Sunt, iata, saptesprezece ani de la manifestarea horror a cultului depravarii, cult in care se exersa regimul criptocomunist. In asteptarea rechizitoriului Parchetului militar asupra autorilor Mineriadei din 13-15 iunie va propunem o lectura a presei epocii. Ea e folositoare atat cititorilor, cat si... cititilor! Desigur, intr-un spatiu de gazeta ar fi impropriu un excurs istoriografic, de aceea ne vom multumi aici sa spicuim din productia jurnalistica din primul semestru de libertate pentru a atrage atentia ca opiniile cu care opereaza presa nu sunt evanescente, nu devin litera moarta odata cu difuzarea lor, ci pot avea efecte ziditoare sau dezastruoase. Cuvintele fiind faptele profesiei noastre suntem pasibili pentru judecata istoriei. Poate nu numai a ei!
Presa acelor zile merita o lectura atenta a Parchetului militar in stradania sa de a aduce in fata Justitiei pe adevaratii autori ai evenimentelor din 13-15 iunie 1990! Dar sa nu ne amagim din moment ce, iata, incurajat de inhibitia oamenilor legii capo del tutti capi, cum era Ion Iliescu prin startul furat la Revolutie continua sa considere si astazi invazia bandelor de ciomagari asupra Bucurestiului ca expresia unei constiinte civice! Probabil tot o astfel de constiinta i-a indemnat pe articlerii presei feseniste sa demonizeze pe cei care au oficiat in mitingul maraton din Piata Universitatii exorcizarea de comunism.
Cele doua "Scantei"
Sub titlul "Scanteia domnului Iliescu" cititorii revistei Zig Zag aflau de aparitia oficiosului Frontului Salvarii Nationale: "De cum a facut ochi, publicatia se leaga de noi(...) vom deveni, mai mult ca sigur, obiect de invatamant politico-ideologic pentru propagandistii Petre Datculescu, Ion Lotreanu si Stelian Motiu, filosofii colectivului redactional. Faptul ar trebui sa ne bucure. Publicatiile indrumate de Front (de la "Adevarul" pana la "Dimineata") au atacat si ataca in continuare tot ce e viu, tot ce e interesant in presa romaneasca de dupa Revolutie (...) Vazand insa obiectul criticii ne-am ingrijorat brusc. Oficiosul "Azi" e nelinistit de apropierea facuta de noi intre fascism si comunism. Inima revolutionara a redactorilor, bine pitulita sub veston democratic, a batut mai tare la o asemenea apropiere. Atasamentul fata de comunism s-a dat pe fata. S-au demascat! ar fi spus domnul Petre Roman. Sau poate, mai stii? Comunistii de la "Azi" au primit indicatia sa ne critice. Nu de altceva, dar domnul Iliescu are o lunga experienta a indicatiilor de partid transmise presei centrale."
Nu doar saptamanalul Zig Zag va fi tinta atacurilor presei feseniste; tot ce se "abatea de la linia partidului" trebuia demonizat. Nici un scrupul nu descurajeaza ofensiva demolatoare a condeierilor fesenisti. Fie ca sunt pe statele Frontului, fie ca mimeaza "lepadarea de Satana". Asa cum a vrut sa treaca schimbarea la fata a "organului central al PCR, Scanteia". Atenti la indicatiile noului sef al carui prim discurs vestejea pe cel care "intinase idealurile comunismului", scanteistii s-au repliat imediat refondand oficina lor-cum altfel!-ca "Scanteia poporului". Apoi, prin efractie, au comunizat titlul unui celebru ziar de stanga din Sarindari, Adevarul, a carui disparitie o avea pe constiinta Scanteia tovarasului Take, alias Silviu Brucan, acest Leonte Rautu al Frontului. Sub conducerea lui Darie Novaceanu ziarul va intrece in zel tot ceea ce aparea sub egida Frontului Salvarii Nationale. Doar Radioteleviziunea avea s-o concureze prin gradul inalt de intoxicare a maselor. Nici nu era greu din moment ce ele, fapt de notorietate stiintifica, sunt agitate de sentimente si iluzii contradictorii, de pasiuni si instincte irationale. Iata un fragment dintr-un editorial al directorului publicatiei din care aflam cine sunt cavalerii apocalipsei din 13-15 iunie:"...intelectuali de prestigiu au defilat prin "zona libera de comunism" protejand "golanii" si scufundandu-se deliberat sau inconstient, in marasmul lor. Bisnita, prostitutia, furturile din masini erau si ele tot o protectie a acestui mecanism diabolic de extractie legionara care s-a infipt adanc in pavajul de la Universitate". In vecinatatea unor astfel de editoriale muiate in veninul de extractie stalinista chiar si cursivul ministrului Andrei Plesu din "Adevarul" nu ramane necontaminat; el inaugureaza limbajul de lemn de... trandafiri cadelnitand consensul dintre victime si calai: "Fara conciliere nationala, fara generozitate, fara puterea de a ierta ne vom pierde intr-un indreptatit intuneric. Am aratat ca putem fi curajosi. Sa aratam ca putem fi blanzi. Am aratat ca putem fi necrutatori. Sa aratam ca putem fi nobili."
