< Imprimare >      ZIUA ONLINE - FAPT DIVERS - miercuri, 13 august 2008

A gasit aproape 100 de bombe in timp ce-si construia casa

Spre norocul lui, un iesean a descoperit depozitul de munitie in timp ce sapa fundatia

Nu mica i-a fost mirarea unui iesean atunci cand, bucuros ca a gasit un teren pentru casa, a descoperit aproape o suta de bombe in timp ce sapa fundatia. El isi cumparase terenul in localitatea Holboca, comuna limitrofa municipiului Iasi. Miercuri, in timp ce efectua sapaturi, a dat peste o adevarata colectie de proiectile de diferite fabricatii: rusesca, germana, romaneasca si franceza. Toate bombele sunt in stare de functionare, relateaza NewsIn. Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Iasi, daca proiectilele ar fi explodat ar fi distrus totul pe o raza de 300 metri, familii din cinci gospodarii fiind in pericol. "Dupa ce am fost alertati de proprietarii terenului, specialistii pirotehnisti au scos la suprafata 92 de proiectile, de calibre 82 mm, din care 10 bombe erau de mare capacitate, si 60 milimetri. Aceasta a fost cea de-a 252-a asanare din acest an, dar si cea mai importanta", a declarat presei lt.col. Dan Marciuc, purtator de cuvant in cadrul ISU Iasi. Potrivit acestuia, munitia va fi distrusa, in conditii de siguranta, in cursul saptamanii viitoare.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=11105&data=2008-08-13