Ziua Logo
  Nr. 3342 de marti, 7 iunie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Ciontu: PRM - Coreea de Nord a Romaniei
-- Vadim ales ilegal
Numele noii formatiuni constituite in jurul fostului lider PPRM, Corneliu Ciontu, este Partidul Popular (PP), o formatiune populara crestin-democrata construita pe esafodajul unei doctrine adaptate specificului national, a precizat Ciontu intr-un interviu acordat ziarului ZIUA. Fostul coleg si prieten al lui Vadim critica in exclusivitate mafia PRM a "notelor informative", dezvaluind ca cele mai taioase acuzatii ale Tribunului, privitoare la Emil Constantinescu/ Rona Hartner, Adrian Nastase si Traian Basescu, nu au nici un suport real.
Pe de alta parte, se arata in interviu, reinscaunarea Tribunului in functia de sef al PRM incalca Legea partidelor politice, deoarece Vadim nu a fost ales prin vot secret. Ciontu prognozeaza o criza a PRM-ului, gruparea condusa de Tribun riscand sa devina o veritabila Coree de Nord a sistemului politic romanesc prin relansarea discursului populist, invechit si stufos proferat de noul sef. Intoarcerea la boss-ul Vadim, a adaugat Ciontu, va costa scump PRM-ul, deoarece partidul va pierde anual 2-3% din electorat. Ex-peremistul pledeaza pentru discutii civilizate si moderate cu liderii UDMR. Corneliu Ciontu anunta o migratie a peremistilor din teritoriu, plictisiti de sabloanele si toanele lui Vadim, spre structurile PP.
In urma Plenarei largite a Consiliului National al PRM, Vadim Tudor a fost reales in unanimite presedinte, formatiunea s-a intors la vechea denumire de PRM iar hotararile Plenarei din luna martie, care v-a ales presedinte al partidului, au fost declarate nule. Cat de statutare sunt aceste decizii luate de Consiliul National al PRM si nu de Congresul formatiunii?
Voi fi fair-play: Din acest punct de vedere, deciziile sunt statutare. In luna martie, Statutul o suferit modificari prin care Consiliul National a primit puteri similare cu cele ale Congresului in materie de schimbare de lideri sau denumire. Nu aici e problema, ci in modul in care am fost tratati: destituiri prin fax contrasemnate de oameni pe care ii credeam responsabili, acuzatii de puci, complot, valuri de furie proletara si, mai presus de toate, blocarea dreptului meu firesc de a candida, de a-mi spune un punct de vedere. Sunt primul presedinte din istorie care pregateste un puci impotriva subalternilor... Nu contest decizia Plenarei - efectele acestei decizii se vor vedea in cateva luni. Problema lor nu e cu mine, ci cu justitia, caci au incalcat Legea partidelor politice, care cere vot secret. In plus, au votat oameni care, de fapt, nu erau in sala, ci ma sunau de prin judete.
Cum vedeti viitorul PRM cu Vadim Tudor la carma?
PRM va deveni din ce mai accentuat, dupa aceasta criza, o Coreea de Nord a sistemului politic romanesc. Va fi izolat si va pierde 2-3% anual, pe masura ce liderul sau va deveni din ce in ce mai bantuit de note secrete, puciuri, conspiratii. Se va produce un fenomen specific partidelor politice autocrate cu lider in cadere libera: abuzurile si suspiciunea vor creste, vor fi promovati oamenii servili, panica si nemultumirea ascunsa vor stapani pe toti, discursul va deveni din ce in ce mai agresiv. De ani buni Vadim decade, devine din ce in ce mai rupt de realitate. Daca ar ramane numai in zona culturala, ar avea mult de castigat: acolo nu-i contesta nimeni talentul.
PPE urmareste PP
Cum se va numi viitorul partid pe care il veti constitui? Veti incerca o apropiere de structurile PPE?
Numele noului partid este Partidul Popular, asadar este vorba despre o formatiune populara construita pe baza unei doctrine adaptate specificului national. Nu vom renunta la ideea nationala, chiar daca, intr-adevar, cred ca interesele tarii se apara mai bine stand la masa de negocieri cu UDMR decat izolandu-te si strigand de unul singur, nebuneste: "Hai Ardealul!". Pentru ca sunt mai diplomati decat noi, maghiarii isi promoveaza interesele, in timp ce PRM-ul nu e bagat in seama de nimeni. Inainte de 1918, unionistii din Transilvania au avut relatii civilizate cu maghiarii. Ganditi-va la Iuliu Maniu. Cat despre PPE, va asigur ca sunt un om responsabil: am spus ca ne bucuram de sprijinul lor si ca ne vor urmari pasii - atunci asa este. Obiectivul nostru va fi insa sa demonstram ca putem face treaba in lupta electorala, pentru ca PPE are nevoie de parteneri puternici.