E greu de crezut ca tortionarii care terorizasera Capitala aveau organ pentru a digera indemnul autorului "minimei moralia"! El ar fi fost poate mai util inainte ca "fructele maniei proletare" sa se fi copt in presa fesenista. Da de unde! Putini stiu azi ca domnul ministru al Culturii devenise gestionarul hartiei de ziar si al spatiilor tipografice, postura in care facea tain privilegiat presei feseniste. Nici nu e de mirare din moment ce intr-un alt numar al aceluiasi ziar cu nume uzurpat, Adevarul, Andrei Plesu il socotea pe Ion Iliescu erou tragic al noii istorii! n
Demonizarea Golaniadei
Bugetata generos din fonduri care niciodata n-au facut obiectul vreunei cercetari, camuflandu-si majoritatea articlerilor sub nume false, tema predilecta a presei frontiste a fost compromiterea adversarului prin "demascarea" trecutului celor care refuzau inregimentarea. (Ar fi fost util sa punem pe doua coloane biografiile alcatuite de ziarul "Dimineata" lui Ion Iliescu, pe deoparte, si profesorului timisorean Geo Serban, autorul Proclamatiei de la Timisoara, ca sa vedeti cat de diferite erau grilele intrebuintate).
Evident, efectele manipularii erau cu atat mai mari cu cat "demascarea" neodemocratilor ca fosti era mai socanta! In acest iures al demolarilor un fost detinut politic cum era Constantin Ticu Dumitrescu era identificat ca fosta capetenie legionara, celebru tortionar la Rebeliune. Ce conta ca incriminatul avea in ianuarie 1941 doar 12 ani! De vanatoarea de legionari n-avea sa scape nici unul dintre cei mai respectati lideri ai Pietei Universitatii, actorul Dragos Paslaru. Pentru ziarul "Libertatea" (redactor sef Octavian Andronic, autorul unei rubrici de pomina care concura si alimenta cele mai aberante zvonuri!) nu conta faptul ca "legionarul" se nascuse in 1951, ci ca in palmaresul sau artistic aflandu-se interpretarea cinematografica Horia Sima actorul era legionar sadea! Asa i se punea in seama fidelitatea simista pe care, chipurile, ar fi marturisit-o din balconul de la Universitate: "Sunt legionar din tata in fiu si voi lupta pana la capat pentru cauza acestei organizatii. "Urmarea acestei minciuni sfruntate?"Dupa pacificarea Bucurestiului cu bate, lanturi si topoare, actorul avea sa-i declare cronicarului de teatru Victor Parhon consecintele suferite in urma acestor minciuni de presa:"Geamurile unei vitrine a Teatrului Nottara in care era fotografia mea au fost sparte si pe o alta vitrina a teatrului s-a scris "actori legionari-actori comunisti"...Asta fusese inainte de navalirea minerilor, un prolog prin "delatiune in fals". Ea avea sa alimenteze vanatoarea inocentilor. Ziarul mentionat a fost doar o voce intr-un concert sinistru. Sunt de cosmar imaginile proiectate repetitiv la jurnalul de actualitati tv din seara zilei de 13 iunie; unora dintre participanti la busculada din curtea Televiziunii li s-au facut stop-cadre pentru identificarea de catre multime! Faptul inadmisibil intr-o lume civilizata n-a constituit un scrupul pentru conducerea Televiziunii care a pornit astfel vanatoarea inainte chiar de dezlantuirea violentei mineresti de a doua zi. Una dintre aceste victime avea sa fie chiar indragitul actor Dragos Paslaru: "In dimineata acelei zile (14 iunie-nn) ma aflam la sediul Asociatiei "21 Decembrie"...La orele 7.30 cladirea a fost inconjurata de mineri care au cerut sa le deschidem usa...iar un grup de 5-6 mineri, spargand geamurile de la parter, au patruns in cladire incepand s-o devasteze. Seful Asociatiei, sculptorul Alexandru Nancu, a coborat in mijlocul lor si i-a potolit, citindu-le declaratia noastra din seara zilei de 13 iunie in care condamnam agresiunile din Piata Universitatii si de la Televiziune...Minerii au incetat agresiunea, dar a aparut un civil care l-a lovit pe Alexandru Nancu, dezlantuind macelul care a urmat. Am fost izolat de ceilalti (...) dus in spatele cladirii unde am fost lovit in cap cu un obiect contondent, lesinand imediat. Am fost stropit cu un furtun cu apa pana mi-am revenit, am fost ridicat in picioare si dus printre mineri, din Batistei pana la rondul din Piata Universitatii, timp in care am fost lovit in permanenta cu tot ce aveau minerii la indemana."
