Editia Alexandru Dragomir de la Editura Humanitas, ajunsa la al doilea volum, continua sa-si etaleze bizareria initiala. Mai multi comentatori s-au aratat cel putin mirati la primul volum ("Crase banalitati metafizice", 2004) de modul de lucru al editorilor (Catalin Partenie si Gabriel Liiceanu), care precizau intr-o "Nota asupra editiei", cu un de neinteles tupeu, ca au practicat o "reconstructie a textului" mergand "de la simple stilizari (...) pana la reformulari integrale", eliminand unele pasaje, altora schimbandu-le ordinea, iar in diverse cazuri adaugand pur si simplu de la ei nu se stie cat si ce anume, dar, suntem asigurati, "in prelungirea unei idei si in spiritul gandirii lui Alexandru Dragomir" (p. LXX). Evident ca, in felul acesta, volumul in cauza poate contine aproape orice le-ar fi trecut prin minte editorilor sa puna in el. Banuiala aceasta este alimentata pe de o parte de vointa lui Dragomir insusi de a nu publica nimic (el era sincer contrariat de faptul ca Noica si ciracii sai se inghesuiau sa publice, in loc sa incerce sa-si limpezeasca pentru ei insisi, ca iubitori de intelepciune, vreo chestiune filozofica, asa cum facea chiar el, studiind ani indelungati spre a-si lamuri ce e timpul), iar pe de alta parte de lipsa exemplelor in ce priveste modificarile operate de editori; poate ca n-ar fi fost cazul sa avem chiar interventiile lor intre paranteze patrate, ca la o editie respectabila, dar macar cate un exemplu pentru fiecare tip de alterare a textului originar s-ar fi cuvenit dat. Altminteri, persista o neplacuta impresie de sfruntata inventie editoriala si, pana la urma, fortat comerciala (s-au rostit inclusiv vorbele "scandal editorial"), mai ales ca Dragomir isi asuma explicit lipsa operei intr-un singular interviu din 15 iunie 2000, cf.: "Eu nu am scris nimic (...) si nici n-am de gand sa scriu. Nu ma intereseaza! (...) Faptul ca n-am opera este, sa zicem, vointa mea... Asta am decis eu oarecum" (v. "Observator cultural", nr. 18 a.c., "Supliment", p. II-III). Manipularea a fost de altfel sesizata si au aparut voci care ataca insasi consistenta lui Dragomir ca filozof (v. Florian Roatis, in "Observator cultural", nr. 17 a.c., pp. 16-17), in mod poate nu tocmai inspirat, adica recurgandu-se la opiniile din jurnalul tinut de Jeni Acterian (publicat tot la Humanitas, dupa ce a fost bine jumulit de familie), cand mi se pare manifest ca, in afara catorva "fuzee", avem de-a face la fostul student al lui Heidegger cu o masinarie heideggeriana exersandu-se adesea in gol. La volumul urmator (Alexandru Dragomir, "Cinci plecari din prezent. Exercitii fenomenologice", 2005), Gabriel Liiceanu ia pe seama sa intreaga bucatarie a textului, prea putin sinchisindu-se de "scandalul filologic" (cel editorial e trecut sub tacere) pe care-l atata (lucru destul de normal la un nefilolog, la urma urmelor), scriind in "Nota asupra editiei": "Au fost situatii, o spun deschis, in care, de dragul claritatii textului si al unei bune curgeri publice a ideii, interventiile mele au fost destul de ample" (p. 9). Ei bine, ce-l costa sa ne dea un singur exemplu de asemenea interventie ampla (ca sa nu spun ca era obligatoriu sa le marcheze pe toate)? Cu destula aroganta, editorul continua: "Cat de departe au mers aceste interventii este, pentru relevanta gandirii lui Dragomir, total neinteresant (...). Au fost si cazuri in care am avut senzatia ca trebuie, oarecum, sa sculptez intr-o materie prima, sa inlatur ceea ce era in plus sau sa aduc impreuna parti disparate care stateau mai firesc asa, laolalta" (p. 10). Va sa zica editorul, care-l folosea pe Dragomir ca instanta critica in timpul vietii acestuia (din nenorocire insa abia dupa ce-si publica textele pe care i le supunea, la fel ca Noica), i se substituie pur si simplu astazi, arogandu-si pretentia de a sti el mai bine ce voia sa spuna acela! Asta imi aminteste de o intamplare povestita odinioara de Marcel Petrisor: a doua zi dupa ce ajunsese in Coreea de Nord sub Kim Ir Sen, lui Marcel i se aduce un ziar in care, pe prima pagina, trona un lung poem semnat de el, cu toate plecaciunile rituale la adresa marelui carmaci nord-coreean; cum nu scrisese niciodata asa ceva, el a cerut lamuriri. Pai ce ati spus cand ati coborat din avion? - l-au intrebat gazdele sale. Am spus "Te salut, tara a diminetilor linistite!", a recunoscut Marcel. Ei bine, i s-a explicat atunci, colectivul nostru de poezie a tradus mesajul Dvs. Intr-o forma inteligibila... (N.B.: in plin comunism, ideea de autor individual si de individualitate in general dispare, prin urmare in Coreea de Nord poezia e creata de un colectiv anonim de autori, la fel proza, dramaturgia etc. Nu spunea oare si Lautr�amont ca poezia trebuie facuta de toti, nu de unul singur?) Sa-l ascultam inca o data pe Liiceanu: "Am socotit ca este normal, ca editor, sa mestec pana la capat pentru altii (...) ceea ce Dragomir nu-si propusese sa mestece pana la capat decat pentru sine" (ib.). In consecinta, colectivul nord-coreean de filozofie (sper ca exista) n-ar avea nimic de obiectat editiei Alexandru Dragomir de la Humanitas.

Dan PETRESCU