Ziua Logo
  Nr. 1749 de duminica, 19 martie 2000 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Nefericita alianta. Pentru Romania!
Rasvan MOLDOVEANU 
Scandalul "Firul rosu" a izbucnit cu adevarat. Au aparut probele! Prima informatie despre pastrarea "Firului rosu" Moscova-Bucuresti, de catre regimul Iliescu, a aparut, dupa cum se stie, in "Zavtra", o publicatie ruseasca tip "Romania mare", fara a fi sustinuta, insa, de nici o dovada. "Zavtra" se referea la negocieri romano-ruse, pe aceasta tema, in perioada '93-'95. Sectia romana a postului de radio BBC a difuzat stirea, indicand sursa. La randul lor, doua cotidiane nationale au preluat-o de la BBC. Ziarul ZIUA nu, desi cititorii sau cei care, macar, au auzit de rasunatorul proces "Iliescu-KGB" contra ZIUA (pierdut cu brio de liderul PDSR) s-ar fi asteptat, poate, s-o facem imediat. Am preferat sa amanam. Primul motiv a fost obligatia deontologica de a verifica inainte de publicare o stire de o asemenea gravitate. Al doilea, tocmai izbanda ZIUA in campania "Iliescu-KGB" care ne obliga la precautii suplimentare, pentru a nu fi banuiti de subiectivism. Investigatiile noastre au confirmat stirea din Zavtra. Din mai multe surse. Verificate. In editiile de ieri ale cotidianului nostru, am tiparit marturiile unui fost ofiter al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, coroborate cu alte informatii de prima mana, care confirma mult mai mult decat existenta unui "Fir rosu" Iliescu-Kremlin. Ele dezvaluie ca acesta este o parte dintr-o retea, creata la ordinul KGB, care lega intre ele si, in special de Moscova, toate tarile comuniste aflate sub talpa Uniunii Sovietice. Cel putin in cazul Romaniei, legatura "rosie" cu Rusia s-a pastrat, iar convorbirile telefonice cu tara ale ambasadelor noastre din statele foste membre ale Pactului de la Varsovia se desfasoara si in ziua de azi pe canalele retelei amintite, via Moscova! Existenta "Firului rosu" a fost negata cu vehementa de responsabilii politicii externe romanesti din epoca respectiva: ambasadorul Ioan Maxim, ministrul de Externe Teodor Melescanu si presedintele Romaniei Ion Iliescu, conform Constitutiei, "garantul independentei nationale". Dar iata ca a iesit la iveala un document adresat diplomatului Maxim, necontestat de nimeni, in fata caruia Melescanu a batut in retragere. Este vorba de o "Nota de audienta" a Ministerului nostru de Externe, datata 12 septembrie 1995, care se refera explicit la "un nou acord romano-rus in domeniul legaturilor telefonice guvernamentale internationale criptate speciale". Publicam integral aceasta "nota" in pagina a 3-a, de dezvaluiri, a ziarului nostru. Repetam, inainte de aparitia documentului, Maxim, Melescanu si Iliescu au facut, jigniti, pe niznaii, catalogand informatiile din "Zavtra" drept diversiuni. Dupa aparitia "notei", pus in fata evidentei, Melescanu s-a bagat singur in corzi in doar cateva minute, joi seara, la Antena 1. Supus tirului de intrebari al catorva dintre jurnalistii invitati la emisiunea lui Marius Tuca, ministrul de Externe al lui Ion Iliescu s-a straduit sa minimalizeze documentul. A urmarit, cu eleganta, sa nu-l implice pe liderul PDSR, seful sau suprem din anii "Firului rosu". Nu a reusit. A cedat, ca o racheta, treapta dupa treapta. Publicam, tot in pagina 3, extrase edificatoare din stenograma talk-show-ului de la Antena 1. Melescanu s-a referit la reteaua telefonica a CAER (alianta economica), pentru ca, in final, sa admita ca era vorba despre comunicatiile secrete ale Pactului de la Varsovia (alianta politico-militara patronata de KGB). Dar nu, Romania n-ar fi fost implicata, tara mica, neimportanta pentru rusi, in viziunea liderului ApR, fost ministru PDSR. Istoria nefericita a relatiilor noastre cu Rusia contrazice, in mod flagrant, teza lui Melescanu. In cele din urma, el a fost nevoit sa recunoasca, indirect, existenta documentului. Ba ca nu s-ar fi finalizat, ba ca ar fi devenit caduc, cu ani in urma. Apoi, pozand in aparator al intereselor nationale, Melescanu a respins, cu un aer ingenuu, ideea unei anchete parlamentare asupra "Firului rosu", invocand (electoral, tot era la televizor gratis) alte si alte urgente ale natiunii. Reteaua de telefonie "rosie" infiintata de KGB exista si in prezent. Ea trebuie doar reactivata de fortele politice interesate pentru a-si indeplini menirea. Principalul pion al politicii externe al lui Ion Iliescu, Teodor Melescanu, are datoria sa lase eleganta de-o parte si sa spuna adevarul despre cel care dorea sa perpetueze "Firul rosu" cu Moscova chiar in momentul cand Romania se angaja, oficial, pe drumul integrarii euro-atlantice.
Ion Iliescu, omul care a semnat tratatul cu Uniunea Sovietica muribunda si care a fost racolat in tineretea sa de catre KGB, este legat cu mii de fire de trecutul sau sovietic. Fidelitatea lui Teodor Melescanu fata de Ion Iliescu se poate intoarce ca un bumerang politic impotriva sa. Ar fi pacat de aceasta nefericita alianta. Pentru Romania!
A r h i v a
  Jaful performant al PDSR    2000-03-17
  Maestrii Sereleului    2000-01-26
  "O porcarie si o prostie!"    1999-12-17
     1999-10-12
  Sindicatele otravite    1999-07-09
 Top afisari / comentarii 
 "Fratii corsicani" au fost arestati chiar in timpul staborului (164 afisari)
 PSAL 1 la finis, se pregateste de start PSAL 2 (47 afisari)
 Comandorul care i-a facilitat lui Dragodan imprumutul de la SAFI a primit patru ani de inchisoare (45 afisari)
 Pompierii cer Primariei Bucuresti cosari publici (37 afisari)
 PDSR l-a facut pe Temesan dictatorul BANCOREX (10 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2000 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.77944 sec.