< Imprimare >      ZIUA ONLINE - ACTUALITATE - miercuri, 25 noiembrie 2009

Justitia elvetiana a aprobat cererea de eliberare pe cautiune a lui Roman Polanski

Judecatorii Tribunalului Penal Elvetian au aprobat cererea de eliberare pe cautiune formulata de cineastul de origine poloneza Roman Polanski, aflat in detentie la Zurich, de la sfarsitul lunii septembrie, au anuntat, miercuri, reprezentanti ai Ministerul Justitiei, citati de presa internationala.

Cautiunea a fost fixata la trei milioane de euro. Ministerul Justitiei din Elvetia a precizat ca va lua, cat de curand posibil, o decizie privind atacarea hotararii de eliberare pe cautiune. Pana atunci, Polanski va ramane in inchisoare.

Avocatul cineastului a declarat de curand ca, daca ar fi pus in libertate, Roman Polanski nu ar parasi Elvetia pe durata procedurii de extradare, dorind sa isi stabileasca rezidenta la Gstaad. Mai mult, regizorul ar accepta chiar sa poarte o bratara electronica si sa plateasca o "suma de bani semnificativa, date fiind posibilitatile lui financiare".

Roman Polanski a fost arestat pe 26 septembrie, la Zurich, unde urma sa participe la Festivalul de Film pentru a primi un premiu pentru intreaga cariera, cu un mandat de retinere american pentru fapte petrecute in 1977, in SUA, cand cineastul a intretinut relatii sexuale cu minora pe atunci Samantha Geimer.

In prezent mama in varsta de 45 de ani, Geimer care a cerut justitiei americane sa abandoneze procedurile impotriva cineastului, pentru ca acest capitol din viata sa este incheiat.

In 1977, Samantha Geimer avea 13 ani. Potrivit marturiei sale in fata marelui juriu reunit pentru a judeca faptele, in martie 1977, Roman Polanski i-ar fi cerut mamei acesteia permisiunea pentru a organiza o sedinta foto cu Samantha in vila actorului Jack Nicholson din Hollywood Hills. Cand adolescenta a ajuns in vila, Roman Polanski a sedat-o folosind sampanie si droguri, apoi a facut o serie de fotografii cu ea goala in baie si, in ciuda rezistentei fetei, a reusit sa o forteze sa intretina relatii sexuale cu el.

Arestat in urma plangerilor parintilor Samanthei, cineastul, in varsta de 43 de ani atunci, a pledat vinovat de "relatii sexuale ilegale" si a petrecut o luna si jumatate in inchisoare. La sfarsitul lunii februarie 1978, Polanski a plecat spre Europa, unde a locuit de atunci.

Z.O.

Articol disponibil la adresa http://www.ziua.net/news.php?id=45909&data=2009-11-25