Ziua Logo
  Nr. 3654 de marti, 20 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Lupta dintre PNL si PD a degenerat in batai de strada
-- Mai multi sustinatori ai PNL din comuna Popesti l-au batut, in urma cu doua zile, pe candidatul Partidului Democrat la Consiliul Local, Vasile Coca * Si tatal acestuia a fost agresat, el ajungand la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost internat
In comuna Popesti, cu mai putin de doua saptamani inainte de alegeri, liberalii si democratii folosesc absolut orice arma pentru a obtine un procent cat mai bun, de parca ar fi vorba de ocuparea posturilor de consilieri intr-un oras de doua milioane de locuitori. Dupa ce, timp de trei saptamani, primarul democrat Neculai Mocanu, a fost controlat de sase ori de institutiile statului la ordinul liberalilor, lupta s-a mutat in strada, iar cele doua tabere nu au uitat sa-si ia batele, cutitele si topoarele. Numai ca, si de aceasta data, liberalii s-au dovedit a fi mai buni la bataie. Reamintim ca la Popesti exista un conflict declarat intre sustinatorii PNL si cei ai PD, dupa ce primarul democrat al comunei a fost amenintat de prefectul iesean Radu Priscaru. Acesta, intr-o discutie avuta in sediul biroului parlamentar al deputatului liberal de Iasi, Relu Fenechiu, l-a amenintat pe primarul Mocanu ca il va urmari. Ulterior, au fost demarate mai multe controale asupra Primariei Popesti, comandate de prefect, dupa cum afirma primarul Mocanu, tocmai ca represalii.
In urma cu doua zile, dupa plecarea din comuna a ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, cei mai multi dintre satenii implicati in politica s-au dus sa bea la birt sau au dat cep la butoaiele de prin beciurile gospodariilor. Fiind organizata in aceeasi zi o manifestare politica exclusiv liberala, cu ocazia vizitei lui Flutur, ulitele si drumurile comunei erau pline mai mult cu simpatizanti liberali. Spre seara, dupa ce au baut bine, sustinatorii liberali, unii dintre ei chiar membri ai partidului, s-au urcat intr-o masina si au decis sa faca un drum pana la casele democratilor. Cea mai apropiata casa care le-a iesit in cale a fost cea a lui Vasile Coca, care candideaza din partea Partidului Democrat pentru Consiliul Local Popesti. Au inceput sa arunce in casa lui Coca cu pietre pana au reusit sa sparga geamurile si sa faca tandari acoperisul.
Teroarea care a cuprins familia Coca este greu de descris. Fata sotilor Vasile si Viorica Coca are un copil in varsta de numai doua luni. Pentru ca pietroaiele intrau pe geam, ea a decis sa se aseze deasupra copilului pentru a-l proteja. "Fata mea s-a pus pe copil ca sa nu dea cu pietre in el. Zburau pietroaiele de parca era razboi", a spus Viorica Coca. Agresorii l-au intalnit pe drum insa pe Vasile Coca si l-au batut pana l-au lasat intr-o balta de sange. Si tatal candidatului PD a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie unde a fost internat cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral, cranio-facial si contuzie toraco-abdominala.
Macel politic
Chiar daca erau beti crita, agresorii nu au uitat motivul bataii pe care i-au administrat-o lui Coca. "L-au culcat jos pe tatal meu. Ii carau pumni si picioare si ii spuneau ca il omoara ca sa nu mai faca parte din nici un partid", a declarat Vasile Coca, fiul celui agresat. Acesta a fost batut la randul sau de militantii infocati din Popesti. Vasile Coca si fiul sau nu au fost singurele victime. Un vecin, Ioan Zavincu, a iesit sa vada ce se intampla si s-a ales cu o taietura la brat, urma lasata de lama unui cutit. Casa de vizavi a fost de asemenea atacata cu pietroaie. Este casa vecinilor care au avut ragazul sa anunte ambulanta si politia. In prezent, politia din comuna face cercetari in acest caz. Liderii judeteni au partidului democrat s-au aratat stupefiati de cele intamplate. "Mi se pare josnic ce se intampla, toata atmosfera tensionata intretinuta de anumite formatiuni politice. Institutiile statului trebuie sa-si faca datoria", a declarat deputatul PD, Petru Movila.
Constantin MAZILU, Tudor LEAHU - ZIUA de Iasi 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Da Doamne sa-i vedem si la TV batandu-se, dar asa, ca lumea,   de Raquel
Restitutio in integrum   de Ghita Bizonu'
ha, ha!   de (I)rationalul
A r h i v a
  Afacerea "Colosii"    2 comentarii
  Aplicarea neunitara a legii, deficienta a Justitiei    
  Nastase a lansat "Codul Zambaccian"    5 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Scrisoare catre un prieten, test national (282 afisari)
 Pretextul Paloma (188 afisari)
 Afacerea "Colosii" (172 afisari)
 Casa lui Titel Petrescu, la un functionar ministerial (122 afisari)
 Stiri pe scurt (101 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00997 sec.