Ziua Logo
  Nr. 3269 de sambata, 12 martie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare
Scrisoare deschisa din Canada:
"Masoneria romaneasca trebuie curatata de impostori"
-- Szakvary contra Chirovici, un proces socant si absurd
Asa cum anticipam saptamana trecuta, apele nu s-au linistit in masoneria romaneasca nici macar dupa ce, la sfarsitul lui februarie, la Calgary, masoneria mondiala s-a pronuntat fara echivoc in favoarea tandemului Eugen Ovidiu Chirovici - Costel Iancu, calificand drept iregulare toate organizatiile care functioneaza in afara Marii Loji Nationale (MLNR). Impostorii au fost nominalizati: "In Romania a aparut o organizatie autointitulata Confederatia Marilor Loji din Romania de Rit Scotian Antic si Acceptat. Aceasta grupare este compusa din Supremul Consiliu pentru Romania, condus de Andre Szakvary; Marea Loja Nationala Unita a Romaniei (MLNUR), condusa de Petre Stetiu; si Marea Loja a Romaniei, condusa de Cornel Visoianu. S-a stabilit ca nici una dintre aceste grupari masonice nu indeplineste criteriile necesare pentru recunoastere, si organizatia este considerata iregulara."
Cu toate ca verdictul masoneriei mondiale este cat se poate de transant, gruparile "disidente" nu par dispuse sa abandoneze lupta. Gruparea Szakvary a iesit din nou la rampa, prin purtatorul ei de cuvant, controversatul Lucian Cornescu-Ring. Declaratiile acestuia la un post romanesc de televiziune au incins din nou spiritele, determinand un ilustru "frate" de peste Ocean, fost amic apropiat, sa-i adreseze o "scrisoare deschisa", pe care o publicam astazi integral. Semnatarul documentului este Ionut Raus, purtator de cuvant si atasat de presa al fostului Mare Maestru, Gheorghe Comanescu, maestru venerabil de onoare al MLNR din 2002. Stabilit in Canada din anul 1999, Raus este recunoscut drept o voce "incomoda", fiind implicat in procesul global de identificare, informare si recunoastere a diverselor structuri masonice din Europa, Asia si Africa.
Am decis sa publicam aceasta scrisoare deschisa, pentru ca ea dezvaluie culisele luptelor dure care se duc, de ani de zile, pentru mentinerea integralitatii teritoriului masonic romanesc. Pentru profani, este o ocazie - poate unica - de a intercepta pentru o clipa dialogul global dintre masoneria universala regulara si diversele organizatii iregulare, infiltrate de-a lungul timpului.
Responsabilitatea pentru afirmatiile de mai jos ii revine in exclusivitate autorului. Intertitlurile apartin redactiei.
Lucian,
Ai facut o grava greseala masonica pe care eu unul nu o pot trece cu vederea: ai adus la cunostinta publicului profan numele unui membru al fratietatii noastre. In seara de vineri, 4 martie, te-ai dus la OTV, intr-o emisiune televizata, si ai inceput sa dai o replica publica la informatiile pe care presa romaneasca le-a publicat dupa intalnirea masonica de la Calgary, Canada. Un gest disperat prin care incercai probabil sa-ti convingi lojile - in ciuda tuturor evidentelor - ca MLNUR si "Ritul" Szakvary sunt regulare. In aceasta emisiune ai dezvaluit profanilor numele unui mason membru al MLNR, unica Mare Loja regulara de pe teritoriul masonic romanesc. Iti reamintesc ca nu ai sub nici o forma dreptul sa spui despre nimeni ca este mason. In pofida educatiei mele "americane" - unde nu ai voie sa dezvalui nici macar propria apartenenta la masonerie -, iti acord dreptul influentei franceze (eu unul sunt de acord cu ea), care spune ca este permis sa te identifici pe tine insuti ca mason, dar nu ai voie sa identifici pe nimeni altcineva. Cutumele si dreptul "canonic" al masoneriei universale iti interzic sa faci public numele unui mason.
