In urma cu fix 60 de ani, orasul Hiroshima era pulverizat in nefiinta de prima bomba atomica utilizata vreodata intr-un razboi. Trei zile mai tarziu, Nagasaki era ras de pe fata pamantului. Sute de mii de oameni au fost ucisi pe loc. Alte milioane au murit, in anii care au urmat, din cauza contaminarii radioactive. Proportiile ororii nu pot fi, insa, cuprinse in statistici si bilanturi. Fotografiile si marturiile putinilor supravietuitori au cutremurat, insa, o lume intreaga. Omenirea intrase in era atomica. O epoca mai primejdioasa decat oricare alta de pana atunci. Subiectul Hiroshima continua sa starneasca si astazi controverse. Era cu adevarat indispensabil un asemenea carnagiu? Pot "ratiunile militare" sa justifice masacrarea civililor? Paradoxal, primii care s-au pronuntat deschis impotriva utilizarii bombei atomice au fost chiar savantii care au facut-o posibila. Realizand ce forta colosala au descatusat, oamenii de stiinta s-au ingrozit. Si au facut tot ce le-a stat in puteri pentru a evita tragedia. Au invocat considerente morale, dar si argumente strategice, profetind declansarea unei curse mondiale a inarmarii nucleare. Avertismentele lor nu au fost insa ascultate. In urma cu 60 de ani, Hiroshima era inghitita de o ciuperca uriasa. Iar Statele Unite au devenit prima (si pana acum singura) natiune care a utilizat arme atomice. Cel mai aprig adversar al utilizarii bombei atomice impotriva Japoniei a fost renumitul savant de origine maghiara Leo Szilard. El este cel care si-a mobilizat colegii din cadrul Proiectului Manhattan, indemnandu-i sa semneze o petitie adresata Presedintelui Statelor Unite. Iata ce le scria el, la 4 iulie 1945, cercetatorilor de la Los Alamos si Oak Ridge: "Alaturat este textul unei petitii care va fi inaintata Presedintelui Statelor Unite. Dupa cum vedeti, aceasta petitie se bazeaza exclusiv pe consideratii morale. (...) Oricat de mici ar fi sansele ca petitia noastra sa influenteze cursul evenimentelor, personal consider ca ar fi important daca un numar mare de oameni de stiinta care au lucrat in acest domeniu s-ar pronunta cu claritate si fara echivoc, din considerente morale, impotriva utilizarii acestor bombe in actuala faza a razboiului. Multi dintre noi suntem inclinati sa spunem ca germanii de rand impartasesc responsabilitatea pentru actiunile comise de Germania in timpul razboiului, fiindca nu s-au ridicat sa protesteze impotriva acelor actiuni. Apararea lor - ca protestele nu ar fi avut nici un efect - nu pare acceptabila, cu toate ca acesti germani nu ar fi putut protesta fara sa-si puna in pericol viata si libertatea. Noi suntem intr-o situatie in care ne putem face auzite vocile fara sa ne asumam astfel de riscuri, cu toate ca ne-am putea atrage nemultumirea unora dintre cei care controleaza in prezent activitatea referitoare la �puterea atomului�. Cetatenii Statelor Unite nu au cunostinta despre alegerile care ni se prezinta, ceea ce ne sporeste responsabilitatea in aceasta chestiune, intrucat cei care au lucrat in domeniul �puterii atomice� reprezinta un esantion al populatiei americane si numai ei sunt in masura sa-si formeze o opinie si sa-si afirme pozitia." Incomodul Szilard, sub lupa generalului Groves Militantismul lui Leo Szilard impotriva utilizarii bombei atomice nu a ramas fara urmari. Dar nici fara represalii. Generalul Leslie R. Groves, cel care superviza Proiectul Manhattan, a inceput o investigatie secreta, in incercarea de a se debarasa de savantul incomod. Neputandu-i reprosa greseli profesionale, generalul dorea sa-l acuze de incalcarea Legii spionajului. Chiar in ziua in care petitia lui Szilard circula Los Alamos si Oak Ridge, gen. Groves trimitea o scrisoare ciudata in Marea Britanie. Misiva ii era adresata lui Frederick Lindemann, Lord Cherwell, consilierul stiintific al premierului Winston Churchill. In calitate de director al laboratorului Clarendon de la Oxford, Lindemann ii fusese sef lui Szilard, intre 1935 si 1938. Cei doi se revazusera in mai 1943, cand consilierul lui Churchill venise in vizita la Washington. Acum, gen. Groves vroia sa stie ce vorbisera, cu aproape doi ani in urma, cei doi fosti colegi de la Oxford. "Sincer, in opinia noastra, dr. Szilard