Statul roman ar putea prelua o parte din activele toxice ale bancilor, daca va fi nevoie. Declaratia a fost facuta marti seara de presedintele Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Mircea Ursache, informeaza The Money Channel. Oficialul a precizat sistemul bancar este unul solid dar ca este luata in calcul si o astfel de situatie date fiind problemele pe plan international.
Preluarea creditelor neperformante existente in sistemul bancar este posibila prin intermediul unei institutii care acum nu mai exista, dar care ar putea fi reactivata foarte usor: Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB).
"Cand am facut aprecierea privind portofoliul bancar, am plecat de la o informatie vehiculata in zona organismelor financiare internationale interesate de existenta nucleului fostului AVAB in Romania. Intr-o plina perioada de criza, esantioane si portofolii din sistemul bancar romanesc de astazi pot trece la AVAB, iar asta nu afecteaza cu nimic stabilitatea sistemului bancar", a declarat Ursache.
In luna ianuarie, Traian Basescu a declarat ca sustine reinfiintarea AVAB si recomanda altor state care au probleme cu bancile.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=25220&data=2009-04-08