Adrian SEVERIN 

Cu Victor Iuscenko propulsat de Polonia si Lituania ca lider al cruciadei oranj in Europa Orientala si cu Mihail Saakasvili trimis de SUA pe post de lider al lungului mars neo-liberal in Caucaz, locul de lider regional al lui Traian Basescu la frontiera estica a NATO se ingusteaza enorm. Sansele Bucurestiului ar creste daca s-ar putea face exponentul politicii UE in regiune sau daca s-ar putea baza pe sprijinul tandemului strategic germano-rus. Din nefericire, politica orientala a UE este inconsistenta, in timp ce politica Romaniei fata de Germania si Rusia este lipsita de viziune. Slabiciunea UE creeaza, insa, handicapuri romanilor si in cazul Acordului-cadru privind crearea Uniunii Serbia-Muntenegru, acceptat de Belgrad si Podogorita la insistentele lui Javier Solana. Acordul constituie, de fapt, certificatul de deces al Iugoslaviei redactat ca un certificat de casatorie necesar pentru un ulterior divort de consacrat in forma certificatelor de nastere a doua state independente. O atare formula suprarealista nu putea decat destabiliza spatiul socio-economic sarb, stricand echilibrul geo-politic in Balcanii de Vest si, deci, la granita apuseana a Romaniei. Pus in situatia de a gestiona in acelasi timp o dubla criza constitutionala (separatismul kosovar si muntenegrean), o profunda reforma politica si institutionala, un proces moral si judiciar implicandu-i pe vinovatii de purificare etnica, o acuta recesiune economica, deruta sociala si depresie nationala, precum si starea de izolare internationala, Guvernul de la Belgrad se sufoca. Solutia UE a fost o autoamagire. Fortele muntenegrene independentiste, in loc sa coopereze pentru adoptarea unui cadru constitutional durabil al Uniunii, se concentreaza asupra organizarii referendumului care sa legitimeze secesiunea. In atari circumstante liderii kosovari si-au pierdut rabdarea si cer stabilirea statutului lor de independenta inaintea si chiar in lipsa aplicarii standardelor de comportament ale statelor democrate. In acest timp, umilinta continua a judecarii fostilor lideri nationalisti sarbi de catre un Tribunal International organizat de autorii bombardamentelor asupra oraselor sarbe impinge electoratul si elita politica sarba spre dreapta. Daca UE ar fi compensat eroarea de solutie politica printr-o asistenta masiva vizand integrarea europeana a Serbiei, lucrurile s-ar mai fi indreptat. Asa, insa, o Serbie slaba, nesigura si nationalista, incapabila sa revina in sistemul regional de contraponderi, incurajeaza nationalismul vecinilor sai tinand intreaga Europa de Sud-Est pe un butoi de pulbere. O atare dialectica nationalista explica amanarea inceperii negocierilor dintre UE si Croatia. Tot ea reduce capacitatea Bosniei-Hertegovina de a deveni un stat coerent, civic si multicultural. Nationalismul sarb aduce necazuri romanilor timoceni implicand Romania in dispute nedorite. El alimenteaza discursul separatist al minoritatii maghiare din Voivodina resuscitand aspiratia Budapestei de a fi centrul politic al unei Ungarii Mari, deocamdata virtuala. In acest context, revitalizarea euroregiunilor in cadrul unei trilaterale romano-maghiaro-sarbe ar fi salutara. Ea nu va izbuti, insa, fara sustinerea sistematica a UE. Intarzierea UE in a se constitui ca putere globala pe baze federale, impiedica debarasarea natiunii maghiare de sindromul Trianonului. Cata vreme maghiarilor nu li se ofera viziunea unui destin maret in cadrul unui proiect european clar, ei vor ramane sa sufere la gandul ca Europa Versailles-ului le-a rapit teritorii si populatie, condamnandu-i la un statut de mana a doua. Prizonieri ai mitologiei Ungariei Mari si persecutate, in loc sa lupte pentru un viitor mai bun, vor lupta pentru un trecut mai bun (sic!), continuand sa creada ca partea administrata de ei in Imperiul habsburgic era un stat national, ca au fost prima victima iar nu primul agresor in declansarea primului razboi mondial, ca au dovedit toleranta, iar nu despotism fata de nationalitatile aflate sub jurisdictia lor, in timp ce acestea, ingrate, i-au tradat preferand autodeterminarea, ca bizareriile geografiei si accidentele istoriei le-au adus nefericirea de a trai ca minoritati etnice in mijlocul unor popoare inferioare. In loc sa consolideze natiunea civica maghiara si sa edifice natiunea cosmopolita europeana, ei se vor cazni sa dea dimensiune teritoriala si politica natiunii culturale maghiare, cu riscul de a tulbura linistea Europei. Romania este profund afectata de lipsa unei perspective europene pentru Ungaria, perspectiva care sa permita acesteia intrarea in post-Trianon. Incertitudinile privind identitatea UE si capacitatea ei de a se dota cu institutii eficiente bazate pe dubla legitimitate oferita de statele membre si de cetatenii acestora, incertitudini reflectate in turcofobie si in refuzul Constitutiei europene, pun, de asemenea, in pericol Romania. In locul unui referendum european asupra Constitutiei - organizat in aceeasi zi in toate statele membre ale UE si vizand o majoritate paneuropeana - au fost preferate referendumuri nationale. Astfel, dezbaterea asupra esecului guvernelor nationale a inlocuit dezbaterea asupra viitorului Europei. Votul de blam acordat liderilor nationali a fost echivalat cu un vot impotriva proiectului Europei federale si a extinderii UE. In consecinta, lipsita de sprijinul marilor state europene (Franta, Germania), ele insele in deruta, Romania se afla acum in nesiguranta chiar cu privire la admiterea sa in Uniune incepand din 2007. Or, intarzierea integrarii ei europene face cu fiecare zi mai mare distanta care o desparte de familia geo-politica si culturala careia in mod obiectiv ii apartine. Iata motive pentru ajustarea politicii externe romanesti. Aceasta nu presupune, insa, indepartarea de europeni pe motiv ca sunt adunati intr-o Uniune insuficient de puternica, ci dimpotriva, asocierea cu ei in scopul intrarii intr-un sistem european de echilibru care sa serveasca atat la consolidarea securitatii regionale a Romaniei de azi, cat si la optimizarea aportului romanesc in edificarea Europei unite de maine.