nu a cooperat din toata inima in mentinerea securitatii", scria generalul, la 4 iulie 1945. Frederick Lindemann nu i-a facut, insa, jocul lui Groves. Iata raspunsul lui, redactat la 12 iulie 1945, sub forma unei "note informative": "Cand am vorbit cu Szilard la Washington, in 1943, el era - din cate imi amintesc - preocupat in principal de un subiect care a inflamat mintile atat de multor oameni de stiinta: ce fel de masuri ar putea fi luate pentru a impiedica o cursa a inarmarii, cu toate consecintele dezastruoase pe care aceasta le-ar implica. Nu-mi amintesc ca el sa fi avansat vreo solutie, desi, inainte de razboi, cand discutasem acelasi subiect la Oxford, pleda pentru un fel de angajament al savantilor ca vor refuza sa lucreze la orice aplicatie nucleara cu obiective letale. Impresia mea a fost ca securitatea sa (grija sa fata de cerintele de securitate - n.n.) era buna pana la limita bruschetii. S-a plans, cred, de faptul ca in Statele Unite compartimentarea (muncii de cercetare - n.n.) este exagerata, dar, pe de alta parte, cand l-am intrebat ceva - am uitat ce - derivat din activitatea noastra de la Oxford, mi-a raspuns ca nu are voie sa discute acel subiect, intrucat a trecut in slujba Guvernului American. Nu am mai avut, din cate imi amintesc, nici o conversatie referitoare la procese tehnice, dar a continuat sa se intoarca la ingrijorarea sa generala cu privire la viitorul omenirii." Petitia adresata Presedintelui Truman La 17 iulie 1945, 70 de cercetatori angajati in cadrul Proiectului Manhattan i-au adresat Presedintelui Statelor Unite urmatoarea petitie: "Descoperiri despre care poporul american nu are cunostinta pot afecta bunastarea acestei natiuni in viitorul apropiat. Eliberarea puterii atomice plaseaza bombe atomice in mainile Armatei. In mainile dumneavoastra, in calitate de Comandant suprem, pune decizia de a aproba sau nu folosirea unor asemenea bombe in actuala faza a razboiului impotriva Japoniei. Noi, subsemnatii oameni de stiinta, am lucrat in domeniul puterii atomice. Pana de curand, am fost obligati sa ne temem ca Statele Unite ar putea fi atacate cu bombe atomice in timpul acestui razboi si ca singura aparare ar fi fost un contra-atac prin aceleasi mijloace. Astazi, o data cu infrangerea Germaniei, acest pericol a fost depasit si ne simtim obligati sa spunem cele ce urmeaza: Razboiul trebuie incheiat rapid si cu succes, iar atacurile cu bombe atomice ar putea fi o metoda eficienta de lupta. Credem, totusi, ca asemenea atacuri impotriva Japoniei nu pot fi justificate, cel putin nu inainte de a da publicitatii, in detaliu, conditiile ce urmeaza sa fie impuse Japoniei dupa razboi, Japonia primind astfel o sansa de a capitula. Daca un astfel de anunt public ar da asigurari japonezilor ca pot spera la o viata pasnica in patria lor, dar Japonia ar continua sa refuze sa capituleze, natiunea noastra ar putea atunci, in anumite conditii, sa se considere fortata sa recurga la folosirea bombelor atomice. Totusi, niciodata un asemenea pas nu ar trebui facut fara a examina serios responsabilitatile morale pe care le implica. Dezvoltarea puterii atomice va oferi natiunilor noi mijloace de distrugere. Bombele atomice de care dispunem acum reprezinta doar un prim pas in aceasta directie si nu exista aproape nici o limita pentru puterea distructiva care va deveni accesibila in cursul dezvoltarii lor viitoare. De aceea, o natiune care creeaza precedentul folosirii acestor noi eliberate forte ale naturii in scopuri de distrugere ar putea purta responsabilitatea deschiderii usii catre o era a devastarilor pe o scara inimaginabila. Daca, dupa acest razboi, in lume se va permite dezvoltarea unei situatii in care puteri rivale vor putea detine necontrolate aceste noi mijloace de distrugere, orasele din Statele Unite, la fel ca si orasele altor natiuni, vor fi in pericol continuu de anihilare subita. Ar putea fi nevoie ca toate resursele Statelor Unite, morale si materiale, sa fie mobilizate pentru a preveni o astfel de situatie internationala. Prevenirea acesteia este, in acest moment, responsabilitatea solemna a Statelor Unite - in virtutea faptului ca este lider in domeniul puterii atomice. Puterea materiala suplimentara