Vor mai migra deputati si senatori ai PRM catre partidul dumneavoastra? Care sunt filialele PRM din partea carora asteptati sprijin?
Noua nu ne ramane decat varianta unei lupte inteligente, de gherila. Oferindu-le oamenilor din PRM o alternativa puternica si credibila, ei vor veni inspre noi. Unul cate unul. Azi un deputat, maine un senator - iar asta va face atmosfera de acolo si mai grea, indepartand tot mai multi oameni. In privinta filialelor, preconizam un principiu al bulgarelui de zapada: la inceput se va desprinde un nucleu, format din patru-cinci filiale, apoi, pe masura ce se vor limpezi lucrurile, vor urma si celelalte. Trebuie sa lasam, cu discretie, oamenii din teritoriu sa puna toate lucrurile la punct. Am lasat tabara Buruiana-Bolcas sa faca presiuni in teritoriu, pentru ca sunt convins ca, pana la urma, oamenii isi vor urma convingerile.
Fabrica de note informative
Vadim a sustinut in nenumarate randuri ca detine note informative ale seviciilor secrete care incrimineaza diferite persoane publice. De data aceasta, printre persoanele incriminate va aflati si dumneavoastra. Cine ii pune la dispozitie Tribunului note informative? In general, au aceste note vreo legatura cu realitatea?
Notele secrete apar pe filiera revistei "Romania Mare", acolo unde exista un mic partid de sine statator. E pacat, pentru ca obliga membrii de partid sa-si asume, neintrebati, tot soiul de teorii pestrite. Imi amintesc de scandalul Rona Hartner. Eram cu Vadim in seara cand a primit documentele. I-am spus ca e o aberatie, ca e ridicol pentru el sa iasa in public cu asa ceva. El a iesit. S-a dovedit, peste cateva zile, ca era un fals fabricat de o persoana din anturajul sau. Si au fost multe astfel de cazuri, cand trebuia sa lasam ochii in pamant. Imi amintesc, in trecere, de "caseta compromitatoare" cu Adrian Nastase sau de povestea "Basescu violator" - cand, iarasi, nu a vrut sa asculte nici de mine, nici de vreunul din consilieri. Azi reuseam sa stabilesc cu el o strategie politica decenta, maine deschideam "Romania Mare" si citeam ca presedintele tarii e tigan... Pe mana acestor "note secrete" partidul se duce de rapa, pentru ca ele ne-au distrus credibilitatea si onorabilitatea. Cand un om politic important vrea sa atace un alt om politic important fara a se pata, echipa lui scapa o "nota secreta" la "Romania Mare". Si uite asa am ajuns noi tribuna mizeriilor din Romania. E mare pacat. Partidele ar trebui sa fie conduse de oameni politici, nu de capricii. Membrii de partid nu sunt niste masini de adulat liderul.
Razvan GHEORGHE 
 Comentarii: 7 Afiseaza toate comentariile  
Vadim asta tine cu tot dinadinsul sa-l intreaca pe Basescu. La circ. NDC   de Ratacitul
LOGICA?   de JP
Mai bine stiti ceva ?:   de ionion
Daca va placut PSD-ul trebuie sa va placa si PRM-ul si UDMR-ul   de sarkizian
Vadim si notele informative   de canaris
Tribuna mizeriilor   de Vasile Teodorovici
Va Dim ILL, presedintele ILLEGAL si ILL (bolnav)   de atentie
A r h i v a
  Acoperirea    42 comentarii
  Ziaristi de la National cu taxiurile prin Irak    1 comentariu
  Doi militari romani raniti la Bagdad    
  Intrebarile pentru presedinte nu au adus nimic nou    2 comentarii
  Bolcas candideaza la vicepresedintia Camerei    
  I.C. Dragan refuza testul ADN in procesul de paternitate    2 comentarii
  Actionari pana la moarte    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 I.C. Dragan refuza testul ADN in procesul de paternitate (343 afisari)
 Mana criminala la Activele Statului (102 afisari)
 Stiri pe scurt (100 afisari)
 Partidul crestinului e Biserica (89 afisari)
 Stiri pe scurt (45 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.06966 sec.