< Imprimare >      ZIUA ONLINE - EVENIMENT - vineri, 2 noiembrie 2007

Un bucurestean a intrat in Cartea Recordurilor

"Magnetul Uman" a tinut cinci secunde 61 de agrafe lipite de fata

Aurel Raileanu, in varsta de 40 de ani, a intrat in Cartea Recordurilor datorita puterilor sale de a lipi de el tot felul de obiecte: tacamuri, masini de calcat si chiar televizoare. Barbatul a reusit sa inregistreze un nou record dupa ce a tinut mai bine de cinci secunde 61 de agrafe lipite de fata. Datorita abilitatilor lui incredibile, el a fost numit "Magnetul Uman".

Bucuresteanul a trimis o scrisoare la redactia ziarului The Sun si le-a cerut jurnalistilor sa investigheze cazul lui. In cele din urma, romanul a fost chemat la Londra pentru a fi supus mai multor teste prin care sa se descopere sursa abilitatilor sale. Odata ajuns in Anglia, barbatul s-a intalnit cu profesorul Russel Cowburn de la Colegiul Imperial din Londra, care l-a supus unei serii de examinari pentru a-si demonstra abilitatile. Dupa testari, profesorul a masurat campul magnetic din jurul corpului romanului cu ajutorul unei busole magnetice si a unui gaussmeter. "Testele mi-au permis sa verific daca magnetismul produce abilitatile lui Aurel", a declarat profesorul. Potrivit acestuia, forta pe care Aurel o foloseste ca sa lipeasca obiecte de pieptul lui este de 100 pana la 1.000 de ori mai mare decat campul magnetic al pamantului. "Am folosit un gaussmeter, cel mai puternic aparat de receptie a comportamentelor magnetice si nu a inregistrat nici o anomalie. Acelasi lucru s-a intamplat si in cazul busolei", a precizat Cowburn. "Nu forta magnetica provoaca lipirea obiectelor. Se poate ca abilitatile lui Aurel sa fie cauzate de o substanta chimica sau de pielea si muschii lui", a mai explicat acesta. Totodata, Aurel a mai fost supus unor teste propuse si de profesorul de psihologie Christofer French, care studiaza fenomenele paranormale. Dupa aceste teste, profesorul French, de la Universitatea din Londra, a declarat ca dupa ce l-a dat pe Aurel cu pudra de talc, a descoperit ca obiectele nu se mai lipeau de pielea lui. "Eu cred ca abilitatile romanului sunt provocate de cantitatea mare de sebum produsa de piele", a afirmat psihologul. In timpul vizitei la Londra, Aurel a vrut sa intre in Cartea Recordurilor pentru cele mai multe agrafe de birou lipite pe fata. Barbatul a reusit sa inregistreze un nou record dupa ce a tinut mai bine de cinci secunde 61 de agrafe lipite de fata.

In ciuda puterii lui de atractie, barbatul nu are succes la femei. El sustine ca ultima relatie s-a incheiat in urma cu patru ani, dar doreste sa isi intemeieze o familie. "Poate am aceste puteri de cand sunt copil, dar abia acum sase ani am realizat ce pot face. Aveam un lant greu la gat si s-a rupt. Atunci mi-am dat seama ca pot lipi obiecte pe mine", a explicat, citat de Mediafax, Aurel.

O.R.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=1470&data=2007-11-02