Rasvan MOLDOVEANU 

Investitorii FNI au pierdut banii bagati in fond cu speranta ca ii vor inmulti. Oamenii puteau ramane cu buzele umflate si daca nu erau furati. Daca, pur si simplu, fondul nu mergea. Daca investitiile facute cu capitalul adunat de la cetateni nu aduceau profit, ci pierderi. Orice afacere presupune un risc. Mai mic sau mai mare. Proportional cu profitul pe care il tinteste. Chiar si cel mai corect fond de investitii se supune acestei reguli. De aceea, pagubasii FNI nu sunt simpli depunatori, ci investitori, oricat de caraghioasa ar suna titulatura pentru cineva care a riscat doar un milion sau doua de lei. Ei si-au asumat sau ar fi trebuit sa-si fie constienti ca isi asuma riscuri mult mai mari decat daca si-ar fi depus banii la CEC. Acolo unde statul ii garanteaza, dar unde si profitul, in speta dobanda, este mic. Si in Europa de vest si in Statele Unite fondurile se pot prabusi, fie din cauza unor afaceri nereusite, chiar facute cu atentie si buna credinta, fie pentru ca cineva fuge cu banii. Dupa modelul victimelor altor fonduri celebre, pagubasii FNI s-au organizat si ies in strada pentru a-si cere banii inapoi. Ei protesteaza peste tot. La Guvern, la Presedintie, la Parlament, pe la diverse partide. Nu imi propun sa analizez aici daca, cat, cum sau cine ar trebui sa le returneze banii investiti. Am facut teoria FNI pentru a comenta un fenomen ciudat care se manifesta in Romania tranzitiei. Am vazut cu totii la televizor sau am citit in presa ca multi dintre cei care ies in strada, adesea violenti, declara ca au pierdut sume de ordinul a 2-3 milioane de lei. Sigur ca aceste sume sunt, din pacate, mari pentru majoritatea romanilor. Oamenii le-au investit, asumandu-si, repet, riscurile aferente sau amagindu-se ca stampila "CEC" de pe carnetele FNI le garanteaza banii orice s-ar intampla. Si i-au pierdut. Pe de alta parte, acesti oameni, laolalta cu toti cetatenii Romaniei, investesc sume comparabile, castigate cu sudoare, atunci cand stau la cozi si isi platesc taxele si impozitele. Banii acestia sunt tot o investitie. Ei trebuie sa produca ceva. Pentru noi. Cetatenii investesc intr-un urias fond: Statul roman. Acesta are obligatia sa-i gospodareasca. Sa-i inmulteasca. Sa-i utilizeze numai si numai in interesul contribuabililor. Banii, investitia - obligatorie, nu optionala ca la FNI - trebuie sa se intoarca la cetateni sub forma de scoli mai curate, de spitale mai dotate, de mijloace de transport mai civilizate, de drumuri mai bune, de curatenie, de siguranta personala mai mare. Pe scurt, intr-o lume normala, investitia obligatorie in stat, prin taxe si impozite, duce la un trai mai bun pentru cetatean. Bucurestenii care au platit, de exemplu, taxa pentru gunoi si, totusi, gasesc maldare de mizerie in plin centrul Capitalei sunt, la fel ca investitorii FNI, niste pagubiti. Dar nu se duc la Primarie, urland "Hotii! Hotii!", sa-si ceara banii inapoi. De ce sunt mai importanti banii pierduti la FNI, decat cei pierduti la ghiseele fiscului? Sumele pe care le platim sub forma de taxe si impozite sunt pierdute numai in masura in care nu ne preocupa soarta lor, lasand-o, asa cum ne-am resemnat s-o facem zeci de ani, in mainile statului. Fara a-l controla. Fara a-i cere cont. Fara a-i cere, la o adica, banii inapoi. Asa cum, in reclame, FNI lucra in timpul somnului investitorilor, care au dormit zambitori pana au ramas fara bani, tot asa si statul - orice stat din lume - lucreaza in timpul somnului cetatenilor pentru a-i pacali mai bine. De aceea, contribuabilii trebuie sa invete sa isi protejeze investitia in stat.