Este adevarat ca Academia Romana nu pierde nici un prilej sa omagieze mari personalitati, dupa cum sunt si manifestari stiintifice ale caror teme de incontestabila actualitate da masura implicarii in viata sociala, stiintifica si culturala a tarii. Se implineste astfel un ideal pe care Dimitrie Gusti il facea public in discursul sau de receptie Fiinta si menirea academiilor, considerandu-le "un simbol al adevaratei democratii, al democratiei aristocrate", avand misiunea "de a raspunde necesitatii de socializare a creatiei si de a infrunta pericolul specializarii excesive a stiintei... ea reprezinta totalitatea rezultatelor stiintifice in unitatea lor". La sesiunea stiintifica ce i-a fost dedicata, acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, a vorbit despre activitatea academica a lui Dimitrie Gusti, presedinte, al acestui sanctuar al spiritualitatii romanesti intre 1944-1946. In intreaga sa activitate, D. Gusti s-a manifestat ca un "logotet", a creat o stiinta, o miscare nationala, amintind ca in discursul "Academia militans" el pleda pentru ca aceasta institutie sa fie si un centru de cercetare stiintifica fundamentala, "unde trebuie sa se adune idei si de unde sa porneasca idei", venind in intampinarea nevoilor societatii. In aceasta idee a infiintat Consiliul stiintific de Cercetare; idee pe care astazi Academia o implineste "in alte conditii si cu alte misiuni in afara celor traditionale". Sesiunea stiintifica a fost organizata de Institutul de Sociologie si Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii ale Academiei Romane si dupa o situare a conceptiei gustiene in contextul gandirii filosofice romanesti si europene, prezentata de acad. Gheorghe Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Romane, au urmat comunicarile "Ce a lasat Dimitrie Gusti sociologiei postbelice" sustinuta de prof. Catalin Zamfir, membru corespondent al Academiei Romane, directorul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii; "Scoala Gusti: perenitatea unei paradigme" de prof. univ. Ilie Badescu, directorul Institutului de Sociologie si interventia acad. Florin Filip, vicepresedinte al Academiei Romane. Vocatia de ctitor Nascut in anul 1880, Dimitrie Gusti si-a facut studiile liceale si universitare la Iasi, pentru a-si continua pregatirea la Berlin si Leipzig, luandu-si doctoratul, in 1904, cu teza "Egoism si altruism. Motivatia sociologica a vointei practice". In anul urmator s-a inscris la Universitatea din Berlin unde a studiat sociologia, dreptul si economia politica. Intors in tara, a fost profesor la Universitatea din Iasi, unde a pus bazele invatamantului sociologic modern si apoi la Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii bucurestene. Plecand de la sistemul sau sociologic, Dimitrie Gusti a fundamentat metoda monografica de abordare multidisciplinara cu ajutorul unor echipe de specialisti in domeniile stiintelor sociale, medici, ingineri, agronomi, invatatori s.a. In 1939 a obtinut legiferarea serviciului social, prin care, pentru prima oara in lume, era institutionalizata asociata cercetarea sociologica, actiunea sociala si pedagogia sociala. A fondat si condus Asociatia pentru stiinta si reforma sociala, Institutul Social Roman, Institutul de stiinte sociale al Romaniei si Muzeul Satului, impreuna cu H.H. Sthal si Gh. Focsa. Exclus din Academia Romana, in anul 1948 impreuna cu alte mari personalitati, alungat de la catedra, se stinge din viata in 1955. Academia Romana avea sa-l reprimeasca post-mortem in anul 1990. Dupa o cuprinzatoare analiza a operei sale de ctitor, Mircea Vulcanescu, care a lucrat un timp impreuna, ii facea un portret exemplar: "Optimismul sau novator, credinta lui in posibilitatea nelimitata a progresului moral si material al omenirii, ideea ca prin actiune ordonata si metodica un popor isi poate schimba soarta, constiinta dramatica a acuitatii momentului, caracterul imperios al nevoii de a-l prinde si de a-l folosi, obligatia de a trece la fapta, fac din el un urmas direct al fauritorilor Romaniei moderne". A propovaduit "o conceptie dinamica si creatoare a existentei, adica o conceptie idealista, dupa care fiinta spirituala - si poate fiinta in genere, pentru ca singura fiinta spirituala merita cu adevarat numele de fiinta - personalitate vie, nu este niciodata definitiv inchegata, adica ceva gata facut, ci e in necontenita prefacere si in necontenita incercare de a se depasi si intregi". De aceea, "nu poti tagadui sensul adanc, prometeic, al stradaniei sale care subintinde intreaga vocatie profesorala a lui Dimitrie Gusti si toate activitatile culturale care deriva din ea". Perenitatea unei