PD va ataca noul amendament la Curtea Constitutionala
Camera Deputatilor, camera decizionala in acest caz, a votat astazi un amendament la legea referendumului ce prevede ca nu pot fi organizate alegeri prezidentiale, parlamentare ori europarlamentare in aceeasi zi in care se desfasoara un referendum propus de seful statului. Amendamentul depus de deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost agreat de 164 de deputati, acestia facand parte din PSD, PNL, PRM si PC. Singurii care au votat impotriva au fost, cu doua exceptii, reprezentantii PD si PLD. Cristian Radulescu, liderul deputatilor democrati, a anuntat de altfel ca PD va ataca prevederea la Curtea Constitutionala (CC).
Nicolicea: ''Mie mi se pare ca e o lege pro-Basescu''
Amendamentul adoptat astazi de Camera Deputatilor prevede ca ''pentru a nu influenta in nici-un fel rezultatul referendumului, alegerile prezidentiale, parlamentare ori cele pentru Parlamentul European nu pot avea loc la aceeasi data cu referendumul''.
Deputatul PSD Eugen NIcolicea a explicat ca articolul de lege a fost astfel reformulat incat sa nu-i ia presedintelui tarii dreptul de a organiza referendum, el prevazand doar ca, daca se stabileste organizarea unui referendum national in aceeasi zi cu alegerile, acestea din urma se amana. Prin urmare, modificarea ii permite Guvernului sa amane alegerile europarlamentare in cazul in care presedintele Traian Basescu intentioneaza ca, in aceeasi zi, sa organizeze un referendum pe tema votului uninominal, asa cum a amenintat la 28 august. Seful statului a declarat atunci ca va declansa referendum in aceeasi zi cu europarlamentarele - 25 noiembrie - pentru introducerea uninominalului, daca legea nu va fi adoptata de Parlament cu 30 de zile inainte de data scrutinului, aminteste HotNews.
La finalul sedintei de vot final, informeaza NewsIn, Eugen Nicolicea a declarat ca, in opinia sa, noile prevederi chiar il avantajeaza pe seful statului. ''Mie mi se pare ca e o lege pro-Basescu avand in vedere faptul ca dansul stabileste referendum, iar noi dorim sa stabilim cadrul propice ca el sa nu fie viciat'', a explicat deputatul PSD. ''N-ai cum sa-l impiedici pe presedinte sa suprapuna cele doua campanii, dar daca doar pentru asta vrea sa faca referendum in aceeasi zi cu alegerile, nu cred ca acest lucru este favorabil pentru domnia sa'', a mai declarat Nicolicea. El a aratat ca amendamentul era necesar, Parlamentul avand obligatia de a pune in acord o lege declarata neconstitutionala de CC. ''Era obligatia noastra sa gasim un text in acord cu Constitutia'', a subliniat Nicolicea.
PD: Prin acest amendament se incearca tracasarea presedintelui
La scurt timp dupa adoptarea amendamentului la legea referendumului, liderul deputatilor democrati, Cristian Radulescu, a anuntat ca PD va ataca articolul la Curtea Constitutionala. Noua sesizare a PD, a aratat Radulescu, va fi similara cu cea facuta in primavara pe aceeasi lege, si careia CC i-a dat castig de cauza. Liderul deputatilor PD a explicat ca, daca la inceput s-a incercat limitarea domeniilor asupra carora Basescu poate face referendum, intr-o a doua etapa s-a trecut la contestarea momentului, pentru ca astazi sa se introduca in lege "inca un ciucuras". Sustinand ca amendamentul lui Nicolicea echivaleaza cu o ingradire a dreptului presedintelui tarii de a face referendum, Radulescu a declarat ca, prin aprobarea acestuia, "se mai incearca o tracasare prin metode legislative a presedintelui in raport cu drepturile pe care i le confera Constitutia''.
Legea referendumului a suferit mai multe modificari in prima parte a acestui an, chiar in etapele premergatoare demiterii presedintelui Traian Basescu. Deputatii PSD, PNL, PRM si PC au schimbat articole din lege astfel incat, in cazul in care seful statului dorea sa initieze un referendum pe diferite teme, data la care acesta urma sa aiba loc trebuia stabilita de Guvern. PD a sesizat Curtea Constitutionala, care i-a impus Parlamentului prevederea potrivit careia seful statului are dreptul sa stabileasca data unui referendum. Comisia juridica a revenit asupra acelor articole pe care Curtea Constitutionala le-a considerat neconstitutionale, modificand inca odata textul legii. Incercand sa evite o noua respingere din partea Curtii Constitutionale, deputatii juristi s-au limitat insa la a reformula un simplu articol al controversatului act normativ.
Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=1173&data=2007-10-10