Sa faci un reportaj despre cei 439 de refugiati uzbeci sositi la Centrul pentru solicitantii de azil din Timisoara presupune o doza de aventura. Mai intai pentru ca Uzbekistanul si istoria sa constituie subiecte "exotice" pentru romani: fost stat islamic in partea asiatica a URSS, stat politienesc, Samarkand, aur, Buhara, cam asta ne vine in minte. Apoi fiindca recomandarile Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati restrang libertatea de miscare a jurnalistilor: refugiatii sunt vulnerabili, au lasat in tara familii, de aceea datele lor de identificare - figuri, nume, documente - trebuie evitate. Contactul cu uzbecii plecati in surghiun din calea dictaturii ucigase are darul de a readuce frisonul prea repede uitat al revolutiei romane si infrateste doua orase departate, care nu se cunosc: Timisoara si Andijan. Scrisoare pentru Bush, in rusa Cei 343 de barbati, 74 de femei si 23 de copii refugiati din Uzbekistan provin din Andijan, oras unde mii de oameni s-au revoltat in luna mai impotriva dictaturii lui Islam Karimov. Oamenii s-au adunat in Piata Primariei sa ceara drepturi, sa se planga de preturi, sa protesteze impotriva saraciei. Manifestatiile au fost reprimate sangeros de armata, sub pretextul ca initiatorii, 23 de mici comercianti, ar fi "teroristi islamici". Autoritatile nu recunosc decat 187 de victime, estimari independente sustin ca numarul mortilor ar bate catre 1000, dar refugiatii cu care am stat de vorba spun altceva: "In 13 mai eram acasa in Andijan cu familia, stateam afara si am vazut oameni indreptandu-se spre Piata Primariei, povesteste un barbat intre doua varste. M-am dus si eu. Oamenii nu voiau altceva decat sa se faca auziti, sa vorbeasca despre conditiile rele de viata, despre preturile mari", "La 8 seara erau vreo doua-trei mii in piata, la 10 se adunasera sase-sapte mii sau mai multi. Au venit masini militare si armata care a tras fara somatie. Erau femei, copii, tineri, dar n-a contat. Au inceput sa cada sub gloante. Presedintele Karimov care conduce tara de 14 ani a jurat pe Koran sa fie credincios poporului uzbec, dar nu s-a tinut de cuvant. Noi credem ca au murit peste 4000 de oameni la Andijan, nu cateva sute. Guvernul vrea sa ne reduca la tacere tocmai fiindca are de ascuns numarul mortilor", incheie barbatul, care nu pare sa se fereasca nici de reportofon, nici de camera de luat vederi. Mai tarziu, l-am vazut fluturand o coala A-4 si am dedus ca era vorba despre o scrisoare pentru presedintele George Bush, in rusa. "Nu pot fugi toti cei 24 de milioane de uzbeci !" Linistiti si cuviinciosi, barbatii se plimba fara urma de nervozitate in curtea larga a campusului: se intersecteaza, isi fac plecaciuni cu mana dreapta pe piept, stau la taifas langa focul bucatariei de campanie sau pufaie pe iarba povestind cu voce joasa, in limba lor guturala. Cand vorbesc insa despre cele patimite in timpul revoltei din Andijan, pe figurile lor apar semne ale unei trairi dramatice, dar si ale dorintei de a-i convinge pe interlocutori ca tara lor, aflata sub abuzul unei dictaturi sangeroase, are nevoie de ajutor: "Eu, personal, am cinci copii in Andijan, nu-mi doresc decat sa fiu cu ei, sa-i cresc, sa le dau o educatie, sa poata trai o viata buna in tara lor. Nu pot fugi toti cei 24 de milioane de uzbeci. Acum prioritatea noastra ca refugiati este sa cerem ajutorul comunitatii internationale, sa mearga sa investigheze ce s-a intamplat la Andijan, cati oameni au murit.", spune, cu voce joasa, un martor. Acestia sunt dintre putinii care au putut scapa, luand-o spre cea mai apropiata granita, in conditii de risc, spre Kirghizstan. De acolo au fost imbarcati la sfarsitul lui iulie intr-un Boeing 747 de la Orient Thai si debarcati la Timisoara, dupa ce Romania a acceptat gazduirea temporara a uzbecilor. Toate operatiunile au avut asistenta Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiati si a Organizatiei Internationale pentru Migratii. Regimul Karimov acuza Romania de "amestec in treburile interne" Nu e prima data cand vin refugiati la Timisoara. In 1991 orasul a gazduit refugiati din fosta Iugoslavie, dar pe atunci inca nu exista Centrul pentru Refugiati