Cand a parasit definitiv Romania, acum 30 de ani, Gabriela Melinescu era considerata una dintre poetele cele mai importante ale tarii. Publicase cateva volume de versuri de o tensiune lirica inconfundabila, atrasese atentia criticii, primise premii, intr-un cuvant se asezase confortabil intr-un "pluton" liric de exceptie. Ajunsa in Suedia, depasind dificultatile unei limbi total necunoscute, invingand traume de netrecut pentru altii, literatura ei si-a inceput o noua existenta, existenta care astazi se reflecta vizibil in recunoasterea ei ca scriitor de valoare al literaturii suedeze. Te-ai simtit brusc intr-o alta realitate, ajungand in Suedia? Ai avut sentimentul marginalizarii? Gabriela Melinescu: Nu m-am simtit niciodata "marginalizata", in nici o tara. Inca din copilarie traiam intr-o alta realitate. La fel ca si astazi. Traiam intr-o lume pe care poetul W.H. Auden o numea "Secondary Worlds", Samuel R. Levin "Possible worlds" iar Thomas G. Pavel "Fictional Worlds". Era o lume sau lumi inventate de mine spontan unde ma simteam "acasa". Se tot spunea ca Nichita ma incuia in casa. Dar eu daca stam acasa, intr-un pod, asta era nu pentru a-mi plange de mila. Foloseam "inchisoarea" ca sa citesc, sa scriu si sa desenez, in "lumea mea" care nu semana prea mult cu lumea din afara, dar avea legaturi cu ea- era o lume in care tatal meu esuase prin sinucidere, si alti oameni putrezeau in inchisori pentru simplul motiv ca ei gandeau altfel decat cei care detineau puterea. Erai deci, un copil caruia ii era suficienta "lumea lui", neavand nevoie de alta protectie dinafara. Ma consideram un fel de Maurice Utrillo-copil, pe care mama sa , pictorita Suzanne Valadon il incuia in casa, cu ilustrate, dupa care el trebuia sa deseneze si sa coloreze, pe cand ea, mama iesea in lume ca sa castige bani pentru painea cea de toate zilele, sa-si intalneasca prietenii si poate sa aiba intalniri erotice. In Suedia nu oricine e privilegiat. Nationalitatea atarna ca un balast pe cei care nu sunt nascuti in vest. Ai ajuns in Suedia in conditii de haituire si suferinte. Am ajuns in Suedia dupa o lupta si suferinta crunta, in care imi riscam viata printr-un accident "intamplator", oricand putand fi omorata la domiciliu. Am reusit sa ies din "infern" dupa ce am primit refuzuri multe si dupa ce am inghitit ca pe o otrava ura si dispretul deschis al colegilor mei Era o frustrare cu accente grotesti, pe care securitatea o inregistra ca pe-o victorie. Inca din prima zi a sosirii mele la Stockholm, ca intr-un basm am facut cunostinta cu poetul Artur Lundkvist si poeta Maroa Wine, cu poeta si romanciera Beigitta Trotzig, cu care am devenit imediat prietena. Prietenia lor dureaza pana azi si numai moartea ar putea s-o curme. Dar cred ca nici macar moartea, pentru ca de exemplu, cu toate ca Artur si Maria sunt morti, ei sunt in continuare in viata mea, in realitatea mea. Artur Lundkvist nu era in anii aceia presedintele Academiei Suedeze? Artur era cum spui presedintele Academiei Suedeze si am primit imediat chiar un stipendium din partea Academiei, pentru cartea de poezie, publicata inaintea sosirii mele la Stockholm, carte recenzata excelent de critica suedeza. Incapatanata mea capacitate de indurare intr-o tara vadit ostila strainilor si foarte rasista, a fost apreciata de toata lumea. Artur Lundkvist a scris despre poezia mea , introducandu-ma astfel in literatura suedeza. Am fost mereu constienta de faptul ca aterizasem intr-o tara foarte grea si mi-am mobilizat fortele ca intotdeauna, scriind din greu, chiar