Am urmarit prestatia ta de la OTV. Ai fost complet si ireversibil penibil. Am fost absolut socat sa descopar in tine un "animal de prada", care datorita evenimentelor de la Calgary si datorita nominalizarii MLNR ca unica si regulara Mare Loja, s-a trezit sa loveasca intr-un judecator care are si calitatea de mason. Am inteles uluit ca acel judecator nu a emis o decizie "favorabila" voua, intr-o cauza pe cat de nebuloasa, pe atat de absurda: regularitatea organizatiei lui Szakvary. Am fost informat, ulterior, cu privire la detaliile procesului. Am aflat uluit ca Andre Szakvary l-a dat in judecata pe Eugen Ovidiu Chirovici, acuzandu-l de calomnie. De ce? Pentru ca a sustinut public ca organizatiile lui Szakvary nu sunt regulare. Avocatul acuzarii a fost sotia ta, Gratiela Barla (nu stiam ca femeile au voie sa se uite in bucataria interna si extrem de sensibila a unei masonerii care se autointituleaza regulara - dar influenta franceza se face si aici simtita).
Sper ca iti dai seama cat de ridicol poate fi un asemenea proces si ca nimeni intreg la minte nu putea sa judece o asemenea aberatie. Justitia profana nu poate hotari cine este mason sau nu, cu atat mai putin poate stabili regularitatea unei entitati de acest gen. Am fost socat de aceasta descoperire si mi-am amintit vag ca tu imi vorbeai de un proces acum cativa ani, dar nu mi-am imaginat ca tocmai despre acesta era vorba.
"Nu negociem cu Szakvary"
Faptul ca Szakvary nu poate fi recunoscut ca regular - nici el, nici lojile care il sprijina - a fost declarat public atat de catre mine, cat si de alte mii de masoni si maestri din intreaga lume. Ce faci acum, ne dai pe toti in judecata? II chemi pe G.., sau pe W..., alaturi de mine la Bucuresti, sau mai bine pe Bobby, sau de ce nu pe Arnold, ca tot vrea Szakvary de zece ani sa il intalneasca? Aveti astfel posibilitatea sa ne vedeti pe toti. Sau vrei ca intregul Consiliu de recunoasteri sa vina la Bucuresti, ca sa explice cum de nu vrea sa legitimeze o miscare non-masonica in Romania? Vrei sa ii aducem si pe Printii Arcului Regal sau pe Regii lui Dumnezeu? Vrei sa-mi prezint gradele si simbolurile mostenite (si nu de capatat de la serviciile secrete romanesti sau straine, cum le au unii de pe langa tine), sau sa imi expun puterile investite in mine in fata lui Szakvary si a metresei sale latine? Sau poate vrei sa venim cu Marele Arhitect in persoana, ca sa raspundem in fata Justitiei profane despre adevaruri pe care nici tu, nici eu nu avem voie sa le comentam in public? De altfel ai inceput sa fii recunoscut ca un om care da in judecata pentru te miri ce si mai nimic, deci nu ne-ar mira pe noi, cei de aici, un astfel de derapaj. Stii de foarte mult timp ca noi nu negociem cu Szakvary. Ti-am spus si repetat acest lucru de cel putin zece ori. Prin viu grai si prin scris.
Succesul de la Calgary
Am sa-ti spun ca evenimentul de la Calgary a fost anuntat cu mult inainte de a se intampla. Nimic secret si nimic ascuns. Doar discret si fara publicitate gratuita. Cine are urechi sa auda si ochi sa citeasca (mai ales in limba engleza) stia de luni de zile ca MLNR va fi nominalizata ca singura entitate regulara de pe teritoriul masonic romanesc. Ca nu am batut toba in piata publica (asa cum o faci tu dezvaluind numele unor masoni regulari) a fost pentru ca nu aveam nevoie sa o facem. Noi suntem regulari, deci nu avem de ce sa ne facem imagine publica.