de azi. Sarbii au fost cazati la un hotel central si sustinuti financiar de organizatii internationale. Mai tarziu, managerii hotelului au fost cercetati penal si au facut puscarile pentru a fi delapidat banii, patand reputatia orasului. Faptul ca Romania a acceptat primirea refugiatilor uzbeci in conditiile Conventiei de la Geneva a fost denuntat de regimul Karimov ca "amestec in treburile interne" si "violare a relatiilor internationale". Noua, romanilor, ne suna cunoscut mesajul. Argumentul oficialilor uzbeci este ca protestatarii ar fi "teroristi islamici". In terminologia revolutiei romane s-ar fi numit "huligani". Desi majoritatea uzbecilor ignora analogiile posibile intre Timisoara si Andijan, refugiatii povestesc momente dramatice similare si resping acuzatiile: "Nu va pot spune decat ca oamenii adunati la manifestatie erau oameni simpli ca mine, ca nu e nimic in spatele revoltei noastre decat viata grea pe care o ducem. Nimeni de aici nu e "terorist". Nu i-am cunoscut pe oamenii acestia inainte, am devenit ca fratii dupa ce am parasit tara, in campusul din Kirghizstan", sustine un interlocutor. Analogiile merg mai departe: ca orice dictatura, regimul Karimov se bazeaza pe subordonarea presei. Liberatea de exprimare este un vis departat in Uzbekistan, iar televiziunea de stat, un instrument de propaganda care merita ironizat: "Uzbecii obisnuiesc sa spuna ca daca vrei sa vezi raiul pe pamant, uita-te la televiziunea de stat, iar daca vrei sa vezi iadul, du-te sa vezi cum traiesc oamenii simpli. Mass-media in Uzbekistan sunt a patra putere a guvernului care dicteaza ce se poate spune si ce nu", aflam din dialogul cu trei refugiati. Ghemuiti pe margine, ceilalti asista dand din cap a aprobare. SUA sunt pe cale sa rupa relatiile diplomatice cu Uzbekistanul care a somat sa fie evacuata baza militara americana in 180 de zile (mutata temporar in Kirghizstan), iar Nicholas Burns, subsecretar de stat, si-a anulat recent vizita la Taskent. Desi asta inseamna o pierdere de 15 milioane USD pe an, dictatorul uzbec s-a reorientat catre Rusia, cu care a incheiat un important acord pentru gaz, semnat de fiica sa ca ministru. Totul pentru a-si conserva puterea. Refugiatii uzbeci vor sta maximum sase luni la Timisoara La Centrul pentru Refugiati din Timisoara, comunitatea s-a adaptat repede. Oameni simpli si nepretentiosi, uzbecii incearca sa-si duca viata dupa obiceiurile de acasa. Ei sunt asistati de asociatia "Generatia tanara" care asigura, cu finantarea OIM si UNCHR, cele necesare unei comunitati de musulmani. Barbatii au improvizat o bucatarie de campanie unde gatesc, apoi duc mancarea pe tavi in pavilioanele locuite de femei si copii. Femeile, imbracate fara exceptie in hainele largi, pitoresti si saluri ce le acopera capul, pe care le impune traditia musulmana, insira margele, se ocupa cu broderia si cusutul. Tocmai au terminat de pus perdele la ferestre si le privesc, incantate. Una dintre ele a cusut o traista minuscula pe care a scris, cu margele portocalii, ROMANIA. Ca sa le stimuleze, personalul Centrului cumpara cateodata broderiile. Un baietel se face remarcat ciupind o mandolina in miniatura, dupa ce a impins energic caruciorul ce se odihneste acum langa pavilionul femeilor. El apartine celui mai mic membru al comunitatii, in varsta de noua luni. Desi presa locala a lansat un semnal de alarma in legatura cu numarul insuficient de locuri din Centru, 250, fata de numarul uzbecilor cazati aici, nimeni nu se plange. Cluburile au fost transformate in dormitoare, au fost aduse saltele si totul pare rezolvat. Era important ca grupul sa ramana compact, explica responsabilii locali. Refugiatii uzbeci vor sta maximum sase luni in Timisoara, dupa care vor pleca in Canada, Statele Unite ale Americii sau in tari europene care le acorda azil. Viitorul ramane, totusi, incert pentru ei. Jurnalistul nu poate deslusi, intr-un dialog intermediat, ce cred refugiatii despre destin. Mariana Petersel, presedinta asociatiei care asigura logistica, spune ca refugiatii uzbeci vorbesc la fel de putin despre trecut, ca si despre viitor. Prezentul este tot ce au acum si incearca sa-l administreze fara convulsii.