fara speranta sa fiu publicata si atunci o gratie speciala a planat asupra mea. Poate aceeasi gratie de la nastere cand ma nascusem moarta, luptand din primele clipe ale vietii, pentru a supravietui traumei natale. Capacitatea de indurare a devenit natura, si acest fel de "natura" atrage un fel de aura a "privilegiatilor". Asadar, in urma cu 30 de ani ai parasit Romania indragostita fiind de un barbat care a vrut sa te stie cat mai aproape de el. A fost singurul motiv? Sau cel mai puternic? A fost si o forma de protest? Tin mereu la mare pret iubirea, un fel de iubire franciscana, pentru toate fiintele, cum bine a observat tiza mea, Gabriele (Adamesteanu). Iubiresa m-a atras mereu, a dat peste mine, ca un atac epileptic! Iubirea a venit cu paradisul si infernul ei facandu-ma sa cunosc fericirea si durerea, harponandu-ma catre universuri imense. Binecuvantata sa fie iubirea, fulgerul care cazand peste oameni ii impinge direct in haos si in durere! Intalnirea ta cu Nichita a fost bineinteles, acest fulger. Da, ca si cea cu dragul de Ren� pe care l-am cunoscut imediat cand scapasem de "infernul si paradisul Nichita". A fost ca o interventie vizibila a destinului care se ocupa de mine. A parasi tara inseamna intr-adevar si un net protest- Fusesem crunt tracasata de securitate si de contraspionajul sovietic pentru ca Ren� era trotkist, publicase opera lui Trotki si a biografului sau Isaac Deutscher, in toata Scandinavia, cu mare succes. Exista pericolul ca el sa "contamineze" si tarile comuniste. Am suportat interogatoriile unui "tovaras Mihai, (eu habar nu aveam de Trotki, dar repede am citit autobiografia lui, o excelenta opera literara) care-mi spala creierul cu "adevaruri" despre dubiosul strain, Ren�, despre tot ce mi se poate intampla in cazul in care voi persista in a face cereri pentru a parasi Romania. Astfel a inceput tortura telefoanelor de la miezul noptii si tortura scrisorilor anonime pline de amenintari si injurii dintre cele mai vulgare. Practici frecvente, furibunde. Ani de zile, despre tine se stiau lucruri trunchiate, contradictorii, fabulatorii. Poate invidie, poate razbunari de doi bani securiste, poate si faptul ca nu dezminteai expres "vestile" despre tine nu participai. Circulau variante grotesti despre mine, criminale prin consecintele lor. Astea toate pentru ca destinul meu nu era unul obisnuit. Securitatea crease ca de obicei zvonuri despre mine puse in gura celor care colaborau: sotia romanca a biografului lui Ceausescu. El locuia intr-un apartament de lux, in inima Bucurestiului, primind gratis portia de tuica pentru a intretine alcolismul sau. Sotia era prietena cu o poeta frustrata care a avut tupeul sa ma sune de la Stockholm, sa vada daca am murit, era grabita sa scrie un necrolog despre mine , fara sa ma cunoasca, eu nefiind niciodata prietena cu ea. Ei bine, auzise de la sotia scriitorului alcoolic ca murisem pe masa de operatie facand un avort, niste fotbalisti participand la inmormantarea mea. Mama a auzit ca murisem, era bolnava de asteptare, facuse multe cereri ca sa ma vada inainte de a muri, toate respinse. Aceasta veste a doborat-o. A murit de durere. Toti romanii de aici reusisera sa-si aduca rudele, chiar si pisica si cainele. Care intr-o tara ca Suedia intra mult mai greu chiar decat oamenii, din motive de fobie sanitara. Ambasada romana din Stockholm m-a persecutat intotdeauna, chiar si dupa caderea comunismului Reflexe greu de dezvatat... Nerecunoscand editurii noastre meritul de a fi publicat literatura romana intr-un timp cand nimeni nu