Ziua Logo
  Nr. 1826 de luni, 19 iunie 2000 
 Cauta:  
  Detalii »
Sport
Sambata, la Arnhem, in grupa A, Portugalia - Romania 1-0 (0-0)
Razbunare pentru Porto
-- Lusitanii au castigat cu un gol marcat dupa ultimul minut, al patrulea, de prelungiri * Portugalia este prima echipa din grupa A care obtine biletul pentru sferturile de finala
Acolo sus este cineva care le tine minte pe toate. Inclusiv ca Romania a castigat in toamna lui 1998 la Porto, in fata Portugaliei, in ultimul minut, dupa ce gazdele au ratat un penalty si au jucat aproape o repriza cu un om in plus. Atunci, portughezii au dominat autoritar, dar norocul era inca as-ul din maneca lui Victor Piturca. Au trecut aproape doi ani si pentru portughezi singurul scop in viata era razbunarea in fata romanilor. La Bucuresti, asta-toamna, a iesit un egal de salon care a calificat direct ambele echipe la Euro 2000. Momentul mult asteptat de lusitani a venit insa sambata, la Arnhem, culmea!, pe stadionul echipei la care joaca nedreptatitul Stefan
Nanu, fotbalist care doar din motive numai de Ienei stiute vede acest Euro la televizor. Divinitatea a lasat lucrurile in voia lor, dar la scadenta a tinut parca sa indrepte lucrurile. Portugalia a castigat dupa ultimul minut de joc, al patrulea al prelungirilor. La fel cum am castigat noi la Porto. Autorul golului a venit din partea stanga, nemarcat, acolo unde ar fi putut fi chiar Nanu. A fost, daca vreti, peste toate, meciul cu numarul 13 al acestui campionat european. A fost, in cele din urma, ghinion (pentru noi) sau providenta (pentru ei).
Pana in acest ultim minut de joc, meciul a fost anost. Fiecare echipa trasese cate un singur sut pe poarta. Nu a fost consemnata nici o ocazie de gol. Meciul mergea spre 0-0, obiectiv comun al ambelor echipe, dar pe care doar portughezii au avut curajul sa-l si declare. Fiecare echipa a renuntat pe parcurs la cate un atacant, terminand partida doar cu unul singur. Pana si posesia balonului (50% cu 50%) converge catre ideea ca un egal ar fi fost scorul perfect al partidei. Singura diferenta a fost doar aceea ca noua urma sa ne lipseasca un jucator (chiar Hagi!) pentru meciul urmator. Si a venit acest nemeritat minut 94. Minutul in care Costinho, introdus de Coelho sa treaca timpul, a profitat de centrarea buna a lui Figo, de lipsa de marcaj a fundasilor romani si de gafa lui Stelea. 1-0 dupa minutul 94 (cand Figo isi potrivea balonul pentru centrare cronometrul arata ca mai sunt de jucat 4 secunde!!!), intr-un meci care poate decide calificarea in faza superioara la un campionat european, este un scor nedrept. Nedrept a fost insa si scorul de la Porto.
Arnhem, 17 iunie
Marius GHERGHE, 
A r h i v a
  Declaratii dupa meci    
  Am infrant!    
  La mana lusitanilor    
  Nationala este gata sa explodeze    
  Victorie pentru Romania    
  Trei puncte cu Anglia pot fi sansa tricolorilor    
  Linia a doua pentru Zoff    
  Belgia, gazda infuriata    
 Top afisari / comentarii 
 S-a stins George Borcescu (50 afisari)
 Seful Aeroportului Baneasa este in solda lui Dan Voiculescu (32 afisari)
 Teroarea iacobina (29 afisari)
 Nereguli electorale (15 afisari)
 Flasificatorul de acte de pe Internet a fost identificat (15 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2000 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00741 sec.