< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EXTERNE - joi, 14 mai 2009

Israelul construieste un gard de securitate la frontiera cu Egiptul

Israelul construieste un gard de securitate la granita cu Egiptul, considerata drept cea mai permeabila frontiera israeliana, relateaza cotidianul egiptean Al-Masry Al-Youm, preluat de Agerpres.

Frontiera comuna dintre cele doua tari are o lungime de 200 de kilometri. Gardul este construit de-a lungul unui sector de 40 de km al acestei frontiere, portiunea aleasa fiind cea mai vulnerabila fata de tentativele de infiltrare pe teritoriul israelian ale traficantilor de droguri, contrabandistilor si refugiatilor din Sudan.

Totodata, exista temeri ca militantii organizatiilor Hamas si Jihadul islamic din Fasia Gaza s-ar putea strecura in peninsula Sinai pentru a se infiltra pe teritoriul israelian. Alt scenariu prevede o posibila tentativa de infiltrare a membrilor celulei teroriste a organizatiei Hezbollah ramasi in libertate pe teritoriul Egiptului.

Frontiera egipteano-israeliana este protejata doar in foarte putine sectoare de un gard lipsit de senzori electronici, iar portiunea de gard construita in prezent va consta din retele de sarma ghimpata si pozitii fixe de paza si observatie.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=27923&data=2009-05-14