publica nici o carte din "ciumatele" tari comuniste. Aveati si o revista. Revista noastra, "Scara lui Jakob" a dus o campanie plina de succes pentru eliberarea lui Paul Goma, singurul disident roman, a carui carte despre ingrozitoarea inchisoare Gherla a fost publicata de editura noastra. In concluzie: toate acestea nu erau zvonuri lacome de senzational. Era ceva mult mai grav. In cazul detractorilor mei si a colaboratorilor securitatii era vorba de un impuls criminal, plin de cinism si iresponsabilitate. Imi dau seama din cuvintele tale ca nu i-ai iertat. In toti acesti ani ai scris propria literatura, ai tradus din alte literaturi, ai pictat, mai ales icoane, si, un lucru esential, marcant pentru tine, ai avut acces total la operele lui Strindberg. Ai renuntat intr-un fel la limba romana? N-am renuntat la limba romana, am scris mereu jurnalul meu in romaneste, vorbind destul de des cu Pierre Zekeli si cu traducatoarea si prietena mea, Inger Johansson o romana speciala, de exil. L-am re-descoperit pe Strindberg, chiar in limba suedeza. In romaneste ce se publicase era la a doua mana, din alte limbi. Singura traducere direct din suedeza era piesa "Visul", excelent realizara de Petre Banus care stie cunoaste foarte bine limba, impreuna cu mama sa, Maria Banus, o traducatoare de linia intai. L-am re-descoperit pe Strindberg cand Mircea Eliade a venit la Stockholm pentru prezentarea cartii sale "Strada Mantuleasa", publicata la editura mea si a lui Ren� . El a locuit la noi o saptamana si obisnuiam sa stam seara la un pahar de vin si sa vorbim. Atunci am vorbit si despre Strindberg si el ne-a spus ca ii place in mod deosebit "Jurnalul ocult" al lui Strindberg pe care il citise in franceza. Isi amintea cu placere de intalnirile dintre Strindberg abandonat de tanara lui sotie, actrita Harriet Bosse, o intalnire de suflete iubindu-se profund, in timp ce carnea si restul corpurilor se urau de moarte. Mircea Eliade m-a inspirat sa traduc aceasta "carte care ti se potriveste", dupa cum mi-a spus razand. Ai o fizionomie si un suflet de saman a mai adaugat. Am fost foarte fericita sa aud asta. Ren� mi-a cumparat editia facsimil a jurnalului, pentru bibliofili si am inceput sa traduc pentru maine, umplandu-ma de prietenia si prezenta lui Strindberg, descoperind in el unul dintre scriitorii cei mai moderni, care intr-adevar "vorbeau" timpului nostru. L-am publicat la editura "Univers". L-am citit cu un soi de transa participativa. Nimeni nu se gandise sa publice acest jurnal unic, in literatura romana si nici cartile esentiale ale lui Strindberg: "Jurnalul ocult", "Inferno", "Legende" si "Esam", pe care eu le-am tradus cu pasiune, scriind si eseuri despre aceste carti-cheie ale celui mai important scriitor modern scandinav. Ai trait socul social, socul economic, socul limbii, socul altui tip de cultura. Nu a fost prea mult? Socul cel mai mare a fost socul iubirii pentru un necunoscut, un om din vest, cu alte traditii culturale si alta filozofie a vietii. Cel care iubeste si este iubit traieste o mare exigenta. Iubirea ameninta mereu cu o ratacire si o uitare de sine.. Cel care se abandoneaza iubirii, se stie, risca sa se prabuseasca intr-un hau. Fusesem atinsa din nou de fulger. Iubirea se napustise peste mine din nou. Sunt putini oameni care traiesc pasiuni tari fara sa se degradeze sau sa moara pur si simplu. Da, se supravietuieste foarte greu unei iubiri patetice. Goethe a supravietuit scriind Werther, iar Stendhal scriind cartea celebra despre iubire, pe care Ren� mi-o daruise la