Eu unul sunt multumit de succesul de la Calgary (atat ca participant activ, cat si ca membru al masoneriei regulare universale) care dovedeste in mod clar ca diplomatia masonica romaneasca a reusit in sfarsit sa isi impuna punctul de vedere, fara ingerintele diverselor grupuscule nonmasonice care paraziteaza de aproape 15 ani teritoriul masonic romanesc. Mai mult, stiai de la mine ca Szakvary va fi nominalizat ca neregular, la fel si Federatia masonica pe care ai format-o. Stiai foarte clar ca la nivel albastru intregul joc este inchis si sigilat. Ti-am cerut de ani de zile si te rog inca o data, pentru ultima data, sa scapati de acest Szakvary, sa scapati de aceste influente nefaste care provin de la Paris si din Belgia, scapati de minciuna numita Federatia masonica. Altfel va asteapta - pe tine si pe toti cei din jurul tau - "praful de ulita" in care a esuat cuplul Danacu&Filip. Va asteapta nimicul unei situatii legale din punct de vedere profan (in fond oricine are dreptul legal sa-si creeze organizatii cu "titulaturi" oculte), dar iregulare din punct de vedere masonic si al adevarului istoric. Eu iti repet ceea ce iti spun de ani de zile, MLNUR si centura de sateliti paramasonici creata de catre tine nu sunt regulare. Amandoua creatiile sunt in slujba lui Szakvary, ele exista doar pentru a-i justifica existenta ca Suveran Mare Comandor ilegitim si iregular pe teritoriul masonic romanesc. Iar tu o stii si o joci impotriva oricarei logici elementare. Acest lucru este gresit - ti-o spun fara menajamente.
Masoneria regulara se teme de falsificarile "infiltratilor"
Mai mult decat atacul televizat, ai avut incredibila indrazneala de a-mi cere documentul Calgary, cand stiai clar ca eu unul nu pot sa ti-l dau. Ti-am replicat la telefon ca nu sunt de acord sa primesti acest document, pentru ca ai gresit masonic intr-un mod grav si hopa cu santajul. Sunt si raman loial ca prieten, dar nu pot sa accept greselile masonice grave pe care le faci in ultima vreme. Si nici santajul prietenie contra documente.
De aceea am sa fac urmatoarea declaratie oficiala:
Iti confirm faptul ca am in posesia mea documentul de la Calgary. Este unul din originale, pentru a fi siguri ca infiltratii iregulari din toata lumea nu vor falsifica documentul, asa cum au facut-o anul trecut, prin traduceri succesive care au deformat sensul mesajului. Iti confirm ca am si "draftul" de document cu cheia de recunoastere. Tocmai pentru a nu mai permite diversilor pseudo-masoni inventati de entitati ciudate sa incerce sa manipuleze informatiile atunci cand ele vor fi transmise Marilor Loji Nationale regulare.
Iti confirm ca organizatiile care se intituleaza "loji masonice" si care formeaza MLNUR si Federatia pe care tu ai creat-o sunt nominalizate ca neregulare, deci inexistente din punct de vedere masonic, iar aceasta decizie, conform statutului Comisiei de recunoasteri, va fi transmisa gradual tuturor Marilor Loji regulare din lume, la o data hotarata de noi aici, tocmai pentru ca oameni din jurul creaturilor ca Szakvary sa nu "intercepteze" corespondenta, fapt intamplat de mai multe ori. Iti confirm fara ezitare ca documentul aparut in presa romaneasca este autentic, iar traducerea lui este in conformitate cu originalul in limba engleza. Mai mult, am deosebita placere de a-ti confirma ca MLNR condusa de Eugen Ovidiu Chirovici este nominalizata ca singura organizatie care indeplineste conditiile si criteriile masonice (adica MLNR este regulara si legitima) de pe teritoriul masonic romanesc. Si iti mai confirm ca acest document nu este destinat decat Marilor Maestri regulari ai lumii (528 in total), si nu celor aproape 4000 de Mari Maestrii iregulari de pe fata acestei planete. In fata santajului la care ai incercat sa ma supui, eu iti raspund direct si fara echivoc: prietenia nu se cumpara si nu se vinde. La varsta ta ar trebui sa stii macar atat.
