Ziua Logo
  Nr. 3271 de marti, 15 martie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
S-a relansat Cenaclul Uniunii Scriitorilor
Vineri, 11 martie, putin dupa orele 17. Sala Oglinzilor, din Casa Monteroru. Moment de istorie literara. Dupa faza de inceput a unei mediocritati inalte, exclusiviste, trecand apoi prin stralucirea catedratica a perioadei dlui Mircea Martin, Cenaclul Uniunii Scriitorilor sustinut de ziarul ZIUA se relanseaza, cu Cezar Ivanescu la pupitru, sub semnul genialitatii unui mare poet. In paranteza fie spus, aceasta este, de fapt, a doua sedinta sub conducerea autorului "baadesc". Prima, din 4 martie, a adus lecturi din Gabriela Cretan ("cea mai buna poeta optzecista" apud don Cezar), si Roxana Eichel, de 19 ani, studenta, debutanta deja cu volum. Din pacate, spatiul nu ne permite sa recuperam aici si acum acea prima seara, remarcabila si prin calitatea lecturior si ca participare, dar deloc mediatizata, ca texte citite in cenaclu. Asa incat "momentul istoric" se transfera cu o saptamana incoace, multumita cotidianului ce ne gazduieste si lui Radio Romania Cultural. Inchid paranteza si revin la soareaua recentei vineri.
In fata unui public permanentizat, intr-o atmosfera destinsa, de breasla pusa la lucru si tacla in ceas de week-end, au citit junii poeti Dan Mircea Cipariu, deja consacrat, mot al generatiei tinere, si Dumitru Badita, care-si face un debut-revelatie cu amplul poem reprodus fragmentar in aceasta pagina. Comentariile au fost deschise de Aura Christi, despre Cipariu: "...discurs atipic, in siajul expresionistilor; stilul lui impresioneaza pe loc, uneori ravaseste; tema Tsumani este cutremuratoare"; despre Dumitru Badita: "a prezentat un grupaj inchegat, cu nuclee epice foarte interesante". Cezar Ivanescu atrage atentia asupra debutantului "... are subtilitati de autor puternic si inteligent...". Violeta Ion compara poetica lui Cipariu cu "un sotron, in care sari pe clape; se obtin tonalitati diferite, intr-un registru impresionist". Aceeasi, vede in discursul lui Badita "o forma moderna a basmului". Au mai intervenit polemic actorul Catalin Crimu ("majoritatea poetilor scriu ori pentru ei, ori pentru breasla") si sculptorita Eugenia Popa, nostima. Don Cezar s-a dedat dialogic unei dispozitii sfatos-ludice, cu tact si rabdare. Carolina Ilinca l-a prizat pe Cipariu ca "foarte simpatic, fiindca are o fire vesela; a priori european prin proiectele sale; vorbeste numai in proiecte". Despre Badita: "...imi voi aminti multa vreme de acest poet, prin traseul pe care l-am facut in memorie, ascultandu-i poezia". Vlad Ciobanu ("...poetii, artistii sunt organele sensibile ale acestei lumi") preia, intr-un cuvant limpede, o tema lansata de Cezar Ivanescu si tatonata de antevorbitoarea sa: originea comuna a poeziei cu muzica si sacrul ritualizat si se refera la Tsunami, poemul lui Cipariu, ca reiterand tema diluviului: "Puterea de-a iesi din infiorarea imediata si de-a da o semnificatie estetica unui eveniment catastrofic este laudabila; gasesc in poezia lui D.M.C. un fior tragic pe care n-am cum sa nu-l respect". La Badita considera poemul "interesant, o lectura in raspar a unor mituri". Cornelia Maria Savu comenteaza la Cipariu "stilul de a trai/a face poezia, cu mult din felul in care inteleg japonezii aceasta arta; are gravitate, parca se face dintr-un montaj foarte rapid"; despre Badita: "...o surpriza placuta, un poet tanar matur". Marian Draghici: "...poemul lui Badita este unul de suflu, bine condus, cu secvente sclipitoare; suflul acopera rugozitatile, absoarbe asa-zisele stridente licentiose; in totul, un poem la varful generatiei tinere, o revelatie; trebuie considerat functie de proiectul autorului, iesit din comun; D.M.C. nu mai are nevoie de confirmarea mea, este intr-o vadita crestere de forma poetica, marcata de recenta sa carte cu experimentul Voila". Don Cezar Ivanescu: "Vom face si experiente muzicale cu poezia; in cenaclu toate sugestiile sunt binevenite; pe viitor va promit ca va trebui sa puneti biletele pe scaune sa rezervati locuri; vom putea sta omeneste cu o cafea, cu o tigara, nu intr-un cadru care aminteste de sedintele de pe vremuri". Digresiune despre poezia care se scrie azi in lume: "Tiparirea unei poezii sau a unei carti de poezie ar trebui sa-l condamne pe poet la moarte; traim vremuri apocaliptice, suportam mai multa oroare decat putem suporta; fiecare cuvant despre aceasta lume ar trebui sa fie un urlet, un scuipat; poezia nu-si poate asuma atata oroare, trebuie sa mai si placa". Revenire: "Cipariu este scriitor in linie nichitastanesciana, poet de vorbe... Cei doi sunt foarte buni poeti; totul e ca intr-o zi ceea ce scriu sa fie sublim, adica sa-ti desfiinteze simtul de aparare; asta trebuie sa faca poetii tineri de azi".
Soareaua s-a latit pana spre 9 seara si a fost onorata de prezenta dlui Sorin Rosca Stanescu. Care, intr-o scurta "sedinta de redactie", inaintea lecturilor, a schitat relansarea Zilei literare, cu texte ample din si despre cenaclu, cu o echipa de critici tineri si foarte tineri, care sa polemizeze in paginile suplimentului "din orice pozitie".
Vineri, 18 martie, Cenaclul se itinereaza la Iasi, la Casa Pogor. Vor citi Carmelia Leonte si Cristian Simionescu. (M.D.)
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Uniunea scriitorilor este o organizatie de tip stalinist care trebuie desfiintata   de danilovici
Buna !   de contraste
Time is Money... Cenaclurile sant atractive cand sant initiate si conduse de intelectuali vestiti.. Cherchez...   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  DUMITRU BADITA    
  DAN MIRCEA CIPARIU    
  PASARI RARE    
  Scapati de stres cu Radio Total    
 Top afisari / comentarii 
 "Toti de la Ram ne tragem!" (236 afisari)
 Imperiul de carton al "Clanului Nicoara" (64 afisari)
 S-a relansat Cenaclul Uniunii Scriitorilor (40 afisari)
 Stiri pe scurt (38 afisari)
 Mostenirea lui Fleming (30 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01004 sec.