inceputul cunostintei noastre. Si bine a facut pentru ca am aflat lucruri teribile despre cel care iubeste pasionat. Cred ca puterea magica a artei te poate salva de trauma iubirii. In cazul meu si caracterul celui iubit: bun, subtil, educat. Celelalte socuri erau subordonate acestui mare soc. Trebuia sa-l cunosc pe celalalt, sa gasesc cai de acces pana la inima lui. A fost o traire in stare de asediu, pentru ca si Celalalt avea aceeasi angoasa perpetua punand de o mie de ori cunoscuta intrebare: Ma iubesti? Era ca si cum traversam o prapastie si nu aveam timp sa-mi fie frica, existand numai doua posibilitati: sa mori sau sa treci dincolo. Adica, o viata total diferita de cea din Romania. In schimb n-a fost nici un soc economic si nici social-nu-mi place luxul, fusesem primita de la inceput in sanul elitei suedeze. Ren� era foarte admirat si stimat, avea un fel de a fi special, cu toti oamenii, indiferent dev pozitiile sociale. Limba suedeza a fost mai curand o imensa curiozitate, decat un soc . Ai frecventat cursuri de limba suedeza? Am citit Biblia in suedeza, singurul text pe care-l cunosteam foarte bine, frecventand sporadic cursuri de limba. Dar nu era de glumit cu limba, cum nu e de glumit cu nici o limba. Vorbeam franceza cu Ren� poliglotul (nascut cu un tata flamand si o mama suedeza) si, desi traise in copilarie in Suedia vorbind si scriind foarte bine suedeza, totusi era considerat si el strain. Asa am inteles ca nu voi deveni niciodata cetatean suedez. Prin casatorie capatasesi cetatenie belgiana? Da. A deveni suedez era clar o imposibilitate pentru cei nascuti in alta parte decat Suedia. Era vorba pentru mine sa ma adaptez situatiei si sa dau tot ce aveam mai bun in mine lumii in care traiam. Nu era o strategie elaborata constient, ci traita pe viu, iesita din adancul inconstientului care a fost aliatul si prietenul meu. Conditia era ca eu sa lucrez si sa nu las nici o clipa din mana darurile primite la nastere, sa nu uit experientele din prima viata in Romania. Traia. un rxil interior si exterior care-mi cerea sa-mi mobilizez fortele psihice si fizice in fiecare moment. Exilul era totusi durere, sacrificiu, panica... Exilul interior, era metafizic comun tuturor fiintelor, cel exterior era individual, neiertator daca ma scapam din mana lasandu-ma sedusa de sirenele vietii mondene si tentatia materialista. Ren� era uimit cand se intorcea de la editura: eu eram la masa de scris, cina era pregatita si in casa mirosea frumos a ordine si curatenie. Ma intreba mirat: Cum poti sa lucrezi atat de linistita cand eu m-am topit de dor dupa tine toata ziua? Jurnalul tau din care Editura "Polirom" a publicat trei volume, este printre altele un document al intrarii tale intr-o limba dificila,"de pe alta planeta", desi spui ca n-ai avut tocmai un soc. Este o limba mai muzicala decat germana, care exprima mai bine cred poezia.. Toate limbile par de pe alta planeta cand nu le cunosti, chiar si limba romana! Suedeza este o limba germanica, sintetica,, o limba de o mare frumusete care intr-adevar este potrivita pentru scrierea poeziei. Am fost incojurata de aceasta limba si i-am ascultat muzica subtila incat o data, pe neasteptate, pe cand eram bolnava. Ea Limba, m-a "atacat", la fel ca iubirea:; un nou atac epileptic! Si am scris in delir "Oglinda femeii", un volum de poeme plin de muzica. Era ca si cum as fi fost un medium pentru chiar fiinta limbii. Era o noua iubire: limba necunoscuta. In acesti termeni improprii se pot explica atacurile poeziei si ale iubirii, atacuri irationale, dar