Ziua Logo
  Nr. 1927 de sambata, 14 octombrie 2000 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Corespondenta din San Francisco, de la trimisul nostru special Andrei BADIN
Regele Mihai se va intalni cu fostul secretar de stat James Baker
Majestatile Lor Regele Mihai I si Regina Ana insotite de Altetele Lor Principesa Margareta si Printul Radu de Hohenzollern-Veringen vor sosi in aceasta seara la San Francisco intr-o vizita de zece zile, la invitatia organizatiei romanilor din nordul Californiei. Majestatea Sa Regele Mihai I si membrii Familiei Regale vor avea intrevederi cu personalitati americane, printre care fostul secretar de stat James Baker si cu primarul orasului San Francisco, Willie Brown, o proeminenta personalitate de culoare. Totodata, Consiliul Afacerilor Externe din San Francisco va oferi un dineu in cinstea Regelui Mihai, prilej cu care Suveranul roman va tine un discurs in fata celor mai importanti diplomati si politicieni americani din nordul Californiei.
Un alt moment important al vizitei regale in California este intalnirea Regelui cu reprezentantii Institutului Hoover, una din cele mai importante arhive destinate Europei de Est si unde activeaza in prezent fostul secretar de stat din timpul presedintiei lui George Bush, James Baker, cel care a condus diplomatia americana in timpul schimbarilor survenite in Europa Centrala si de Est in 1989. La Institutul Hoover, care functioneaza in jurisdictia celebrei Universitati Stanford, Regele Mihai va tine o alocutiune. In cadrul Institutului Hoover exista si o importanta arhiva romaneasca aflata sub ingrijirea Laurei Cosoveanu. Demn de mentionat este faptul ca reprezentantii Institutului Hoover vor avea prilejul sa se intalneasca cu singurul sef de stat in viata din perioada celui de al doilea razboi mondial, a carui derulare este mentionata in numeroasele documente aflate in arhiva americana. Regele Mihai va participa alaturi de membrii Familiei Regale la o seara de gala in beneficiul Fundatiei "Principesa Margareta a Romaniei" si la o serbare campeneasca organizata la Casa Romana din San Francisco, la care se estimeaza prezenta catorva mii de romani. De asemenea, Regele Mihai si membrii Familiei Regale se vor intalni cu studentii romani de la celebrele universitati californiene, Stanford si Berkeley.
Romanii din Silicon Valley, considerata ca patria calculatoarelor, vor oferi in cinstea Majestatii Sale Regelui Mihai o receptie la hotelul "Fairmont" din San Francisco. Interesul presei californiene pentru vizita regala este important. Principalul cotidian din zona, "San Francisco Chronicle", si-a manifestat intentia de a realiza un interviu cu Regele Mihai, precum si de a informa despre vizita regala.
A r h i v a
  Lideri politici din intreaga lume cauta solutii pentru oprirea violentelor din Orient    
  Americanii cer Belgradului sa colaboreze cu TPI    
  Uniunea Europeana ajuta Serbia cu 200 de milioane de euro    
  Liberalii au un raspuns la problemele globale    
  CDR 2000 mai are de lucru la liste si la staff-ul de campanie    
  Pedeseristii sprijina reintegrarea Iugoslaviei    
  Candidatii bat tara-n lung si lat    
  Manole, un candidat la Presedintie pe banii lui    
  STIRI    
 Top afisari / comentarii 
 Hyperion a eliberat numai acte care atesta absolvirea cursurilor sale (31 afisari)
 Vinerea neagra (30 afisari)
 Gao Xingjian a tradus in limba chineza Eugen Ionesco (28 afisari)
 Dr. Ioachim Oana, nevinovat din punct de vedere medical (20 afisari)
 STIRI (17 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2000 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00747 sec.