< Imprimare >      ZIUA - EVENIMENT - sambata, 16 februarie 2008

Tariceanu nu a renuntat la afaceri

Presedintele PNL sustinea, intr-un drept la replica acordat ZIUA la articolul "Fratia Citroen", ca nu face afaceri pentru ca este prim-ministru. Un document publicat in Monitorul Oficial 596 din 20 februarie 2007 demonstreaza tocmai contrariul.

ZIUA a dezvaluit la inceputul lunii februarie, in articolul "Fratia Citroen", legaturile dintre anumiti oameni de afaceri si premierul Calin Popescu Tariceanu. Imediat dupa aparitia articolului, primul-ministru, prin intermediul unui drept la replica semnat de Biroul de presa al Guvernului, ne-a anuntat ca ne va actiona in judecata. Presedintele PNL sustinea ca ziarul ZIUA a publicat "afirmatii false si ipoteze absurde, fara nici un suport real". De asemenea, seful Executivului ne acuza ca am incercat sa manipulam opinia publica si ca intentia noastra "clara" a fost de a-l prejudicia. Punandu-ne la dispozitie o declaratie acordata ca raspuns la o serie de acuzatii lansate la adresa sa de Cozmin Gusa, Tariceanu preciza ca nu a facut afaceri dupa ce a ajuns in fruntea Executivului. "Nu am afaceri cu nici unul din cei mentionati in declaratiile facute de dl Gusa (n.r. - este vorba despre oamenii de afaceri Sorin Creteanu si Gabriel "Puiu" Popoviciu). In primul rand ca nu fac afaceri, pentru ca sunt prim-ministru, in al doilea rand, din ceea ce stiu, nu exista legaturi de afaceri cu firma respectiva la care eu sunt actionar", afirma primul-ministru in acelasi drept la replica. Cu toate acestea, ZIUA detine un document din care rezulta faptul ca Tariceanu s-a implicat direct in activitatea firmei sale Automotive Trading Services-SRL (ATS) si dupa ce a fost numit in functia de premier.

Hotararea din 17 ianuarie 2007

Conform documentului publicat in Monitorul Oficial, pe 17 ianuarie 2007, asociatii firmei Automotive Trading Services-SRL (ATS), respectiv Popescu Tariceanu Calin Constantin Anton si Bucurescu Bogdan Valeriu, intruniti in adunare generala, au hotarat urmatoarele: "1. Se desfiinteaza punctele de lucru ale societatii situate in: Bucuresti, sos. Fabrica de Glucoza nr. 9-11, Sectorul 2; Curtici, judetul Arad, zona libera Curtici. 2 Se infiinteaza un punct de lucru al societatii in Bucuresti, Sos. Bucuresti-Ploiesti nr. 42-44, lotul Citroen, Sectorul 1. Redactata si semnata, in 4 (patru) exemplare astazi, 17.01.2007".

Respectiva hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor a fost semnata de premierul Calin Popescu Tariceanu si asociatul sau Bogdan Valeriu Bucurescu, ulterior ea fiind publicata in partea a IV-a a Monitorului Oficial al Romaniei nr. 596 din 20 februarie 2007 (vezi facsimil). Documentul demonstreaza ca primul-ministru s-a implicat direct in activitatea firmei sale si dupa ce a ajuns in fruntea Guvernului, desi acest lucru este imoral. In aceste conditii, afirmatia lui Tariceanu conform careia nu face afaceri intrucat este premier nu are deloc acoperire. Mai mult, ea arata ca presedintele PNL nu a renuntat niciodata la afaceri dupa ce a fost numit in fruntea Executivului.

Interesant este ca Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor din 17 ianuarie 2007 consfinteste tocmai mutarea firmei ATS pe terenul din Baneasa. Suprafata despre care liderul PIN Cozmin Gusa a afirmat ca i-a fost data lui Tariceanu de catre omul de afaceri Gabriel "Puiu" Popoviciu, asociat al lui Sorin Creteanu, cel despre care acelasi Cozmin Gusa sustinea ca a construit showroom-ul ATS din Soseaua Bucuresti-Ploiesti nr. 42-44.

Cert este ca daca premierul doreste sa inlature orice mister in acest caz, este necesar sa faca publice toate documentele referitoare la societatea sa si la mutarea acesteia in Baneasa. Documente prin care sa dezvaluie de la cine a luat terenul din Baneasa si cine a construit showroom-ul.

Marian GHITEANU

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=233299&data=2008-02-16