binevenite pentru ca te tin mereu viu. Stiam si stiu, ca un epileptic cand vine "criza"! Cand sunt zguduita de acel preaplin al vietii, cand paharul se umple si da peste margini si fiinta debordeaza de ceva necunoscut. Dar, dupa aceea, bineinteles, ca trebuia sa muncesc pe text. Textul trebuia sa traiasca, nu numai pentru mine. Amestecate cu bucuria scrisului, a calatoriilor luminoase, a lecturilor, a venit si durerea insuportabila: pierderea lui Ren�. Nici o durere si nici o bucurie nu sunt vesnice, asta o stiam din trista mea copilarie si adolescenta, dupa sinuciderea tatalui meu. Totul e fragil si schimbator in lumea asta. Singura care nu se schimba e schimbarea! Moartea lui Ren� m-a zguduit mult dar chiar si mort Ren� avea grija sa apara in visele mele vorbindu-mi plin de tandrete , dandu-mi sfaturi practice : cum sa tin la distanta creditorii, cum sa platesc chiria la posta, pentru ca el se ocupase singur de aceste nimicuri obositoare. Dar o nenorocire nu e numai o nenorocire. Am invatat multe singura, am publicat la editura cea mai mare din Suedia, am primit stipendii si premii, dar mai ales am scris si publicat imediat nuvele, "Omul pasare", uimindu-i pe cei care ma credeau franta de durere si golita de puterea creatiei. Durerea m-a fortificat, pentru ca m-am nascut dimn durere si am fost tot timpul ranita in toate felurile. Am intrat intr-o noua viata in care ma confruntam deschis numai cu mine! Te-a ajutat si credinta? Credinta a fost pentru mine un nucleu de forta vazand mereu lumea ca o calatorie catre ceva mai mare, poate spre acea iubire indepartata a katarilor (Katar vine de la Katarsis!) si optiunea mea pentru singuratate venea si din acel "consolamentum", darul punerii de maini, a hirotonisirii de la nastere, in vederea purificarii in fata mortii. In masura in care ai ramas scriitor roman, esti si scriitor suedez. Apartii acestor doua culturi.aflate la poli opusi. Atata timp cat sunt in plina forta creatoare se poate spune ca apartin acestor doua culturi. Sunt cineva care obisnuieste sa citeasca dictionarele : romane, franceze si suedeze si chiar cele de limba latina. Cineva care doarme acum cu aceste carti care imi servesc drept dictionare de sinonime. Se intampla sa ma trezesc dintr-un vis lingvistic, pentru ca sunt scriitor si in vise. Imi bat capul in vis cu un cuvant, ma trezesc si pe jumatate adormita il gasesc in unul din dictionarele din patul meu dublu! Toate astea din pura gratuitate! E un joc ludic in a jongla cu cuvintele care dupa sfanta Kabbala sunt serafi! Intr-adevar, de cate ori un cuvant spus la timp m-a salvat in situatii critice! Cand este vorba de Cioran, trebuie sa amintim ca a avut langa el pe Simone, care l-a ajutat foarte mult. Asa m-a ajutat si pe mine Rene cand am scris in franceza, el reprezentand chiar limba in care scriam: limba incarnata. Cred ca n-a fost prea greu pentru Cioran sa scrie in franceza, limba romanica, pe care o cunostea deja din Romania. Stilul lui extraordinar era deja format inca din primele carti scrise in limba romana. Nu a fost suficient. Ii mai trebuiau siguranta si lipsa temerilor care sunt castiguri greu de obtinut sau daca le obtii ele vin dupa o truda imensa. Pentru mine a fost exact cum spui tu - aterizasem pe o planeta necunoscuta. Dar problema limbii in fond, nu e totul. Este vorba sa inveti o noua sensibilitate, total diferita, aceea a cetii, pentru ca dupa mine daca ai sentimentele ai si stilul. Invatarea acestei sensibilitati suedeze cere mult timp, poate intreaga viata, de aceea indrazneala mea a