Iata inca un slogan "occidental" poposit/repoposit pe malurile Dambovitiei cu surle si trambite: "libertatea de constiinta"! Limba de lemn a noilor activisti laicarzi, luminatori ai natiei, te lasa cu atat mai visator, cu cat nu-s nici cincisprezece ani de cand aceeasi "libertate de constiinta" era invocata in sens opus: impotriva regimului cel mai "luminat" dintre cele "luminate" care au invadat Europa de la 1789 incoace, comunismul. Se vede ca nu ne-a fost dat sa ne bucuram prea mult de roadele lui '89, celalalt, adevarat, de la 1900! Turiferarii "libertatii de constiinta" ne-au invadat ca ciupercile dupa ploaie (pretinzandu-se invadati), iar papagalicestile lor "prognoze" fac gauri in stratul de ozon.
Ce-i cu aceasta "libertate de constiinta"? De unde vine, ce inseamna, cum a involuat? La origine, ea se numara printre marile "gaselnite" ale crestinismului (a se reciti admirabilele pagini de la sfarsitul cartii lui Fustel de Coulanges, "La cité antique"). Una din cele mai importante, dar si mai prost vazute in primele secole, dat fiind ca punea in primejdie insasi ratiunea de a exista a Puterii incarnate de Roma. "Libertatea de constiinta" in versiune originala, crestina, se numea pur si simplu "discernamant", "alegere", "constiinta" sau, de la Augustin incoace, "liber arbitru" si era cuplata cu inteligenta umana pur si simplu. "Liberul arbitru" arde ca un stalp de foc in centrul antropolgiei si soteriologiei crestine. Nu te poti mantui, zice Isus, zic absolut toti Parintii din primele secole, zic toti adevaratii duhovnici din zilele noastre, decat daca tu insuti, creatura libera, asemenea Dumnezeului tau, o doresti, si o doresti din toti rarunchii, cu pofta, fara mofturi! In crestinism, prostii, ca si cei fara "libertate de constiinta" stau la coada in fata raiului, nu pentru ca i-ar impiedica cineva sa intre, Doamne fereste, ci asa... fiindca vor ei sa stea la coada.
E drept, secole de-a randul - dupa institutionalizare si mai ales dupa inventarea, pe sablon imperial, a monoepiscopatului - Biserica s-a transformat, pe alocuri si periodic, in inamicul propriei sale progenituri: libertatea intrinseca fiintei umane a fost trecuta obraznic cu vederea, batjocorita, calcata haiduceste in picioare, unele momente din istoria noastra sacra nefiind cu nimic mai "nobile" decat cele din istoria noastra profana. Dar mereu, insist, mereu, indaratul acestei cortine patate de sange sau minciuna, Duhul a vegheat in inima unui grup de eroi discreti, care n-au inteles sa-si vanda pe nimic "libertatea de consiinta". Un sfant nu-si vinde, ci isi daruieste libertatea lui Dumnezeu.
Ei bine, de doua secole Europa traieste dupa alt calapod. Cuvinte precum "libertate", "egalitate", "fraternitate"/"tovarasie" au fost apropriate de noua oranduire si deformate in consecinta. Orice om care le-a gustat macar o zi sub comunism va fi ramas cu un soi de alergie la zgomotul lor pentru tot restul vietii sale. Poate ar trebui sa le amintim acestor zelosi "aparatori ai libertatii de constiinta" atee, ca acum cincisprezece ani foarte multi dintre noi, daca nu chiar majoritatea, am iesit in strada in primul rand pentru apararea libertatii constiintei noastre crestine, terfelita in Europa de doua secole. E de mirare ca astazi se zidesc biserici pretutindeni si ca oamenii doresc sa le dea o educatie religioasa copiilor lor? E de mirare ca romanii alearga spre Dumnezeu, asa cum se pricep, unii mai vioi, altii mai impiedicat, satui de "libertatea de constiinta" franceza, servita in doua cu ateism si anticlericalism? Bineinteles ca nu-i de mirare!
Personal am anumite retineri fata de competenta si morala unui segment al clerului si credinciosilor; dar incerc sa critic spre vindecare, nu spre distrugere. Sunt de acord cu unele semnale de alarma trase ici si colo, privind derapajele din invatamantul teologic in scoli si licee, care, in loc sa se limiteze la o informare senina si inteligenta a copiilor si adolescentilor, deviaza spre prozelitism si apologetica revansarda ortodoxa. Dar asemenea deviatii punctuale pot fi remediate prin simpla interventie a parintilor si directorilor institutiilor respective. Nu-i nevoie de trupe special pregatite la Bruxelles sau la Strasbourg. Aparatorii libertatii noastre de constiinta sa aiba grija de propria lor constiinta. Ne-am cam plictisit de "supermeni" de pacotille, papagali ai Declaratiei drepturilor omului cu iz dambovitean. Franta e deschisa oricui (sau aproape): daca impricinatii se simt striviti de "teocratia" ortodoxa, n-au decat sa emigreze la Paris. Copiii lor vor invata aici, de la varsta de trei ani, versurile candide ale Marseiezei; pe la cinci ani vor invata pe de rost numele sfintilor din Panteon, incepand cu Voltaire si terminand cu Mitterrand (acus sanctificat si el); vor fi pusi drastic la punct ori de cate ori cruciulita primita la botez (de vor fi botezati) va indrazni sa iasa de sub camasa descheiata; vor fi priviti cu suspiciune cand o vor intreba pe "tovarasa" cine a fost Isus si, in general, vor invata de toate, in afara de esential. Cat despre "libertate de constiinta", vor avea cu varf si indesat: cata constiinta (ioc) atata libertate! Cam acesta e scenariul, necaricaturizat, la care ii rog sa reflecteze intre doua slogane.
Romanii nu au de ales intre ortodoxisti fara respect fata de semen si dreptomisti fara respect de Dumnezeu; ei au de ales intre libertate si ideologie. Sa construim dar biserici, dar sa intram in ele pentru a ne ruga si pentru a ne smeri, nu pentru a ne urla trufia, precum imparatul megaloman Iustinian! Ateilor pretinsi "luminati", care acuza in numele nu stiu carei "libertati de constiinta" le spunem doar: ne descurcam si singuri cu ale noastre, ocupati-va de constiinta personala! Iar daca vreti sa ne dati sfaturi, sa va spuneti parerea, sa "dialogam constructiv", atunci aveti bunatatea si cititi mai intai Biblia. À bon entendeur, salut!