Patronul Stelei loveste din nou
"Cel mai mare dusman al lui Hagi este o parte din personalitatea lui. Vreau sa omor acea parte din personalitatea lui Hagi, ca sa fac din el un mare antrenor", a declarat, ieri seara, finantatorul Stelei, Gigi Becali, in emisiunea realizata de Robert Turcescu la RealitateaTV. "Eu sunt un dresor de oameni", a continuat ''razboinicul luminii'', acuzand faptul ca antrenorul Gheorghe Hagi nu are scheme clare de antrenament dupa ce Radoi, Dica, Goian, Neaga si Petre Marin s-au plans finantatorului ca ei joaca doar din ''experienta''. "E nasul tau, dar daca nu ne calificam in Liga el se intoarce la <<IAKI>>, are bani, dar noi avem familii de intretinut. Luam 150.000 pentru Liga, daca nu ne calificam...", i-ar fi transmis unul dintre jucatori. Banii par sa fie insa cheia problemei, Becali insistand ca vrea banii, ''dupa aia mai vorbim, il putem face pe Hagi mare antrenor. Acum, vreau sa iau astia 12-15 milioane''.
Becali a continuat sa-l atace virulent pe cel pe care, cu numai aproape doua luni in urma, il angaja ca antrenor al Stelei si caruia ii promitea atunci ca ii va da mana libera in conducerea echipei. "Ma pricep cel mai mult la oameni, cea mai mare calitate a mea este sa lucrez cu oamenii si sa-i conduc. De exemplu, eu angajez un antrenor si daca greseste ma consult cu altii si ii spun unde greseste. Eu sunt un dresor de oameni", a afirmat Becali. Finantatorul a explicat de ce este singurul care decide la club si la echipa: "Hagi sa intre in Liga, sa ia campionatul si dupa aia mai vorbim. Lucrurile s-au schimbat, nu mai sunt asa cum am declarat la inceput, pentru ca el nu este un asa bun luptator cum am crezut".
Patronul din Ghencea a dezvaluit, in premiera, un alt caz din "bucataria interna" a echipei, care l-a determinat sa-l atace pe Hagi. In cantonamentul din Olanda, ''Regele'' a vrut sa-l trimita acasa pe Lovin, nemultumit de modul in care acesta se prezentase intr-un amical, si l-a sunat pe Becali sa-i comunice decizia sa. Dupa mai multe discutii, Hagi a acceptat a doua zi ca Lovin sa ramana la echipa. Tot in Olanda, cinci jucatori reprezentanti ai echipei, Radoi, Dica, Goian, Neaga si Petre Marin, s-au plans de metodele de antrenament ale lui Hagi si de modul in care acesta discuta cu ei. Mai mult, au acuzat faptul ca tehnicianul nu are scheme clare de antrenament, ca nu a creat niste trasee de joc.
Banii sunt problema
Becali a dezvaluit care este cel mai important lucru, in toata aceasta criza de la Steaua: "E vorba de bani aici. Sunt 30 de milioane, 15 acum si 15 daca luam campionatul. Daca nu ne calificam, cine imi da banii astia? Sau macar alea patru, primele pentru Liga Campionilor? Acum, vreau sa iau astia 12-15 milioane. Dupa aia, chiar daca jocul mai scartaie, poate Radoi sa joace si in alta parte, dar acum trebuie sa luam astia 15 milioane. Vreau banii, dupa-aia mai vorbim, il putem face pe Hagi mare antrenor", a mentionat patronul din Ghencea.
Potrivit lui Gigi Becali, ''Regele'' castiga doar 50 de mii de euro pe an de pe urma contractului individual de munca, iar restul de 350.000 provin dintr-un contract de imagine.
Pentru mai multe detalii accesati si: ''Feudalul Becali si <<Regele>>'' ^http://www.ziua.ro/news.php?data=2007-08-20&id=875^
REACTII LA CALD
Mihai PALSU, redactor sef adjunct:
"Gigi Becali este cel mai bun exemplu de neurmat. El crede ca s-a metamorfozat din cioban in creator de caractere. De aceea, nu-si mai vede lungul nasului si fabuleaza pe la emisiuni Tv - mai mult sau mai putin sportive -, crezand ca, daca ai palat plin de plosnite umane, ai dreptul sa spui orice si sa crezi ca detii adevarul absolut. In tot acest scandal, descopar un Hagi mai antrenor decat s-a aratat la Nationala si un om care a inteles ca Steaua reprezinta rampa lui de lansare catre antrenoratul de inalta clasa. Si, pana acum, rezultatele echipei latifundiarului atotstiutor confirma saltul valoric al lui Hagi. Totusi, <<Regele>> are o problema: nu stie sa comunice si sa se faca iubit de <<supusii>> stelisti".
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=890&data=2007-08-22