Cristian BADILITA 

Multi dintre noi, daca nu chiar cei mai multi, plini de vanitate, rosi de invidii. Agresivi, mitocani, neezitand sa ne scuipam semenul in obraz ori sa-l barfim pe la spate atunci cand ne simtim prea lasi. Snopindu-l in bataie (cum s-a intamplat intr-o ne-buna zi chiar in biserica din dealul Patriahiei) fara mustrari de constiinta, ba chiar cu indreptatita lipsa de constiinta. Avizi de putere, plesnind de ambitie; mereu la panda unei cariere lumesti bine intocmite, cu venituri grase si fagaduitoare de osanza pe burta. Ranchiunosi ca pseudocrestinii lui Nietzsche; bucurosi numai atunci cand capra vecinului se da de-a berbeleacul rupandu-si coastele. He, he, atunci aprindem lumanari groase de multumire si naduf. Neprincipiali, calcandu-ne cuvantul inainte de a-l scoate pe gura; mitomani, fudui, sperjuri si lipsiti de scrupule. Interesati, in bine, doar de noi insine; in rau, de toata lumea. Dracul moare de grija altuia, noi murim de grija dracului. Mierosi, slugarnici, pupatori de maini si de dosuri sus puse; caporali veninosi, sefi artagosi fata de cei simpli, slabi si neajutorati. Lingatori inaintea sutanei cu galoane; cerberi inaintea fratelui cazut ori injosit. Curajosi in turma si prin somn; cu izmenele ude la primul racnet ateu. Oportunisti cu diploma; arivisti cronici; mate de altar. Demagogi la strana; farisei pretutindeni. Carturari sterpi: fara viata in idei, fara vlaga, fara credinta. Vrem putere, avem putere: iata, ne-am ajuns! Calendarul nostru e burdusit cu sfinti caporali, sfinti sergenti, sfinti colonei, sfinti generali. "Isusul" nostru porunceste, ordona, taie si spanzura, executa, reteaza capete, ghilotineaza, scoate foc pe nari. "Isusul" nostru razboinic si fanfaron trece din triumf in triumf calcand peste cadavrele vrajmase. Nu-i putem suferi pe "sfintisorii" pasnici si "firoscosi", "debilizati" de post si rugaciune; sfintii nostri trebuie sa fie vigurosi, atletici, expansivi. Aroganti si temerari pana la proba intalnirii cu moartea, profitam cat putem de pe urma talantului pus in noi de mana tainica a lui Dumnezeu: ne vindem pe bani grei operele de binefacere, cartile si iconostasele; cerem in loc sa daruim, iar cand daruim asteptam darul sa ne vina insutit inapoi. Prosperi in cele lumesti, cu gandul rezemat pe cele nelumesti din ratiuni publicitare. Cam astfel de crestini suntem, foarte multi dintre noi, preoti si mireni laolalta, ortodocsi, catolici, protestanti si, daca asa stau lucrurile, atunci de ce ne mai inchinam acestui umil Isus Cristos, Mantuitorul, acestui Dumnezeu care s-a facut nimic, care a preferat sa moara ca un talhar, ca un sclav nenorocit fara a cere socoteala si fara a se jelui o clipita? Afisarea credintei noastre nu-i decat o reclama de prost gust pentru care vom plati la Judecata de apoi. Poate cineva sa se socoteasca mai presus de jertfa crucii? Daca da, atunci sa ia piatra si sa loveasca mana care a scris aceste cuvinte!