paradigme Ce defineste forta cu totul de exceptie a scolii gustiene? Prof Ilie Badescu a raspuns acestei intrebari intr-un autentic spirit gustian: sociologia monografica; cercetarea realitatii ca realitate, compusa din cadre si manifestari sociale; prioritatea principiului unitatilor sociale bine definite (ca familii, sate, orase, regiuni, state, natiuni); adoptarea metodei monografice; desfasurarea cercetarii pe teren in echipe; continuarea studiului prin munca sociala in camine culturale, case de cultura si scoli taranesti; Legea serviciului social; formarea tineretului "pregatit pentru o munca constructiva, in acord cu un plan flexibil, bazat pe studiul direct al realitatii sociale si introducerea unui social obligatoriu pentru toti absolventii din invatamant superior"; infiintarea unor institute sociale. A creat o paradigma ce s-ar putea numi una a "integrismului sociologic" si a format o miscare nationala, care si "confera nota de originalitate a acestei scoli la scara mondiala". Perenitatea paradigmei gustiene este pusa in evidenta de cercetarile actuale ale Institutului de Sociologie al Academiei Romane. Astfel, unul dintre proiectele Institutului vizeaza elaborarea unei enciclopedii sociologice dedicate lumii rurale, din care au aparut "Atlasul sociologic rural" si "Dictionarul sociologic rural", destinat sa faca parte din seria Enciclopediei rurale si conceputa ca "un fel de baza de date a reformei". In aceeasi idee a perenitatii, dupa o ampla analiza cronologica a metodelor (filmul sociologic, muzeul sociologic si monografiile sociologice), cu o alcatuire multiaxiala, au fost amintite contributiile unor personalitati cum au fost M. Vulcanescu, A. Golopentia, Sabin Manuila, Ion Ionica, Traian Herseni, Constantin Brailoiu, H.H. Sthal si Paul Sthal. Tulburator in toate aceste studii este "plasarea zonei de interes la cumpana statului cu taranii", iar "aristocratismul" acestei scoli "este atestat deopotriva de nobletea sufletului deschis catre lumea anonima a taranilor si de originalitatea paradigmei pe care a creat-o". Pentru prof. Catalin Zamfir, mostenirea gustiana poate fi sintetizata in patru directii. Mai intai, cum s-a mai spus, a lansat sociologia in Romania si i-a conferit un prestigiu recunoscut in lume, initiind o adevarata "miscare nationala". De aceea, Dimitrie Gusti a primit responsabilitatea de a organiza congresul mondial de sociologie din 1939. Prin tot ce a facut, Dimitrie Gusti a imprimat o directie de dezvoltare, acceptata si astazi, pentru ca aceasta "stiinta nationala" are ca misiune descrierea sistematica a natiunii cu scopul de a sustine programele de dezvoltare. Ceea ce s-a numit "empirismul" acestei scoli, departe de a fi o eroare metodologica "este raspunsul la o nevoie vitala a societatii romanesti - sa se cunoasca pe sine". Optiunea pentru realizarea unei harti sociale a Romaniei era justificata de situatia din prima jumatate a secolului XX. Era "o societate predominant agricola", care pentru a moderniza ar fi trebuit sa inceapa cu "ridicarea satului", prin asimilarea tehnicilor moderne din agricultura si modernizarea vietii sociale, paralel cu dezvoltarea industriala a orasului. Orientarea sociologiei spre cercetarile de teren a avut o dubla influenta pozitiva asupra reconstruirii acestei stiinte. In primul rand, a facut imposibila "strangularea" ei de ideologia marxist-leninista, si a permis relansarea sociologiei din anii 1960-70, cand, in ciuda imixtiunilor ideologice, a continuat orientarea antebelica. In al doilea rand, energetismul spiritului gustian a ferit sociologia romaneasca de obsesia teoretica care a dominat in alte tari comuniste. Au urmat vremuri grele, insa sociologia romaneasca a supravietuit, plasandu-se pe locul al treilea in sistemul comunist, detasandu-se prin tematica si orientarea spre sociologia occidentala. Avea sa vina insa anul 1977, cand sociologia (si nu doar ea) a fost eliminata, marcand sfarsitul perioadei de relativa liberalizare. Eliminata insa nu distrusa definitiv pentru ca unii dintre membrii scolii sale au supravietuit, nu o data cu sacrificii, au lucrat in alte institutii si-au continuat activitatea "subteran...mai degraba ilegal". Ei au trezit interesul tinerilor pentru sociologie si speranta dezvoltarii acestei stiinte. Intr-adevar, datoram lui D. Gusti mai mult decat credem, fiindca asa cum scria Mircea Vulcanescu, "fapta mesterului face sa straluceasca aievea chipul frumusetii nepieritoare: prin ea valoarea ia fiinta, universalul se face act". Este lectia nepieritoare a lui Dimitrie Gusti si editarea integrala a operei sale ne apare mai mult decat necesara.

Elena Solunca MOISE