< Imprimare >      ZIUA - ECONOMIC - miercuri, 13 iunie 2007

Stiri pe scurt

Pasare la motor!

Cursa TAROM RO 707 care a decolat ieri din Bucuresti cu destinatia Iasi a aterizat de urgenta pe Aeroportul Otopeni, imediat dupa decolare. O pasare a reusit sa intre in motorul 2 al aeronavei YR-ATB, iar procedurile de securitate impun aterizarea imediata. Pasagerii au fost preluati de o alta aeronava si transportati spre destinatie. (C.P.)

BAT la 10 ani

British American Tobacco (BAT) Romania, liderul pietei romanesti de tigarete, a marcat, ieri, debutul aniversarii celor 10 ani de activitate in Romania prin prezentarea celor mai importante proiecte de implicare sociala si de sustinere a culturii romanesti. "Suntem onorati sa putem anunta astazi un deceniu de activitate pe piata din Romania, timp in care, pe langa atingerea parametrilor, ne-am straduit sa fim prezenti in viata sociala si culturala a Romaniei prin proiecte, concrete, novatoare", a declarat Adrian Popa, Corporate, Legal & Regulatory Affairs Director. El a mai afirmat ca politica de implicare sociala reprezinta o traditie in cultura organizationala construita pe o strategie dezvoltata global si adaptata la specificul comunitatilor locale. Compania a inregistrat anul trecut un profit net de 143,23 milioane de lei (circa 40,6 milioane de euro), in avans cu 47% fata de anul precedent. (F.B.)

Blue Air isi mareste flota

Blue Air, liderul pe piata de transport aerian low-cost din Romania, va achizitiona o noua aeronava Boeing 737 seria 400, cu o capacitate de 162 de pasageri, care va fi livrata in luna noiembrie a acestui an. Achizitia aeronavei si a altora pe viitor face parte din planul dinamic de dezvoltare a companiei, care implica introducerea unor noi destinatii, cum ar fi Bucuresti-Stuttgart si Arad-Stuttgart", a declarat directorul general al Blue Air, Gheorghe Racaru. Anul trecut, compania, a raportat o cifra de afaceri de 50 milioane de euro, dublu fata de 2005, iar pentru acest an se estimeaza un venit de 80 milioane de euro. (F.B.)

BERD da bani la Posta

Compania Nationala Posta Romana (CNPR) a semnat, ieri, cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), un acord de credit de 50 milioane euro, destinat infiintarii unui centru de tranzit in Capitala si echiparea si tehnologizarea centrului regional de tranzit din Cluj-Napoca. Proiectul are o valoare totala de 60 de milioane de euro, din care Posta va acoperi 10 milioane de euro. Contractul are o durata de opt ani si include o perioada de gratie de doi ani. Dobanda va fi calculata conform EURIBOR la sase luni (dobanda medie la euro pe piata interbancara), plus 1,85%.

Pana la 20 milioane euro din creditul BERD va fi sindicalizat cu alte doua banci comerciale din afara Romaniei, conform reprezentantilor BERD.

Creditul va avea ca destinatie finantarea constructiei in Capitala, cel mai probabil in zona Otopeni, a primului centru automatizat din Romania pentru sortarea trimiterilor postale si modernizarea centrului de sortare existent in Cluj-Napoca. (G.M.)

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/display.php?id=222219&data=2007-06-13