Ridicarea obligativitatii vizelor pentru SUA, adica includerea Romaniei in Programul Visa Waiver, nu poate fi deocamdata proiectata temporal, spun oficiali din Departamentul de Secutitate Interna al SUA, citati de NewsIn.
Asta, pentru ca rata de refuz a vizelor este foarte mare (37,7% fata de maximum 10% cat este limita acceptata de State) si in plus romanii nu au pasaport electronic.
"Doua dintre criteriile amintite frecvent ca fiind dificil de indeplinit de catre Romania sunt o rata de refuz mai mica pentru acordarea vizei si introducerea unui e-pasaport de catre Guvernul Romaniei", a declarat pentru NewsIn, Richard Barth, secretar-adjunct al Office of Policy Development din cadrul Departamentul pentru Securitate Interna al SUA.
Administratia americana desfasoara consultari "deschise si frecvente" cu Guvernul roman pe tema includerii Romaniei in programul Visa Waiver, chiar in toamna fiind planificata "o vizita tehnica" la Washington, a dat asigurari oficialul american.
Cehia, Estonia si Grecia ar putea scapa de vize pana la finele anului
Spre deosebire de Romania, trei tari europene (Cehia, Estonia si Grecia) ar putea fi invitate sa adere la programul Visa Waiver pana la sfarsitul acestui an, aprecia Richard Barth ieri, citat de Reuters. Potrivit acestuia, cele trei tari ar putea fi incluse in programul Visa Waiver la scurt timp dupa implementarea unui sistem electronic, prevazuta in august sau septembrie.
"Suntem foarte aproape de acordul final", a declarat Barth dupa discutiile avute cu oficiali guvernamentali cehi. "Mai exista inca niste dificultati in fata noastra, dar pe masura ce le discutam constatam ca acestea nu ne vor impiedica sa ajungem la acordurile de care avem nevoie pentru includerea anul acesta in programul Visa Waiver", a precizat el.
Opt tari fost comuniste care au aderat la Uniunea Europeana in 2004, alaturi de alte state membre precum Grecia, carora li s-a adaugat Romania, fac presiuni asupra Washingtonului sa ridice obligativitatea vizelor pentru cetatenii lor, inlesnire de care se bucura deja tarile din vestul Europei.
In 2007 au existat discutii despre eventuala luare in considerare a unor criterii alternative pentru includerea anumitor tari in Visa Waiver, iar Ministerul roman de Externe declara ca mizeaza pe rata crescuta - in cazul Romaniei - a cetatenilor care revin in tara dupa o sedere sau o vizita in SUA.
"Exista criterii-limita in legea americana, dar nu suntem in pozitia de a defini o solutie pentru Romania in aceasta privinta", a subliniat oficialul american. "Guvernul roman este constient de ceea ce este necesar pentru a face parte din Programul Visa Waiver" a punctat acesta.
Calitatea Romaniei de a fi un partener strategic al Statelor Unite este "profund apreciata de SUA, care pretuieste si continua colaborare" cu Bucurestiul, dar acest criteriu nu poate fi luat in considerare pentru invitarea in programul Visa Waiver, pentru ca legea prevede deja care sunt aceste criterii, a explicat Richard Barth.
Noua lege privind securitatea a fost promulgata de presedintele George W. Bush la 3 august 2007 si a adus modificari criteriului in functie de care erau selectionate tarile pentru programul Visa Waiver - rata de respingere a vizelor. Daca in precedenta lege pragul minim era de 3%, noua legislatie a marit acest plafon la 10%, ceea ce inseamna ca o tara poate fi scutita de regimul obligativitatii vizelor de calatorie, daca mai putin de 10% dintre cetatenii respectivei tari au fost respinsi in momentul in care au solicitat vize pentru Statele Unite.
Sapte tari UE, intre care si Romania, au rata de respingere a vizelor mai mare de 10% si nu se califica pentru a fi incluse in Programul Visa Waiver. Dupa ce in 2006 Romania avea cea mai mare rata de refuz a vizelor, de 34,1%, tara noastra ramane si in anul fiscal 2007 tara UE cu cea mai are rata de refuz, de 37,7%.
Adoptarea legislatiei prin care se extinde programul Visa Waiver este doar o etapa in calea liberalizarii circulatiei romanilor in SUA, iar Romania ar putea indeplini pe parcurs criteriile de admisibilitate, fara a exista insa perspective de a fi inclusa in program inainte de 2009, estima anterior ministrul roman de externe, Adrian Cioroianu.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=3312&data=2008-02-08