fost mai mult decat obraznicie sublima si continua sa fie ,sublima pentru ca limba suedeza ma vrea si pe mine! O violare erotica in care placerea si durerea sunt reciproce. Ludismului meu din copilarie ii place sa sara in aer de bucurie si in ceata alba si sa-si plimbe carcasa prin zile scandinave lungi, morocanoase, in partea de lume in care se spune vare daca locuitorii mananca noile capsuni pun sare pe ele, ca sa nu se bucure prea tare. Ai venit in Romania de mai multe ori in ultimii ani, ai participat la proprii lansari de carte ,la lansarile altor carti, la simpozioane de literatura, ai primit premii, ti-ai revazut prieteni, ai plans disparitia unor oameni apropiati, ai publicat poezie, roman, jurnal si traduceri. Cu niste limite firesti, sunt sigura ca ti-ai facut o oarecare parere despre literatura romana actuala. Stiu ca se scrie o literatura foarte interesanta, ca scriitorii mai tineri au improspatat aerul creatiei literare. Nu stiu daca l-au improspatat, dar sigur este ca nemultumirile lor duc la unele schimbari care ii apropie mai mult ca generatiile dinainte de ceea ce se intampla in lume. Sunt mai spontani. Lucru mai putin bun este comercializarea literaturii si mai ales aparitia cliseelor din vest, exprimand o realitate netraita pe viu de cei care imita. Literatura americana spre exemplu si-a intins forta de seductie mai ales catre cei tineri. Nu mi se pare nimic rau in asta. Incet, incet lucrurile se aseaza, si propria voce va fi descoperita. Exista si in Suedia marea admiratie pentru literatura americana, dar majoritatea scriitorilor suedezi e foarte mandra de propria voce. E drept ca n-au cunoscut traumele comuniste. Si cum scriu? Scriu asa cum e viata lor: cenusie, angoasanta, plina de umezeala, cu rare explozii de caldura si lumina. Dar impresia generala este ca scriitorii din Romania, de toate varstele sunt foarte vitali, capabili de mari surprize, avand o multitudine de voci inconfundabile in haosul polifon al literaturii contemporane. Stii cat de greu o duc scriitorii din Romania? Cat de umilitoare sunt problemele materiale de zi cu zi? Si scriitorii din Suedia o duc foarte greu. Cu exceptia catorva care vand foarte bine, nimeni nu poate trai din scris. Exista totusi lecturi platite, burse... Nu poti primi burse tot timpul. Doar daca ai cronici bune mereu, capatand un statut aparte. In rest fiecare se descurca cum poate, cu slujbe de multe ori care n-au nici o legatura cu scrisul lor. De ce a fascinat intotdeauna si inca fascineaza literatura suedeza.? Literatura suedeza fascineaza pentru romantismul auzit, asta numai daca n-ai citit cu adevarat cartile grele si profunde ale suedezilor, in care angoasa si incurabila singuratate a omului sunt puse la grea incercare. Vorbind despre singuratate, angoasa, intuneric, ai citit-o pe Elfride Jelinek? Am citit-o, cu multa atentie. E un poet intunecat care si-a luat cea mai grea, cea mai neplacuta parte a existentei, drept obiect al meditatiei sale. Academia suedeza s-a intrecut pe sine de data asta! Dupa cate am vazut "Pianista" nu a fost receptata entuziast in Romania, desi a fost admirabil slujita de excelenta traducere a Norei Iuga. Aici se spune ca editurile vor da faliment daca Academia Suedeza o s-o tina tot asa. Imi place la Jelinek virtuozitatea ei poetica, povestirile cinice despre relatiile sexuale, despre masochismul feminin, dezvaluind cu forta adevaruri incomode, infernul cuplului, pe care Strindberg altadata il pusese pe farfuria actualitatii, cu al sau roman scris direct in franceza: "Le plaidoyer d'un