Ziua Logo
  Nr. 3361 de miercuri, 29 iunie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Cartu multumit de lotul Argesului
Argesenii s-au reunit luni seara, la Stadionul "Nicolae Dobrin", unde au fost prezenti 32 de fotbalisti, care au participat la primul antrenament din acest sezon, condus de Sorin Cartu. La reunire au fost prezenti si cei trei jucatori achizitionati in aceasta vara de FC Arges: Rohat, venit de la Otelul Galati, Bogdan Buhusi si Madalin Murgan, ambii de la Universitatea Craiova. Din lot nu mai fac parte Domocos si Vrajitoarea, ambii aflati in proprietatea lui Gigi Netoiu. Cartu a declarat ca dupa perioada de pregatire se va decide asupra lotului cu care va aborda sezonul urmator. "Sunt multumit de cei care s-au prezentat astazi la reunirea lotului. Sunt cei pe care i-am cerut. Mai era loc de cateva transferuri, dar cei din conducerea clubului mi-au spus ca n-au mai fost bani", a spus Cartu. FC Arges traverseaza o criza financiara acuta, dupa ce mai multi actionari ai clubului au anuntat ca refuza sa mai sustina echipa in noul sezon. O decizie similara ar putea fi luata si de catre Consiliul Local Pitesti, un alt actionar al clubului. In perioada 14-27 iulie, FC Arges va participa la un turneu in Belgia, alaturi de Anvers, Feyenoord si de o echipa din Egipt. (MIG)
A r h i v a
  MMI Nisipeanu lider la Euro 2005    
  Romania este prea mica pentru Liga Mondiala    
  Michelin admite ca a gresit la Indianapolis    
  Guset si Militaru pe podium la Praga    
  Aglomeratie de vedete pe Dinamo    
  Sabau si Dorinel debuteaza in Intertoto    
  D. Munteanu antrenor-jucator la CFR Cluj    
  Protasov, primit excelent in Ghencea    
  Borcea i-a predat stafeta lui Becali    
  Sandoi: "Obiectivul este ramanerea in A"    
  Timisoara il pierde pe Contra    
  Avanpremiera la finala Cupei Mondiale    
 Top afisari / comentarii 
 Caragiale, go home! (271 afisari)
 Poveste cu tineri artisti (105 afisari)
 Scolasticizarea invatamantului teologic (90 afisari)
 Bac' la mana dascalilor (77 afisari)
 A inviat Goma! (49 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00700 sec.