Nu stiu daca printre declaratiile victimelor mineriadei din 13-15 iunie solicitate de Parchetul militar se afla si cea a lui Dragos Paslaru. Improbabil; el avea sa dispara nu numai din viata teatrala, dar si din viata laica! n
Pentru unii muma, pentru altii ciuma!
Nu doar cazul "legionarului" Dragos Paslaru ne obliga sa ne intrebam daca nu cumva vinovata de "cultura depravarii" se facea vinovata si o nenumita parte a presei in diatribele domnului Iliescu.
Mai exact: cea fesenista prin articolele de genul celor semnate de Darie Novaceanu sau Octavian Andronic. Desigur, gazetarii se pot prevala de dreptul de opinie, dar din punct de vedere moral unele cuvinte pot fi la fel de mortale ca si batele sau gloantele! Spre cinstea breslei partea plina a paharului a asigurat-o prestatia presei independente.Un exemplu din zecile care poate fi citat e pagina semnata de Ion Cristoiu in Zig Zag: "Un model european: PIATA UNIVERSITATII". Sa citam: "Manifestatia din Piata Universitatii reprezinta astfel punctul culminant al despartirii iremediabile dintre putere si tinerimea studioasa. Si cum aceasta tinerime intruchipeaza partea cea mai avansata a Revolutiei Romane, mitingul din Bucuresti marcheaza ruptura categorica dintre actuala conducere si idealurile miscarii din decembrie. Nu altfel se explica solidaritatea cu manifestantii a imensei majoritati a intelectualitatii noastre (...) E semnificativ faptul ca toate publicatiile particulare, adica exact acelea care nu depind in nici un fel de guvern, s-au manifestat si se manifesta critic fata de regimul Iliescu. La cinci luni de la Revolutie societatea romaneasca traieste din nou ruptura tragica dintre putere si intelectualitatea tanara. Lui Nicolae Ceausescu i-au trebuit trei ani pentru a intra in conflict cu studentimea. D-lui Ion Iliescu i-au fost suficiente doar cateva saptamani. "Si mai departe despre acest "personaj de tragedie al tranzitiei", pe mana caruia majoritatea romanilor avea sa-i transfere destinul lor, iata opinia editorialistului: "luand in serios simplismele unor gazetari mediocri din presa subordonata Frontului, gazetari care-lucru ciudat!-n-au nici macar curajul de a-l apara sub semnatura proprie, preferand sa se piteasca in spatele unor pseudonime si al unor "scrisori venite din partea oamenilor munci", domnul Ion Iliescu nu vede in aceasta manifestare decat o simpla manevra a adversarilor sai politici." De-ar fi fost doar atat! n
Trambitele puterii au o singura partitura
Imediat Radioteleviziunea si presa fesenista titreaza in consecinta. "Adevarul", "cotidian independent": Reportajul celei mai fierbinti zile, inceputa cu rasaduri de flori, terminata cu morti, raniti si incendii. Bandele legionare si-au facut aparitia in uniforme(!).