fou", pentru care fusese dat in judecata pentru "atac la pudoarea publica". Dar "victima" lui Jelinek nu e barbatul. Humorul ei negru avand in centru un sambure de adevar etern, tintind o tragedie universala.. Auzim durerea din inimi batand in textul ei atat de rafinat lucrat.! Elfriede Jelinek este o revoltata. Pana si neparticiparea ei la inmanarea Premiului Nobel atesta lucrul asta. Revolta lui Jelinek este totala, autentica precum saracia ei, mode3stia si respectul pentru sine cand a refuzat sa se dea in spectsacol la decernarea Premiului Nobel, spectacol care a devenit cu timpul o mascarada in care regele si guvernul isi dau silinta sa faca Suedia cat mai populara in lume. Cred ca Alfred Nobel se rasuceste in mormant de stupoare. Ce te-a dezamagit in cele cateva reveniri in tara? Nu m-a dezamagit nimic. De fiecare data sunt cuprinsa de nostalgie. Daca n-ar fi sa spun ce nu-mi place...A, megalomania unor romani, apoi un snobism intelectual si o veche vulgaritate balcanica. Uneori am observat sechele ale comunismului: febra identitatii, sau frica de identitate, ducand firesc la xenofobie si antisemitism. Aceste sechele sunt tinute in balanta de o mare bogatie psihica, generozitate si multa imaginatie... Poate cam prea multa. Continui sa traduci din "Jurnalul ocult" a lui Strindberg? Nu stiu daca voi mai traduce, dar continuu sa traiesc cu facsimilul jurnalului , pe care un "nebun"de editor, semanand cu Rene, l-a publicat acum douazeci si cinci de ani si mai bine. Strindberg a pus in jurnalul sau ca intr-un cosde hartii tot felul de documente bizare care aveau legatura cu viata lui intima si mai ales cu lupta acerba impotriva detractorilor sai. Multe parti sunt dedicate meteorologiei in directa conectie cu starea lui humorala si energia sa creatoare. Marea editura "Bonnier" a publicat odata ceva din acest bizar balast foarte codificat, plin de semne, desene de peisaje si fotografii, in cartile de Craciun, cu tiraj limitat pe care editura le daruie scriitorilor suedezi publicati de ea. In acest februarie 2005, a avut loc totusi, un eveniment care m-a bucurat: s-a deschis la Londra in fine, o mare expozitie Strindberg cu tablourile si fotografiile scriitorului, recunoscandu-i-se si talentul de pictor, desenator, sculptor, fotograf. Strindberg era un om de geniu, exersat si dotat pentru toate artele, inclusiv muzica. Dar compozitiile lui constituind un capitol aparte in creatie, au fost prezentate pana acum numai publicului suedez. Gabriela Melinescu, din pacate vom incheia acest dialog cu fireasca speranta ca va putea fi reluat altadata. Spune-mi, poate exista lumea fara scriitori? Cat de importanti sunt ei? Nu stiu cat de importanti sunt, dar pentru ca ei n-au fost distrusi pana in prezent nici de saracie, nici de cenzuri, nici de fascism, nici de comunism, nici de catastrofe naturale, nici de tehnica, nici macar de medializarea sau de videocratia zilelor noastre, atunci trebuie sa trag concluzia ca fara scriitori lumea nu poate sa existe.. Lumea trebuie citita, daca e cumva citibila. Asta n-o poate face decat poetul. In fiecare scriitor e un centru, un poet, un nucleu care roteste toata firea. Toul pare fragment dintr-o uriasa carte la care scriem cu totii, mai bine sau mai rau. E ceva sacral sa povestesti ce simti, ce vezi, sa fii martor la ce ti s-a dat sa traiesti, sa dai pret misteriosului timp. Scriitorul da forma vietii sale scriind, asigurand cititorilor un fel de imortalitate la ceea ce avem in comun:umanitatea noastra subiectiva.

Dialog realizat de, Iolanda Malamen