pe care acest statut de lider il confera Statelor Unite aduce dupa sine obligatia la infranare; daca vom viola aceasta obligatie, pozitia noastra morala va fi subrezita in ochii intregii lumi si in propriii nostri ochi. Ar deveni atunci mai dificil pentru noi sa ne achitam de responsabilitatea de a aduce sub control fortele nedescatusate ale distrugerii. Avand in vedere cele de mai sus, noi, subsemnatii, va cerem cu respect: 1. sa va exercitati atributiile de Comandant suprem pentru a decide ca Statele Unite nu vor recurge la folosirea bombelor atomice in acest razboi decat in cazul in care conditiile impuse Japoniei vor fi public detaliate, iar Japonia - cunoscand aceste conditii - refuza sa capituleze; 2. chiar si intr-o asemenea eventualitate, sa decideti daca utilizati sau nu bombe atomice in lumina consideratiilor prezentate in aceasta petitie ca si a celorlalte responsabilitati morale implicite." Insemnari din jurnalul presedintelui SUA Argumentele savantilor atomisti nu l-au impresionat pe Presedintele Truman. Singura problema pe care acesta si-o punea in legatura cu folosirea noilor arme se referea la alegerea tintelor. Bombardarea populatiei civile era considerata un act barbar si fusese condamnata inclusiv la N�rnberg, desi, pe parcursul razboiului, toate partile beligerante recursesera la aceasta "tactica". La 25 iulie 1945, Harry Truman hotarase deja sa foloseasca bombele atomice impotriva Japoniei. Tintele trebuia sa fie insa "pur militare". Iata ce nota, in aceeasi zi, presedintele in jurnalul sau: "Am descoperit cea mai teribila bomba din istoria lumii. Ar putea fi distrugerea prin foc profetita in Epoca Vaii Eufratului, dupa Noe si Arca sa fabuloasa. Oricum, credem ca am gasit o cale de a provoca dezintegrarea atomului. Un experiment din desertul New Mexico a fost uluitor - ca sa ma exprim eufemistic. Treisprezece pounzi (5,8 kilograme - n.n.) de explozibil au provocat dezintegrarea totala a unui turn de otel inalt de 60 de picioare (18 metri - n.n.), creand un crater adanc de sase picioare (1,8 metri) si cu un diametru de 1200 de picioare (360 de metri), a rasturnat un turn de otel situat la jumatate de mila (800 de metri), si a doborat la pamant barbati aflati la 10.000 de yarzi (circa 9 kilometri) distanta. Explozia a fost vizibila de la peste 200 de mile (320 de kilometri) si s-a auzit peste inca 40 de mile (64 de kilometri). Aceasta arma va fi utilizata impotriva Japoniei inainte de data de 10 august. I-am spus secretarului de Razboi, dl. Stimson, sa o foloseasca astfel incat tintele sa fie obiective militare si soldati si marinari, nu femei si copii. Chiar daca japonezii sunt salbatici, lipsiti de scrupule, nemilosi si fanatici, noi, ca lideri ai lumii pentru bunastarea comuna, nu putem lansa aceasta bomba teribila asupra capitalei vechi sau a celei noi. El si cu mine suntem de acord. Tinta va fi una pur militara si vom lansa o declaratie de avertizare, cerandu-le japonezilor sa se predea si sa salveze vieti. Sunt convins ca nu o vor face, dar noi le vom fi dat sansa. Este cu siguranta un lucru bun pentru omenire ca gasca lui Hitler sau a lui Stalin nu a descoperit aceasta bomba atomica. Pare sa fie cel mai teribil lucru descoperit vreodata, dar poate fi transformat in cel mai util..." Hiroshima, o "baza militara"? In ziua de 9 august 1945, la orele 22.00 (ora Washingtonului), Presedintele Harry Truman s-a adresat natiunii americane intr-un lung discurs radiofonic. Subiectul bombei atomice a fost tratat periferic, in doar cateva propozitii. Iata paragraful in cauza: "Lumea va lua nota ca prima bomba atomica a fost lansata asupra Hiroshimei, o baza militara. Prin acest prim atac am dorit sa evitam, atat cat este posibil, uciderea civililor. Dar acel atac este doar un avertisment asupra a ceea ce urmeaza. Daca Japonia nu capituleaza, vom fi nevoiti sa-i bombardam industriile de razboi si, din nefericire, mii de civili isi vor pierde vietile. Ii somez pe civilii japonezi sa paraseasca imediat orasele industriale si sa se salveze de la distrugere." La ora la care Presedintele Trumann pronunta aceste cuvinte, orasul Nagasaki fusese si el pulverizat de o a doua bomba atomica lansata de americani.

Miruna MUNTEANU