MLNR, singura recunoscuta de masoneria universala
Ti-am spus si iti repet ca nu ai nici un fel de recunoastere americana sau canadiana, ai fost in Canada si acest lucru ti s-a confirmat. Nu ai nici un fel de recunoasteri internationale valide si de substanta, in afara desigur de jocul dublu francez si de cheia belgiana. Si astazi se asteapta scuze din partea belgienilor pentru marlania de a impune un Szakvary ca "Suveran Mare Comandor" si de a ajuta la crearea acestei aberatii denumite MLNUR. Totodata, inca se doreste sa se auda clar explicatiile franceze pentru falsitatea sprijinului acordat in public MLNR si pentru ajutorul neprincipial si anti-masonic acordat, in spatele usilor inchise, unora ca Szakvary. Pana cand aceste doua entitati nu vor face pasii ceruti de ani de zile, nimic nu ma indreptateste sa cred ca ai dreptul la acces masonic legitim. Si ceea ce ma uluieste pe mine este ca stii aceste lucruri de ani de zile. Si ca de ani de zile mesajele masoneriei regulare universale sunt identice la fiecare nivel: MLNR este regulara, MLNUR si satelitii se dizolva, fiecare caz de apartenenta se discuta, iar "reteaua" lui Szakvary se desfiinteaza de pe teritoriul masonic romanesc. Complet si definitiv. Prin condamnarea masonica a lui Szakvary si camarilei. Acesta este mesajul nostru si el este identic cu mesajul european in integralitatea sa.
Imi pare rau, dar te indepartezi din ce in ce mai mult de esenta masonica a unei relatii civilizate, ajungand acolo unde numai cei care nu mai au stapanire de sine esueaza. Sunt intotdeauna deschis unui dialog civilizat si eficient, dar nu pot sa accept ca numele masonilor romani sa fie de interes public si nici statutul unei elite romanesti in formare (cu bunele si relele ei, insa de necontestat elita in formare) sa fie scoase la taraba publica. Numai saracii cu duhul nu inteleg sa isi asume greselile si sa le corijeze, crezand ca adevarul masonic este de vanzare la orice colt al Caii Victoriei.
Cu mahnire si tristete,
Miruna MUNTEANU Ionut RAUS Montreal, Martie 07 2005 
 Afisari: 939  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 12 Afiseaza toate comentariile  
Masoneria=un preambul al komintern-ului   de negru voda
Timpul deshertaciunilor diverse .....Ce-a lasat comunismul in urma sa ...???!   de jan dinu
Ce poate fi mai admirabil ...   de jan dinu
JOS chirovici!   de Gianfranco
Nu inteleg...   de right
Masoneria   de Illuminatus
Ce punem in loc...??   de jan dinu
Bruno, ne crezi fraieri !!!   de enzo
niste gagautzi   de crux
--Titlul corect ar fi "Romania ar trebui curatata de masoni si impostori "   de fch41
CIT O MAI VREA DUMNEZEU SA II SUPORTE PE TOTI IMPOSTORII?   de GICA CONTRA
Masoneria...   de Dan Cluceru
A r h i v a
  Cine este Lucian Cornescu Ring    
  Administratia Bush face pe lupul moralist    4 comentarii
  Cine este George Soros?    5 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 "Masoneria romaneasca trebuie curatata de impostori" (939 afisari)
 Cine este Lucian Cornescu Ring (547 afisari)
 Cine este George Soros? (472 afisari)
 Incepe Postul Pastelui (240 afisari)
 Razboiul chestorilor (111 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02856 sec.