23:22, luni, 22 iulie 2024
Tin minte cu exactitate cand i-am vazut prima data. Albi, grasi, curati, usor sidefii... Foscaiau pe o bucata de carne sticata aruncata in soare pe trotuar. Nu mi-am putut lua privirea de la ei. Am ramas urmarindu-i minute in sir. Mi-era deopotriva scarba, frica de ei, dar ma si fascinau.
Care va sa zica, mi-am zis intr-un tarziu, ei sunt viermii care ma vor manca si pe mine dupa ce-mi voi da duhul. Am alungat gandul imediat, de parca ar fi fost vorba de o premonitie.
La urma urmei, de cand ne nastem suntem condamnati la moarte. Numai ca ne tot codim sa cadem la pace cu adevarul asta. De obicei, incerci sa te obisnuiesti cu ideea ca iti vor muri bunicii, apoi parintii... Sfarsitul tau e insa mereu departe. Pana cand descoperi viermii care te vor manca in cosciug.
Nu stiu ce m-a apucat. Astazi voiam sa-mi cumpar o pereche de pantofi pe care i-am vazut intr-o vitrina. De cand am plecat de-acasa ma tot gandesc la bucuria de a-i avea. Ma apropii de magazin, ii privesc si... ma inchipui incaltata cu ei in cosciugul deschis. Am mainile impreunate, o icoana pe piept, nu disting prea bine cu ce sunt imbracata. Nici lumea din jur nu o vad. Sau nu conteaza. Sunt doar eu si pantofii cu toc inalt, din lac negru, din picioarele mele.
Incerc sa ma trezesc la realitate. Strada, lumea, forfota. Plec din fata magazinului. Nu mai vreau nici-un pantof. Sa-i ia cine vrea. Viermii.
In ultima vreme, am tot incercat sa ma imprietenesc cu moartea. Nu doar cu a mea. Brice Parain spunea ca, daca vrei sa fii liber trebuie sa nu-ti fie frica de moarte. Si, cum vreau sa fiu libera, o sa ma straduiesc. NU VA TEMETI, imi suna-n minte. Mie, una, mi-a tot fost teama. Teama sa nu sufar. Am tot luptat sa nu ma atasez de cainele pe care l-am primit cadou de Craciun, pentru ca o sa sufar ca un caine cand o sa moara - pe ideea ca el va trai sigur mai putin decat mine. Sa nu ma indragostesc, pentru ca si iubirea, asemeni animalelor de companie, moare. Si iarasi doare. Teama de ce va zice lumea despre mine, daca. Si, uite asa, m-am autocioplit intr-un tipar, de nu mai stiu nici eu cine sunt. Sunt... bolnava.
