Ziua Logo
  Nr. 3404 de joi, 18 august 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Nationala de tineret a remizat cu Israelul, scor 1-1, la Mogosoaia
-- Repetitie nereusita pentru Cehia Marica a marcat pentru "tricolori"
Foto: EPA
Echipa nationala de tineret a Romaniei a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul amical disputat marti seara, la Mogosoaia, in compania selectionatei similare a Israelului. Deoarece Andorra nu are echipa de tineret, FRF a perfectat pentru aceasta data a calendarului international acest meci amical cu Israelul. Partida nu a fost una prea reusita, "tricolorii" lui Florin Marin nereusind decat un rezultat de egalitate. In minutul 4, Liran Cohen a scapat pe partea dreapta, fiind insa faultat in careu de portarul Sebastian Hutan. Arbitrul Sebastian Coltescu a acordat penalty, lovitura de la 11 metri fiind transformata de Abutbul. Romania a restabilit egalitatea in minutul 60, cand Ciprian Marica (foto) l-a invins pe Al Madon cu un sut de la 10 metri, dupa o centrare cu capul, de pe partea stanga, a lui Cosmin Moti. La partida disputata la Mogosoaia au asistat aproximativ 700 de spectatori, printre care antrenorul lui Dinamo, Ioan Andone, presedintele FC Dinamo, Ioan Becali, administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, presedintele FC Steaua, Mihai Stoica, patronul clubului Sportul Studentesc, Vasile Siman, fostii fotbalisti Ionut Lupescu si Jean Vladoiu si impresarul Dumitru Tudor. Curios insa, la meci nu a asistat nici un oficial din conducerea FRF, dar Florin Marin a apreciat ca nici nu era nevoie de acest lucru. "A fost prezent cineva, domnul Dan Petrescu, care se ocupa de tineret, pentru ca ceilalti sunt la Constanta, impreuna cu echipa de seniori. Eu am discutat la telefon cu domnul presedinte Mircea Sandu si nu era necesara prezenta dansului aici, din moment ce ne-au fost asigurate toate conditiile", a comentat selectionerul Nationalei de tineret.
Florin Marin: "E normal sa existe greseli si nesincronizari"
Antrenorul echipei nationale de tineret a Romaniei, Florin Marin, a declarat ca meciul amical cu selectionata similara a Israelului a fost unul util in vederea partidei cu Cehia, din preliminariile Campionatului European de fotbal "under 21" din 2006. "A fost un joc util de pregatire inaintea celui cu Cehia, care este mult mai important. Am intalnit o echipa buna, agresiva, ambitioasa, care ne-a pus foarte multe probleme. Tocmai de aceea au fost si acele dueluri mai dure. Bineinteles, au fost si greseli, multe nesincronizari in aparare, dar in repriza a doua am controlat mult mai bine jocul", a spus Florin Marin. Intrebat daca a fost nemultumit de evolutia unor jucatori anume, tehnicianul a raspuns: "Nu e vorba de nemultumiri, dar unii dintre ei au evoluat si in campionat, si in cupele europene la echipele lor, iar altii nu au jucat titulari, ceea ce este foarte grav. In aceste conditii este normal sa existe greseli si nesincronizari". Atacantul Ciprian Marica a declarat ca jucatorii israelieni au fost "destul de rai". "Israelienii si-au dorit foarte mult sa castige si au fost destul de rai pe teren. Dar au jucat la limita regulamentului, nu au fost faulturi de cartonas rosu", a spus Marica. Referitor la sansele primei reprezentative de a se califica la turneul final al Cupei Mondiale din 2006, din Germania, internationalul roman a afirmat: "Orice echipa se bate pana in ultimul moment si spera la un rezultat bun, dar, tinand cont de ultimele meciuri, se poate spune ca sansele de calificare sunt destul de mici". Jucatorul lui Dinamo, Ianis Zicu, a apreciat ca nu este normal faptul ca nici un oficial al FRF nu a fost prezent in tribuna la meciul amical dintre reprezentativele de tineret ale Romaniei si Israelului. Referitor la faptul ca a fost fluierat in momentul inlocuirii, Zicu a spus: "Am fost fluierat pentru ca in tribune au fost numai stelisti si rapidisti". Claudiu Keseru, atacantul de la FC Nantes, a spus ca Romania are sanse mari de a juca barajul pentru CE din 2006 (nu se califica nici o echipa direct, primele doua merg la baraj) daca va invinge Cehia. "Daca vom castiga impotriva cehilor, atunci vom deveni favoritii principali ai grupei", a spus Keseru.