Tentativa de lovitura de stat a esuat. "Chiar inaintea venirii minerilor in Capitala! S-au cam grabit ortacii lui Darie Novaceanu sa arate ca stiu cum e spilul punerii in scena! Editorialul din cotidianul Frontului Salvarii Nationale, Azi, (vineri, 15 iunie): "Vocea abjecta a violentei". Autorul ei, Stelian Motiu, isi face mea culpa, desi nimeni nu-i ceruse! Il muncea "sentimentul, imposibil de reprimat, al unei vinovatii fata de opinia publica romaneasca. De mai multa vreme pe adresa redactiei au sosit semnale indeajuns de edificatoare cu privire la extinderea, accentuarea tendintelor de implantare a unor structuri de sorginte legionara. Am considerat aceste semnale ca fiind expresia unei anume ingrijorari rezultate din agresivitatea verbala a ziarelor de extrema dreapta, a mitingistilor stipendiati cu bancnote provenite de aiurea". Cand adoarme vigilenta revolutionara "mitingistii"/"golanii" pun de-un puci! In acelasi ziar, dar in numarul de duminica, 17 iunie, Ioan Toma (?) semneaza in locul obisnuit editorialului un reportaj de culoare, "Minerii", in care descrie primirea entuziasta facuta acestora (nu doar de Iliescu!) ci si de "milioane de inimi (care) au tresarit de bucurie...Cu toata groaza noptii (de 13 spre 14 iunie-n.n.) pe care am trait-o, multi bucuresteni am alergat sa-i vedem. Printre ei am fost si eu. Primul miner pe care l-am intalnit, unul foarte tanar, l-am imbratisat". Autorul omite sa ne spuna locul unde a trait emotia vietii sale. De va fi fost la Casa Scanteii n-ar fi exclus ca in loc de miner sa fi pupat ditamai capitan de securitate. Si asta pentru ca in "filmul exact al celor petrecute" relatat de viitorul ambasador al Romaniei, Teodor Baconsky, "Intrarea in sut", aflam cine insotea "un camion plin cu mineri inarmati cu bate, lanturi si bucati de cablu din fire metalice; in fata, deschizand calea, o masina cu patru "civili", la costum, dotati cu statii de emisie-receptie. Scopul descinderii: devastarea redactiei ziarului "Romania libera" si suprimarea redactorilor.(...) Minerii coboara si cauta sangele primei victime din zona; o femeie de bine arata cu degetul spre un muncitor tipograf care e denuntat ca paginator al cotidianului "Dreptatea". 30-40 dintre ei cu chipuri desfigurate de ura se reped la omul respectiv, care fuge innebunit de groaza, reusind sa patrunda in cladire. Cateva femei din Combinatul Poligrafic se distreaza, rad satisfacute si chiar aplauda. Le intreb ce gasesc de ras in faptul ca se atenteaza la viata unui om. Am nesansa ca unul dintre mineri sa auda, din goana, ca indraznesc sa nu fiu de acord cu o crima la drumul mare. Se opreste si ma ia de guler, injurandu-ma si amenintandu-ma cu ranga pe care o tine in mana. Intr-o secunda sunt inconjurat, continui sa fiu insultat si dupa ce se afla ca lucrez la Ministerul Culturii mi se spune: "Ce fel de cultura faceti voi, ba, daca nu-i invatati pe astia sa nu-si vanda tara?" (astia sunt desigur dusmanii poporului, identificati foarte usor, mai exact demascati de faptul ca nu arata ca minerii, nu bat ca minerii, nu ucid ca minerii)... Am scapat de linsaj: securistul care-i conducea i-a anuntat prin porta-voce: "Incolonarea, suntem chemati in alta parte." Si un al doilea fragment: "Culmea e ca nu au fost maltratati si adepti ai FSN, (pentru ca atunci cand asemenea dezlantuiri de teroare iau locul legilor totul e posibil). Dezmatul discretionar si agresivitatea bestiala au si o latura care imbina absurdul cu ridicolul: noul Muzeu al taranului Roman (gazduit in cladirea unde functiona Muzeul P.C.R.) a fost luat cu asalt de ortacii care au vazut in denumirea acestuia vreo legatura oculta cu P.N.T.-ul! E inutil sa ne intrebam cui foloseste aceasta situatie insuportabila. Ce sa mai creada intelectualii acestei tari, dar si alte categorii sociale dupa o asemenea zi de cosmar? Au ei vreo legatura cu cei cativa borfasi care au spart geamurile la Televiziune? A aruncat Ana Blandiana cu sticle incendiare? Poate cineva cu mintea intreaga sa sustina ca Gabriel Liiceanu e legionar? Cine ne poate prostii cu asemenea aberatii?" n
"Infernul se numeste Magurele"
La vremea aceea Sorin Rosca Stanescu nu era una din Casandrele editorialelor zilnice, nici director de ziar ci, pur si simplu, ziarist de teren. Serialul cu titlul de mai sus ramane si astazi un document cu o puternica forta acuzatoare impotriva celor care sub numele de cod democratie originala se dovedeau adeptii cultului depravarii pe care-l proiectase cu cateva luni inainte Ceausescu cand a mobilizat asupra Timisoarei garzile patriotice din alte judete. In patru numere consecutive reporterul de la "Romania libera" reuseste sa sparga tacerea care se asternuse asupra soartei "legionarilor" arestati si, in acelasi timp, sa demonstreze prin marturiile celor implicati complicitatea care a existat intre politie, armata, procuratura si mineri.
