Mihail GORBACIOV 

In cadrul referendumurilor, cetatenii Frantei si Olandei au votat impotriva proiectului Constitutiei Europene care, potrivit opiniei creatorilor ei, ar fi trebuit sa dea un nou imbold procesului de constructie europeana. Dupa cum mi se pare, in acest vot s-au manifestat diferite motive si ar fi pripit si nedrept sa afirmam ca aici este vorba despre un "nu" spus Europei unite. Ca un om atasat ideii de constructie a casei europene comune, as vrea sa spun, in primul rand, ca situatia nu trebuie dramatizata. Este o oprire, dar nu si o catastrofa. Proiectul european este o cauza atat de complexa, incat este, pur si simplu, imposibil sa ai speranta intr-o avansare lina si fara de probleme. Insa trebuie analizate calm si temeinic cauzele celor intamplate. Se pare ca, pentru multi oameni, si nu numai din Franta sau Olanda, Europa inca nu este simtita ca o cauza de importanta vitala, apropiata lor. Acest lucru se explica si prin insuficientele democratice ale structurilor europene si prin faptul ca ele s-au indepartat de cetatenii de rand. Cu alte cuvinte, este un semnal de ruptura alarmanta intre cetateni si institutiile puterii. Isi spune cuvantul si faptul ca, de la inceput si pana in ultima vreme, Uniunea Europeana crestea, strat dupa strat, ca uniune economica, si doar mai tarziu ca una politica, neacordandu-se atentie suficienta problemelor sociale, nazuintelor si temerilor din societate. Unii comentatori si analisti sustin astazi ca nu trebuia sa se puna problema referendumurilor. Or, eu sunt de parere ca a fost o optiune curajoasa si corecta. Datorita referendumului, in societatea franceza a avut loc o dezbatere larga si aprinsa, fara precedent, privind viitorul Europei. In ultima instanta, acest lucru ofera procesului european si tarilor europene care au optat pentru referendum mult mai mult decat optiunea acelor state unde ratificarea a avut loc intre cele patru ziduri ale Parlamentului. Atrage atentia faptul ca atat in Franta, cat si in Olanda, majoritatea partidelor reprezentate in Parlament au fost "pentru", dar alegatorii au preferat "nu". Cred ca, pentru politicienii acestor tari, ceea ce s-a intamplat ar trebui sa serveasca drept invatamant si prilej pentru o analiza serioasa. Vad aici o manifestare a unei tendinte mai largi si alarmante: politica da rateuri, nu merge in pas cu situatia care se schimba foarte rapid. Cred ca intreruperea procesului de exprimare libera a popoarelor europene in urma celor doua voturi negative ar fi o greseala. Este important ca, intr-o forma sau alta, popoarele tuturor tarilor din Europa, mari si mici, sa-si exprime vointa. Tocmai in acest mod se poate evita transformarea situatiei actuale intr-una catastrofala. Si aici ajung, poate, la principala problema, care apare la orice transformari majore, si anume: ritmurile schimbarilor. Cat de importanta este, o cunosc din propria mea experienta. La vremea respectiva, unii m-au criticat pentru lentoare si indecizie, altii, pentru ca am impus societatii unui ritm al reformelor insuportabil. Imi vin in minte cuvintele proeminentului ganditor democrat rus, Aleksandr Herten: "Este necesar sa mergi cu pasul omului", nu ai voie sa fortezi ritmurile, netinand cont de posibilitatile oamenilor concreti de a intelege si de a accepta noul din viata lor. Mi se pare ca ritmurile constructiei europene impuse de politicienii occidentali in ultima vreme au fost dictate in primul rand de abordarile neoliberale. Tocmai aceasta a provocat una dintre cele mai adanci fisuri. Istoria politica, sociala si sindicala a Europei, structurile si traditiile ei democratice se impotriveau incercarilor de a supune procesul european logicii exclusiv liberale si de piata. Milioane de europeni au absorbit in codul lor genetic idealul solidaritatii civile si al unitatii sociale. Si ei nu sunt incantati de valtoarea de inovatii care nu numai ca nu duc la cresterea nivelului de trai, dar si genereaza noi probleme si nesiguranta de viitor. Marturii in favoarea acestei pareri am gasit in repetate randuri in timpul contactelor mele din tarile europene din ultimii ani. Asemenea probleme nu se rezolva prin presiuni, printr-o abordare fortata. Extinderea Uniunii Europene pentru intarirea puterii si influentei Europei pe arena internationala nu trebuie sa fie un scop in sine. Spunand acest lucru, nu neg maretia proiectului european. Mai mult, sunt convins ca el va continua, depasind obstacolele din calea sa. In ultimii ani am contemplat mult modul cum, in conditii noi, se va realiza ideea Europei Mari, unite. Concluzia mea este urmatoarea: acest proces nu trebuie sa se reduca la extinderea UE. Casa Europeana Comuna nu trebuie sa fie construita doar dinspre Occident, dar si dinspre Est. Ultimele evenimente fac aceasta idee si mai actuala. Europa trebuie sa se sprijine pe doi piloni. In initiativa crearii Spatiului Economic Unic al Rusiei, Ucrainei, Belorusiei si Kazahstanului eu vad un proiect al pilonului estic al casei europene. Asemenea uniune ar deveni un partener puternic al UE si ar accelera procesul crearii Europei Mari ca un factor geopolitic. Trebuie sa scapam de spaimele si temerile mostenite din timpul "Razboiului Rece", sa manifestam intelegere si vointa politica de colaborare reala, la un nou nivel, cu aceste tari. Intr-un cuvant, noi, toti europenii, traim astazi un moment crucial. Datoria conducatorilor europeni este de a intelege acest moment, de a elabora un curs mai sigur, mai eficient, cu adevarat european. Articol publicat in cotidianul Rossiiskaia Gazeta Copyright: Agentia "Rusia la zi"