Rapid, subiect de discutii
Selectionerul reprezentativei de tineret a Romaniei, Florin Marin, a apreciat ca nu este normal ceea ce se intampla in ultima perioada cu antrenorii echipelor romanesti, in special cu Razvan Lucescu. "Situatia de la Rapid este o problema complicata, dar nu este normal ce se intampla in ultimul timp cu antrenorii, cu atat mai mult cu cat Razvan Lucescu a avut si rezultate. Rapid joaca spectaculos, este in forma in acest moment si nu era nevoie de schimbari la nivelul conducerii tehnice", a declarat Marin. Keseru s-a declarat surprins de situatia creata la Rapid. "Au fost si in Franta situatii cand au fost dati antrenorii afara dupa doar doua etape, dar acele echipe nu au obtinut nici un fel de rezultate in anii respectivi. Pana la urma aceasta este insa decizia conducatorilor. Cand am auzit ce se intampla la Rapid am ramas si eu surprins, pentru ca nu ma asteptam deloc", a comentat Keseru. Marica sustine ca situatia de la Rapid il face sa-si doreasca sa nu mai joace niciodata in Romania. "Nu e normal sa demita antrenorul dupa doua etape, dar este vorba de Romania si nu este nevoie de o alta explicatie. Sincer, dupa ce vad ce se intampla aici, nu m-as mai intoarce niciodata sa joc in tara", a spus Marica, in timp ce Zicu a afirmat: "Chinul asta al Rapidului duce la moarte sigura". (MIG)
ROMANIA U21 - ISRAEL U21 1-1 (0-1)
Au marcat: MARICA (60) / ABUTBUL (4p).
Stadion: "Mogosoaia"; spectatori: 700.
ROMANIA: Hutan - S. Radoi (45 Herea), M. Constantin (46 L. Goian), Moti, Nesu (46 I. Stancu) - Nicolita (59 Curelea), Prepelita, Florescu (46 Vasilache) - Zicu (82 Izvoreanu) - Marica, Keseru (46 Burdujan). Antrenor: Florin Marin.
ISRAEL: Al Madon - Illouz, Keinan, Haimovich, Danin - L. Cohen (67 Sarsour), Mishaelof (46 T. Cohen), Abutbul, Ben Shushan (46 Vermouth) - Arbitman (84 Melicsohn), Ohayon. Antrenor: Levi Guy.
Cartonase galebene: Nesu (31), Florescu (38), Moti (82)�/ Sarsour (77).
Au arbitrat: S. Coltescu - N. Marodin, Ad. Vidan.
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
...iar nationala mare a jucat ca o cizma cu bucatarii din Andorra...   de canaris
A r h i v a
  Panduru suspendat doua etape    
  Razboi Rapid-Rednic    
  Ce bine ii pare ca a luat teapa    
  V. Moldovan: "Un esec cu Steaua nu ar fi o drama"    
  Balaj si Corpodean retrogradati la B    
  Ioan Becali: "Dinamo sunt eu!"    2 comentarii
  Macedonia U21 - Finlanda U21 1-1 (0-1)    
  Nesu a facut accident de circulatie    
  Barbarians va juca    1 comentariu
  BC Farul s-a retras din Divizia A    
  Grupa de foc la Euro 2005    
  Tricolorii au spulberat Brazilia    
 Top afisari / comentarii 
 Jacques-Louis David (1748-1825) (117 afisari)
 Plangerea lui Viorel Burzo admisa de CEDO (48 afisari)
 Stiri pe scurt (38 afisari)
 Asasinat in Biserica Reconcilierii (38 afisari)
 "Puterea este o molie pe care tot dai s-o prinzi" (34 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01112 sec.