Studentii sechestrati la Arhitectura si Universitate, dupa ce au fost ciomagiti pe loc au fost aruncati claie peste gramada in fantana din apropiere. Unii au fost transportati apoi la Guvern, batuti in timpul transportului la fel ca si cei dusi la Ministerul de Interne. Fratii George si Victor Roncea aveau sa se regaseasca la Magurele unde ii astepta un cordon de soldati si subofiteri, care i-au ciomagit cu bastoanele. Dupa amiaza au sosit anchetatorii si au inceput sa le ia declaratii. A doua zi a sosit si o masina cu mineri. Multi dintre ei au asistat la ancheta. Purtau manusi de box si erau inarmati cu bate. Celor arestati li s-a spus ca Marian Munteanu e mort, ca Ratiu, Bacanu, Blandiana, Paler si Liiceanu sunt arestati, iar Campeanu a fugit, dar urmeaza sa fie prins. "Se incerca astfel descurajarea arestatilor pentru a scoate de la ei declaratii convenabile, care sa justifice comunicatele oficiale despre "rebeliunea legionara". Multi erau atat de speriati incat dadeau orice fel de declaratii. La proces, care a durat mult timp, gratie unui corp de avocati care s-a mobilizat benevol in sprijinul sutelor de inculpati adusi in boxa au fost demantelate acuzatiile mincinoase.
Trecusera doar cateva zile de la devastarea redactiilor si presa independenta si-a recapatat tonusul si vocatia de a produce dovada unor grave abuzuri comise de catre autoritati. Aflam ca autoritatile mintisera cu aceeasi nerusinare. Si in privinta soartei ultimilor grevisti ai foamei. Ei nu se aflau spitalizati, ci in afara celor care reusisera sa se refugieze din calea fortelor politienesti, cei prinsi au fost ciomagiti bestial.
Excedat, probabil, de acuzatiile ce i le-a adus presa, generalul Mihai Chitac, ministrul de interne, se vede obligat sa faca destainuiri Comisiei Parlamentare de anchetare a evenimentelor din 13-15 iunie cum ca "...In ziua de 11 iunie toata conducerea Ministerului de Interne a fost convocata la palatul din Piata Victoriei unde presedintele ales si primul ministru au ordonat ca impreuna cu Ministerul Sanatatii, Serviciul Roman de Informatii, Procuratura Generala, armata, cu participarea a 4000-5000 de cetateni (!) pe care trebuia sa-i aduca domnul N.S. Dumitru sa puna ordine in Piata Universitatii". Cat de parsiva era aceasta intalnire ne dovedeste si faptul ca in aceeasi zi urma sa aiba loc, in sfarsit, conciliabule intre autoritati si reprezentantii ultimilor protestatari ramasi in Piata! Pretextul pentru care avea sa esueze reuniunea a fost refuzul d-lui Iliescu de a cere TVRL sa transmita in direct confruntarea. In scenariul ce se punea la cale Televiziunii i se destina doar rolul de instigare, nu si pe cel de conciliere. n
Cum s-a "implementat" o mistificare istorica
E de pomina gafa prin care dl Ion Iliescu atribuia miscarii legionare steagul... Islamului! Unde-l vazuse n-avea sa ne spuna, insa ideea repetarii rebeliunii legionare a fost repede imbratisata de presa aservita cu o asemenea fervoare incat unii dintre yesmenii din ziare au jurat mincinos ca i-au vazut defiland chiar in uniforme! Cercetand numerele de dinaintea mineriadei ne-a atras atentia o mistificare istorica pe care o exersase ziarul "Azi". "Documentarul" despre manifestatia proregalista a bucurestenilor din 8 noiembrie 1945 era etichetata tot ca o "incercare de rebeliune legionara". De ce? Pentru ca "oratorii au salutat cu salutul fascist, au intrebuintat metode specifice legionare-arderi de masini, oprirea tramvaielor, molestarea trecatorilor..." Dar cum rebeliunile nu se fac cu mana goala suntem incredintati ca s-a facut "inarmarea manifestantilor; majoritatea participantilor purtau in maini steaguri mici, avand drept maner o bata. Unii aveau rangi, ciocane sau bolovani in genti, altii sticle cu benzina si sare(!) pentru incendieri...Pentru a produce confuzii si a atrage in lupta toate elementele iresponsabile s-au dat ordine false (sic!) catre scoli si institutii de stat...Au atacat institutii publice...ca Ministerul de Interne, Ministerul Propagandei, Confederatia Generala a Muncii (de unde, intr-adevar, s-a tras in manifestanti, declansand carnagiul-nn), sediile Apararii Patriotice...Prin felul cum s-a desfasurat aceasta actiune (ea) se aseamana cu rebeliunea legionara din ianuarie 1941."
