateasca, isi propune doar sa publice, in editii de calitate, pe scriitorii fundamentali ai literaturii romane, clasici si moderni. Acum doi ani, Arghezi a marcat al 50-lea volum din aceasta serie. In curand tot el va marca, prin volumul de publicistica anuntat, cel de al 89-lea tom din seria citata.