O simpla asociere a acestei probe de grosolana mistificare bolsevica a unei manifestari pasnice din 8 noiembrie 1945, transformata de provocatorii comunisti intr-un carnagiu cu faptele petrecute in ziua de 13 iunie 1990 incurajeaza o noua ipoteza pe care o supunem anchetatorilor cazului. Nu cumva evocarea acestei manifestari a inspirat scenariul provocator pus la cale de factori ai puterii? Sa fi calchiat acest "documentar" factorii puterii care s-au intalnit luni, 11 iunie, sa stabileasca scenariul "igienizarii Piata Universitatii"? Avem disponibile cateva elemente care atesta probabilitatea unei conspiratii a puterii. Iata cateva fapte devoalate de presa independenta. Unu: ca Gelu Voican Voiculescu, vicepremier al guvernului, si-a ras barba "pentru a se amesteca in multime". Doi:ca Virgil Magureanu, fost capitan de Securitate care a tainuit aceasta apartenenta cand a fost promovat la sefia SRI, s-a implicat asa cum i-a marturisit lui Cornel Nistorescu in "Expres", dar si cum reiese din transcrierea discutiei prin radio-telefon dintre generalii Chitac si Diamandescu. Trei: in seara zilei de 13 iunie, cu cateva ore inainte ca tandemul R. Theodorescu-
Em. Valeriu sa opreasca emisia de televiziune si sa iasa "pe sticla" pentru a incita multimile cu iminenta unei lovituri de stat, directorul general, conform depozitiei domnul Martiniuc, redactorul de serviciu postat in anticamera acestuia, a primit vizita domnilor Gelu Voican Voiculescu si N.S. Dumitru, secretar general al FSN, cu care s-a intretinut indelung. Sa se fi decupat atunci rolul provocator ce revenea Televiziunii? Faptul ca programul tv a fost oprit din Palatul Telefoanelor abia in toiul meciului de fotbal pe care echipa Romaniei tocmai o sustinea la Campionatul Mondial si nu cu ceva timp inainte cand incepuse halimaua din incinta institutiei da de banuit. Ca si faptul ca, mult timp dupa aceea, acelasi tandem care a acuzat ca fusese amenintat cu linsajul, n-a depus nici o plangere Procuraturii pentru pagubele aduse institutiei. Desi autoritatile statului pusesera deja diagnosticul. Astfel, Comunicatul presedintelui afirma ca "in cursul dupa-amiezei, (13 iunie-n.n.) actiunile violente ale elementelor extremiste de tip legionar s-au intensificat". Si mai departe:
"Ne adresam tuturor fortelor democratice ale tarii (...) cu chemarea de a sprijini actiunea de lichidare a acestei rebeliuni legionare..." Fara nici o nota dubitativa privind sorgintea devastarilor e si Comunicatul guvernului: "Se impune un raspuns imediat, de o deosebita fermitate, impotriva acestor acte de terorism legionar...".
Lipsa de interes pentru demersul obligatoriu pe care trebuie sa-l faca sefii unei institutii jefuite ii acuza. Nu doar de incompetenta!
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=222244&data=2007-06-13